6 februarie 2025

Mihaela Malea Stroe: „Anamneză”

 Mihaela Malea Stroe: „Anamneză”

În copilăria îndepărtată

Am avut scarlatină, oreion, vărsat de vânt

Și pojar. Sunt, așadar,

Pe cale naturală, strașnic imunizată.

Eu nu-mi aduc aminte, dar mama îmi povestea

Că, la vremea aceea,

Dacă mă zbenguiam prea mult, vara, în dogoare,

Alergând după mișcătoare umbre nătânge,

Mi se prelingeau din nara dreaptă

Două-trei picături călduțe de sânge.

Uneori visam că, plutind, zburând, vedeam de sus

Cum înfloresc, sub raze de lună, cireșii,

Dar zborul în vis nu-i boală primejdioasă la copii.

În adolescență – nu-mi amintesc prea clar –

Probabil am suferit temporar de sindromul

Sufletului fără de speranță îndrăgostit.

Acnee juvenilă n-am avut,

În schimb, de câteva ori m-a ispitit

Un gând zăpăcit: ce-ar fi, oare,

Să număr puzderia de stele din Calea Lactee?

Cu siguranță

Am avut câte-o gripă, câte-un guturai,

Câte-o încercare nereușită

De-a privi pe furiș, prin gaura cheii,

Cum se plimbă sau se roagă în liniște sfinții părinți

Pe cărări înmiresmate și însorite din rai.

Per ansamblu, nimic fatal,

Nimic demn de notat cu asterisc

În dosarul meu medical.

La maturitate,

Am fost pacientă sănătoasă și fericită

La maternitate,

Unde am adus pe lume întâi o fată, apoi un băiat.

Acasă, cu multă dragoste și bucurie firească

I-am dezmierdat, i-am vegheat,

I-am îmbrățișat… Au crescut frumos,

Apoi, natural, fiecare pe drumul lui a plecat…

(Că, dintotdeauna, așa se întâmplă – știu!

Totuși, abia atunci am înțeles puțin mai bine

Ce-mi spunea odinioară mama

Despre sindromul cuibului pustiu.)

Desigur,

Am avut și eu, ca tot omul,

Câte-o insomnie, câte-o întristare,

Câte-o durere de dinți, de cap, de gât,

Câte-o durere în cot (la propriu, niciodată la figurat!)

Câte-o viroză, câte-o nostalgie, câte-un dor

De toamnă, de primăvară…

Câte-o zdruncinare (tămăduitoare!) de for interior,

Câte-o melodie preferată

Care să-mi țină, la nevoie, de urât

Și… cam atât.

Acum, la senectute,

Mi-am descoperit o oarecare sportivă virtute:

Am boxat de trei ori cu temutul Covid

Și l-am făcut K.O., adică, pe românește, l-am biruit.

Pesemne m-a ajutat într-un fel

Faptul că nu mi-a fost nicio clipă frică de el.

Aaaa! Da! Înainte de asta,

Am avut o fractură de gleznă, una de antebraț,

Dar, slavă Domnului!,

S-au vindecat repede și bine, de la sine,

Fără zile de repaos, fără aparat gipsat.

De ochelari n-am strictă nevoie deocamdată,

Încă văd să strecor fir grațios de ață

Prin ureche de ac posac

Și să cos între nori petice mari de senin,

Când cerul pare cam furios.

În rest,

Din greu și din plin mulțumesc Celui de Sus

Că m-a ocrotit, m-a ferit mereu

De boli contagioase mistuitoare

Cum ar fi dorința de mărire deșartă și răzbunare,

Gelozia, iubirea de arginți, ura, invidia, lăcomia

Și de alte boli grele… acestora asemănătoare.

(din volumul Acolo unde… începe singurătatea, în curs de apariție la editura Eikon)

Mihaela Malea Stroe

Credit foto – Ioana Stroe

    Redactia

    Lasă un răspuns