„Îmbrăţişări pentru mama”

Indiferent ce vârstă avem, suntem copiii cuiva şi poate că nu am avut ocazia – fie nu am fost învăţaţi să facem aşa, fie am crezut că înţelege singură – să îi spunem mamei sentimentele pe care le avem faţă de ea şi poate că ne-ar fi mai uşor să le scriem sau pur şi simplu ne-ar plăcea să i le spunem din nou, în altă formă. Sau poate că mama noastră, de unde se află acum, s-ar bucura să ştie ceea ce nu am apucat să îi spunem cât era aici. La rândul nostru poate că suntem mame şi vrem să ne învăţăm copiii – prin cea mai bună metodă, aceea a exemplului – să împărtăşească ceea ce simt.

Începem anul în forță, materializând ideea Antonelei Lungu – o doamnă distinsă care ne susține de mulți ani – și căreia îi mulțumim!

Completând cele de mai sus, cu faptul că suntem membre ale unei comunităţi ce are numele legat de mame, s-a născut ideea să adăugăm încă un volum colecţiei care sprijină proiectul de educație financiară Business Kid, derulat de către Asociația Happy Moms, care să fie realizat şi prin aportul copiilor.

Invitaţia de a scrie gândurile dedicate mamei, o poveste despre mama sau o descriere a mamei – cea biologică sau femeia pe care o numiţi mama – se adresează tuturor doamnelor, şi în premieră, şi copiilor care au vârsta de minim 12 ani.

Deoarece, de aproape un an, ne lipsesc atât de mult îmbrăţişările, propunerea pentru titlul volumului este „Îmbrăţişări pentru mama”.

Vă rugăm să ne trimiteţi scrierile voastre şi/sau ale copiilor, în limba română sau în limba engleză, care să cuprindă între 200 şi 2000 de cuvinte, pe adresa contact@happymoms.ro, până pe data de 20 aprilie 2021, semnate sau anonime, în format electronic sau scrise de mână, dacă aşa aleg copiii. La subiectul e-mail-ului vă rugăm să treceţi Îmbrăţişări pentru mama. Ulterior veţi primi pentru semnat şi restituit, tot prin e-mail, o formă de contract prin care cesionați drepturile de autor asupra textului scris, în favoarea Asociației Happy Moms. Copiii vor fi reprezentaţi în contract de mama lor, în calitate de tutore.

Vă mulţumim, cu recunoştinţă!

Echipa HappyMoms

Sursa foto: happymoms.ro

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.