3 decembrie 2024

Contact us

Gabriela Botici: SONET XLI   (Iubire)

 Gabriela Botici: SONET XLI   (Iubire)

Când gândul nesfârșit te încolțește
Și-atingerea e-un fulg format din vise
Cu fluturi în stomac, zboruri deschise
Și sclavul unui dor ce înrobește,

-E clar că ești bolnav, tăcerea zise,
Din vis nestăvilit ea îți vorbește
Cu glasul ei mieros te zăpăcește,
Te-aruncă în poveștile nescrise,

Ești robul ei, o clipă-n rătăcire,
Culorile croiesc un infinit,
E vraja unui vis, e năucire,

Iar clipa parcă a înnebunit!
Atâta dor nebun! Oare-i iubire
Când stările sunt greu de definit?

Gabriela Botici

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.