George Hariton, repere profesionale

GEORGE  HARITON: ,,M-am născut la data de 14 septembrie 1967, în localitatea Țuțora, jud. Iași.

Între 1977 – 1985 am urmat cursurile Liceului de Arte „ Octav Băncilă” din Iași. În același an 1985 am fost admis la Conservatorul „ George Enescu”(Universitatea de Arte), la Facultatea de Interpretare Muzicală – Fagot, pe care am absolvit-o ca șef de promoție în anul 1989.

În perioada studiilor am obținut 10 premii la Olimpiadele Naționale și Festivalurile Studentești.

După absolvirea studiilor am fost membru al Orchestrelor Simfonice din Sibiu, Ploiești și al Orchestrei Europa Symphony.

În 1991 am fondat formația Trio „ARSIS”, cu care  am desfașurat până în 2009 o activitate camerala  bogată:  peste 250 de concerte și participări la emisiuni radio și de televiziune.

Din anul 1999 fac parte din Cvartetul de fagoturi „FAGOTISSIMO”, formație cu care am efectuat  mai multe turnee apreciate în Italia, Franța, Germania, Bulgaria, Macedonia, Ungaria, Ukraina, Republica Moldova, Grecia.

Am colaborat  cu diverse alte  ansambluri camerale, precum Cvartetul „VOCES”, alături de care am susținut concerte atât în țară, cât și în străinatate (Koblenz –Germania – Festivalul Internațional de Muzică de Cameră 2004).

În paralel cu activitățile camerale, am avut  preocupări solistice, susținând  numeroase recitaluri și concerte solo în tară și străinătate, în compania unor dirijori  precum: Paul Nadler –SUA,  Misha Katz –Fr.,  Michele Santorsola –It, Gh. Costin, etc.

Din anul 1996 sunt membru al Asociației Internaționale a fagotiștilor „Fou de Basson”. Am fost invitat deseori la edițiile Festivalului Internațional organizat de Asociația „Fou de Basson”, pentru a susține recitaluri, concerte, conferințe și masterclass  (Angouleme, Bordeaux, La Rochel –Franța).

În  anul 1997 am organizat  în colaborare cu Asociația „Fou de Basson” primul  Festival Internațional de fagot din Romania „Zilele Fou de Basson în România” (4 ediții).

Din anul 2007 am fost preocupat de arta dirijatului, studiind în particular cu maestrul Ovidiu Bălan. Am fost fost admis apoi ca masterand  al Facultății de Dirijat Orchestră din cadrul Universității Naționale de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București la clasa maestrului Dumitru Goia, pe care am absolvit-o în anul 2012. Am dirijat orchestrele din Iași, Bacau, Vidin (Bulgaria), Târgu Mureș, Botoșani, Arad, Pitești, Orchestra Conservatorului din Bucuresti, Ansamblul de suflători al Filarmonicii ,,Moldova,, și Orchestra ,,Camerata Anima”.

În anul 2018 am obținut titlul de Doctor în muzică cu distincția Summa cum Laude pentru Teza cu titlul ,,Tradiție și modernitate în sonatele și suitele pentru fagot ale lui Victor Bruns,,  (Victor Bruns’s bassoon Sonatas and Suites: between the traditional and the modern). Îndrumător: Prof. Univ. Dr. Constantin Stanciu.

În prezent sunt Solo Fagot, șef partidă, în Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Moldova ” Iasi și Cadru didactic asociat al Universității de Arte ,,G. Enescu,, Iași.”

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.