19 martie 2024

Contact us

Ischler, desert de casă

 Ischler, desert de casă

Deși trăim în era informaticii, facem în așa fel încât ne folosim de tehnologia modernă să revitalizăm, să reconstituim șezătorile de odinioară. Cusăturile tradiționale, împletiturile, cântecele, dansurile și rețetele. Cercetăm, căutăm, revitalizăm trecutul, încercând să păstrăm esența. „Cine nu are bătrâni, să-și cumpere.” În aceste căutări, apelăm la înțelepciunea bunicilor noștri, la rude, la bătrânii satului, căci ei ne pot furniza informații neprețuite. În cadrul șezătorilor se reconstituie momente, obiceiuri din trecut, se fac schimburi de informații, de rețete.

Vă propun o rețetă pe care am primit-o cu ceva ani în urmă de la o prietenă dragă și care, în timp a căpătat diverse forme, în funcție de evenimentul pe care l-am pregătit sau la care am fost invitată.

Ischler

Aluatul: 3 gălbenușuri se freacă bine cu 200 gr zahăr, 6 linguri de lapte fierbinte, o lingură de amoniac (un plic de bicarbonat de amoniu). Se freacă bine cu 8 linguri de ulei și 2 plicuri de zahăr vanilat. Se adaugă 250 gr de făină (în ploaie) și se frământă bine. Se întinde o foaie subțire ca la tăiței și se taie cu paharul rondele care se coc la foc mic pe dosul tăvii.

Crema: 3 albușuri se bat bine cu 150 gr zahăr deasupra aburilor, se adaugă 2 linguri de cacao, 60 gr nuci măcinate.

Facultativ: gem. Glazura: 150 gr zahăr pudră, 2 linguri cacao, 2 linguri ulei, 3 linguri apă fierbinte.

Pofta buna!

Credit foto: Viviana Costan

Viviana Costan Moiseanu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.