La pas, iubind natura

Parte din sufletul nostru, natura renaște în zâmbetul răsăritului, în tropăitul cerbului,  în zbuciumul ramurilor amestecate de vânt, în roua prelinsă pe pământ.

Darurile naturii rămân patrimoniul omenirii. Frumusețea acesteia se strecoară în inima noastră cu tainele și misterele ei.

„Natura este singura carte în care fiecare filă păstrează câte un adevăr”  –Johann Wolfgang von Goethe

Vasile Voiculescu – Pădurea

Pădurea-n primăvară-i o frescă luminoasă,
Cu cerul plin de pete, subţire şi-aburit,
Acum întâi schiţată de-o pensula sfioasă
Mijind, neisprăvită, pe-un fond nedesluşit.

Dar vara e un triptic: poieni copaci, izvoare…
O pânză măiestrită din pastă-mbelşugată,
Trăind, fermecătoare, în ramă ei de soare,
Cu mase mari de umbră, ce strălucesc deodată.

În toamna caldă, plină de şopot şi ecouri,
Pe vale mărginită de ape că de-un tiv,
Pădurea-şi desfăşoară bogatele-i panouri,
Cu galbene alaiuri în stil decorativ.

Apoi, târziu, în iarnă cu ramuri îngheţate
Pădurea se preschimba în friza de zăpadă,
Sculptată-n albă piatră a zărilor crispate,
Pe-un strâmt frontal de ceruri ce parcă stau să cadă.

O frescă luminoasă şi dulce-n primăvară,
Un mare triptic vara şi toamna un panou,
În friza de zăpadă schimbată iarnă iară,
Pădurea e de-a pururi acelaşi- alt tablou.

Credit foto: Alin ALBERTO