„Il Trittico”, în anul Puccini, la Opera Brașov
Miercuri, 5 iunie 2024, de la ora 17.00, Opera Brașov vă așteaptă la Muzeul „Casa Mureșenilor”, la „Recitalul de la ora cinci”. Evenimentul se intitutlează „Portret muzical – Mădălina Bourceanu” și va susținut de soliștii: Mădălina Bourceanu – soprană, Carmen Topciu – mezzosoprană, Mihai Irimia – tenor și Alexandru Aghenie – bariton. Lioara Popa îi va acompania la pian, iar Simona Manole va fi gazda evenimentului.
În programul după-amiezei sunt cuprinse arii și duete din capodopere însemnate ale liricii universale compuse de Giacomo Puccini, compozitorul celebrat, anul acesta, de toată lumea muzicală: „Suor Angelica”, „Boema” și „Turandot”.
• Recitalul durează o oră și nu are pauză.
Preț bilete: 8 lei – adulți, 4 lei – pensionari și 2 lei – elevi, studenți. Acestea se pot achiziționa de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25), înainte de începerea evenimentului.
Vineri, 7 iunie 2024, de la ora 18.30, în Foaierul Operei Brașov, are loc ultimul recital vocal-instrumental din stagiunea aceasta, susținut de studenții Facultății de Muzică de la Universitatea „Transilvania” din Brașov, ce poartă titlul „Sonorități estivale”. Participă clasele de canto ale prof. asoc. dr. Cristina Soreanu și lect. univ. dr. Noemi Karacsony: Ioana Berechet, Anca Bratu, Mălina Chirilă, Antonia Codreanu, Katalin Feher, Diana Logofătu, Bianca Man, Anamaria Păcurar, Luana Prodea, Liviu Gerebenes, Andrei Lucian Ionescu, Robert Kerezsí.
Studenții au pregătit un program variat, cuprinzând repertoriu atât din opere: „Bal mascat” de G. Verdi, „I Capuletti e I Montecchi” de V. Bellini, „Così fan tutte” de W.A. Mozart, cât și din operete: „Voievodul țiganilor” de J. Strauss, „Vânzătorul de păsări” de K. Zeller, „Contesa Maritza” E. Kalman, „Crai Nou” de C. Porumbescu, dar și lied-uri. La pian îi va acompania prof. asoc. Sena Ducariu și lect. univ. dr. Cristina Buga.
• Recitalul durează o oră și 45 de minute și nu are pauză.
Preț bilet: 30 lei
Sâmbătă, 8 iunie 2024, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm la „Il Trittico”, colecția de opere semnată de compozitorul italian Giacomo Puccini, în anul comemorativ dedicat acestuia.
„Il Trittico” de Giacomo Puccini este compus din trei opere într-un singur act: „Il Tabarro” (Mantaua), „Suor Angelica” şi „Gianni Schicchi”. Premiera mondială a avut loc pe 14 decembrie 1918, la Metropolitan Opera din New York, iar la Opera Braşov, producția a văzut luminile rampei pe 26 octombrie 2013, în cadrul Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet, ediția a XI-a.
IL TABARRO – Regia: Alexandru Nagy
Distribuția:
Michele – Adrian Mărcan
Giorgetta – Cristina Radu (debut)
Luigi – Adrian Dumitru (debut)
Frugola – Florentina Soare (debut)
Talpa – Ștefan Schuller
Tinca – Claudiu Bugnar
Vânzătorul de canzonette – Dan Ionescu
Doi îndrăgostiți – Maria Catrina, Bogdan Mirică
Corul Operei Brașov
Libretul acestei opere a fost scris de Giuseppe Adami, după piesa „La Houppelande” de Didier Gold. Acţiunea se desfăşoară la Paris, pe un şlep de pe Sena, la începutul secolului XX.
O realizare importantă a verismului italian, „Il Tabarro” este o dramă despre viaţa muncitorilor de pe cheiurile pariziene. Opera revelează personalităţi puternice ale personajelor, subliniate de muzica sugestivă compusă de Puccini.
SUOR ANGELICA – Regia: Valentina Mărgăraş
Distribuția:
Suor Angelica – Aurelia Florian
La Zia Principessa – Carmen Topciu
La Maestra Delle Novizie – Asineta Răducan
La Badessa – Cristina Coatu
Suor Genovieffa – Iuliana Stîrlea (debut)
Una Novizia – Andromeda Nemeș
Suor Osmina – Daniela Surdeanu
Suor Dolcina – Geanina Tomescu
Prima Sorella – Anca Moguț
Seconda Sorella Cercatrice – Anca Panait
La Suora Infirmiera – Rodica Iuga
Copilul – Anastasia Stârlea (debut)
Opera are la bază libretul lui Giovacchino Forzano. Acţiunea se petrece pe la sfârşitul anului 1600, într-o mănăstire de lângă Siena, unde viaţa se desfăşoară în obişnuinţa şi rigorile sale. Angelica fusese trimisă la mănăstire pentru a pune capăt scandalului iscat odată cu naşterea nelegitimă a copilului ei, păcat condamnat de societate şi neiertat de familie. De şapte ani este printre maici, fără nici o ştire despre copil şi nici despre rude. Primeşte vizita mătuşii ei, care îi spune că fetița ei a murit. Suor Angelica recurge la sacrificiul suprem, având în faţa ochilor imaginea copilului chemând-o la el.
GIANNI SCHICCHI – Regia: Marian Pop
Distribuția:
Gianni Schicchi – Alexandru Aghenie
Lauretta – Silvia Micu (debut)
Zita – Asineta Răducan
Rinuccio – Liviu Iftene
Gherardo – Mugurel Oancea
Nella – Corina Klein
Gherardino – Anastasia Stârlea (debut)
Betto – Marian Rește
Simone – Lorand Cristian
Marco – Valentin Marele
La Ciesca – Cristina Roșu
Spinelloccio – Paul Tomescu
Notarul Ser Amantio di Nicolao – Șerban Lupei (debut)
Pinellino, un pantofar – Andrei Lucian Ionescu (debut)
Guccio, un vopsitor – Șerban Dinu (debut)
Buoso Donati – Marius Tămășanu
A treia parte a „Tripticului” este „Gianni Schicchi”, singura operă comică scrisă de G. Puccini, și este inspirată din „Infernul” lui Dante Alighieri, pe un libret al aceluiaşi Giovacchino Forzano. Acţiunea se petrece în Florenţa, în casa bătrânului negustor Buoso, care moare chiar în prezenţa rudelor sale, a căror vizită este motivată de aşteptata moştenire, deloc neglijabilă. Însă Buoso lasă averea lui toată unor călugări dintr-o mănăstire, printr-un testament deocamdată de negăsit. Rinuccio, nepotul favorit al lui Buoso, îl găseşte şi… cum este îndrăgostit de Lauretta, fiica lui Gianni Schicchi, va negocia predarea testamentului pentru propria sa fericire…
Își dă concursul Orchestra Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Sandu (invitat), iar scenografia și costumele sunt create de Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal.Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Regie de scenă: Marilena Aldea.
- Spectacolul durează trei ore și 10 minute și are două pauze.
Preț bilet: 70 lei (sală + lojă); 50 lei (balcon lateral)
Marți, 11 iunie 2024, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să vizionați o altă punere în scenă a faimoasei și îndrăgitei capodopere verdiene „La Traviata”!
Producția, realizată în cadrul proiectului „DescOperă La Traviata”, aparține Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” de la Opera Națională București
Spectacolul nu este doar o reprezentare clasică a operei, ci se constituie într-o călătorie modernă și emoționantă destinată, cu precădere, publicului tânăr, într-o montare captivantă și o viziune regizorală modernă!
După succesul repurtat acum o lună, pe scena Operei Brașov, când a interpretat rolul Violettei Valéry, soprana Georgiana Dumitru revine pentru a întruchipa aceeași eroină verdiană în cadrul proiectului „DescOperă La Traviata”. Alături de ea, în rolurile principale, îi veți putea urmări pe tenorul Andrei Manea – Alfredo Germont și pe baritonul Cristian Ruja – Giorgio Germont.
Distribuția este completată de: Annina – Nicoleta Nistor/Alexandra Cârstea, Flora – Carmen Ioana Lică/Alexandra Horpas, Gastone – Andrei Mihalcea, Duphol – Antonio Morariu, Granville – Andrei Miclea, D’Obigny – Ștefan Lamatic. Balerini: Raluca Jercea, Andreea Vălean, Alexandre Plesis. Actori: Nina Vieru, Nicu Țeapă Vlăsceanu.
Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov, la pupitrul dirijoral aflându-se maestrul Daniel Jinga, managerul Operei Naționale București. Regia este semnată de Alexandru Nagy. Costume: Iolanda Mutu. Decoruri: Vladimir Turturică. Coregrafia și mișcarea scenică: Sandra Mavhima. Light design: Alin Popa. Video mapping: Radu Spiridon, Mihai Matei.
Preț bilet: 50 lei (sală + lojă); 30 lei (balcon lateral)
Biletele pentru recitalul „Sonorități estivale”, pentru „Il Trittico” și pentru „La Traviata” se pot achiziționa de pe site-ul www.bilet.ro, cât și de la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 sau cu o oră înainte de începerea spectacolelor.
Informații se pot obține la telefon: 0268/419.380.
Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.
Sursa și imagini: comunicat remis La pas prin Brașov