Arhive etichetă: Mihaela Malea Stroe

Alfabestiar: „Litera O”, de Mihaela Malea Stroe

Origami. Ori – ori? Oricum, oblicim ortul!
Otrava oleandrului ostenit
Oferă organelor oficiale oleaginoase oportunități.
Originalul omoară originarul, ocultează oniricul.
Offf! Odinioară oleandrul ofta, ocrotea,
Oblojea omenirea…
Orologiul oracular oprește oriunde, oricând,
Orele optimismului opalescent.
Ocolim ostentativ omiliile obeliscurilor.
Obturăm opțiunile, oxidăm ogrăzile olarilor.
Ocărâm, ofticați, ogiva orânduielilor.
Optimizăm oboiul oportunismului.
Orchestrăm obtuz opace operete onctuoase.
Ofilim obligeana oierilor.
Optimizăm oligarhia odgoanelor, ostracizăm.
Oximoron: On-off, on-off, on-off!
Ostatici orbeți, odorizăm ocnele,
Ornăm osatura ospiciilor.
Osândim opiniile opuse orientării oficiale.
Otrăvim ostroavele osârdiei, orhideele onestității,
Oștile Oituzului, oceanele olimpienilor,
Opărim oazele omeniei, ocinile ogorenilor.
Onorăm ostilitățile, omagiem opreliștile,
Ospețele obediente, opintirile oțărâte, oțetul oblonirii,
Obiectivele obligatorii, obiectele ornamentale,
Oglindirile orgoliilor obeze.
Omologăm osia obscenităților.
Oțelim obezile obidiților.
Oploșim ortacii omizilor, opulența otrepelor,
Osânza orgiilor organizate, ochiadele ordinare.

Oripilant: omitem omul.
Oropsim ortomanii. Oborâm obrazul onoarei.
Ofensăm ozonul obârșiilor.
Orbim obștea orfană.
O! O! O! Oxigenăm obscure orori!

Odăjdii.
Osemintele, osemintele…, ochii odihnei!
Oștirea oprită. Ofranda.
Osana! Osana! Osana!

 Mihaela Malea Stroe

*Din volumul Alfabestiar, Ed. Eikon, Buc., 2020.Volumul, lansat la LibFest (LibFest: Lansare „Alfabestiar” de Mihaela Malea Stroe – YouTube), conține poeme „rezervate” alfabetului; în fiecare poem, cuvintele încep cu litera căreia îi este consacrat textul.

Ilustrație Horia Țigănuș

 

Alfabestiar: „Litera Δ, de Mihaela Malea Stroe

Îndărătniciile înșelătorilor „încoronați”
Întregesc întunericul înnoptărilor,
Îngemănându-l împietririlor.
Încolonați, îndoctrinați, înregimentați,
Încuscriți îmbuibărilor, întunecații
Înfierează îndurerările înaintașilor.
Încuviințează îndrăcirea. Îmbledecăresc „îndireptările”.
Încercuiesc înălțimile, încuie întâmplările înalturilor,
Înlocuiesc înțelesuri împământenite îmbrâncindu-le,
Încarcerând îndreptățitele îngândurări.

Înnebunim încercând îndoit
Îmblânzirea încornoraților,
Înșeuarea înrăiților,
Înfruntarea înneguraților,
Îndepărtarea înfumurărilor,
Înlăturarea încețoșărilor,
Înzilirea întârziaților,
Îmbucurarea întristaților,
Îmbunarea încruntaților,
Încurajarea înlăcrimaților,
Întrajutorarea împilaților,
Îndeplinirea îndatoririlor…
Împlinirea împărătească.
Împăcarea înrourată,
Înduhovnicirea.

Înrădăcinarea însingurării înseamnă îndeobște înec
În îndepărtatele, învăluritele, în-de-sine înstrăinări.
Încântându-ne îngerii îndurării,
Însutim îndrăzneala începuturilor întraripate.

„Îngrijorările îngreunează înălțarea! Înțarcă-le!
Încetinește-le! Încetează-le! Înțelege întregul!
Împacă-te!” îndeamnă Învățătorul într-ale îngăduinței.
„Întrebarea, încercarea, înfăptuirea – îndelung înluminează-le!”
Întotdeauna înlăuntrul îndrumă înțelepții
Într-adins/în/înspre/întru/într-adevăr.

Întrezărind Învierea, Înălțarea, înmugurim întru.

*Din volumul Alfabestiar, Ed. Eikon, Buc., 2020.

Volumul, lansat la LibFest (LibFest: Lansare „Alfabestiar” de Mihaela Malea Stroe – YouTube), conține poeme „rezervate” alfabetului; în fiecare poem, cuvintele încep cu litera căreia îi este consacrat textul.

Cu gândul alături de toți cei care acum sărbătoresc Învierea Domnului! Să vă fie Marea Sărbătoare cu sănătate și bucurii!

Mihaela Malea Stroe

Credit foto: Mihaela Malea Stroe

„Litera C”, de Mihaela Malea Stroe

Căutăm consecvent cercuri concentrice,
Calamități controlabile, comedii, colocvii colcăitoare,
Cazinouri, capricii, clovni, cosmetice călătorii.
Căutăm… celebritate calpă, confetti cenușii,
Crăiești creițari, contorsionate crengi,
Circ circumscris căderii, celule centripeto-centrifuge,
Carantinări – ciudate cetacee! –
Chipuri corect cerate, carcase clăpăuge…
Consumăm conserve chimizate.
Cerberi cuțitari, clasificăm cazul Christului.
Ciuruim credințele. Castrăm, cinic, clopotele,
Cetluim cântecele Caloianului, crucea chindiilor.
Căpușăm cetinile cedrilor, ciuntim chiparoșii.

Căutăm constant curțile confortului costisitor,
Compania călduțelor compromisuri.
Cacofoniile consumerismului contemporan:
Confundăm cerul cu cecul, Centaurul cu cent+aurul,
Cultura cu culturismul, calmul cu calmantul.
Creștinul cu cretinul, Cenușăreasa cu cenușa.
Copârșeu: confundăm Crăciunul cu… coca-cola,
Codrii Cosminului cu cisterna cifrelor contabile.
Contemporani confuziei, conferențiem,
Corodăm colinele clasicismului,
Contraindicăm cuminecătura, comuniunea, colindele.
Cotcodăcim contraceptiv, condamnând catedralele.
Cucuvele cuvântătoare, calomniem clipitele chibzuinței.
Cârtițe chiaune, chibițăm concertele curcubeului cărunt.
Catifelăm colții crevaselor-colivii, calvarul ciocârliilor.
Consolidăm contra-cronometru colbul carnal,
Cadențele canibalismului cerebral.
Ceaslovului ciocli – cerșitorim cadavre-n carnaval.
Clonăm, confidențial, calendarele crivățului.
Citim, captivați, cotidianul „Chir Costea Chiorul”,
Contemplăm colateral cefele caraliilor Casimcăi.
Constelațiile crimei cresc convergent. Constituțional.
Claviatura cornulețelor cu ciocolată –
Calea căpătuielii cartoforilor căftăniți. Cacealma!

Copiii ceterași cunosc chihlimbarul credinței! Chivotul!
Crugul cugetului. Conștiința cărturarilor. Cuvântul cușer.

Cerește calibrat, contravenind căutărilor,
Cavalul cântă calm… „Cântarea Cântărilor”.

Mihaela Malea Stroe

 *Din volumul Alfabestiar, Ed. Eikon, Buc., 2020.

Volumul, lansat la LibFest (LibFest: Lansare „Alfabestiar” de Mihaela Malea Stroe – YouTube), conține poeme „rezervate” alfabetului; în fiecare poem, cuvintele încep cu litera căreia îi este consacrat textul.

Video: YouTube

Foto: Mihaela Malea Stroe

Pași prin cetate: „Inflorescență lăuntrică”, de Mihaela Malea Stroe

Inflorescență lăuntrică

Pe aleea pietruită cu nopți nedormite,
Străjuită de singurătăți smălțuite,
Se făcea
Că mai era cineva.

Nevăzut, necunoscut, se juca
De-a baba-oarba, sau de-a mija,
Sau de-a altceva…
De-a visul nevisat,
De-a povestea nepovestită,
De-a muntele neurcat,
De-a apa ne-ncepută,
De-a cetatea nebiruită,
De-a cărarea nouă și ascunsă,
De-a durerea încă nedurută,
De-a pădurea încă nepătrunsă…

Da, mai era pe alee cineva
Care trecea ușor, gânditor, și tăcea
Aidoma umbrei fluturilor,
Aidoma umbrei cocorilor…
Nimic nu mi-a spus,
Doar m-a luat de mână și m-a dus
– aievea m-a dus –
Până la cumpăna întrebărilor,
Până în buza abisului,
Până la marginea visului
Cea mai deslușit luminată
Și cea mai de sus.

Mihaela Malea Stroe

Aranjament decorativ Mihaela Malea Stroe

Poem prezentat în premieră pe La pas prin Brașov

Clipa de emoție: „Poem cu mânăstire nezidită”, de Mihaela Malea Stroe

Poem cu mânăstire nezidită

Mai tălmăcește-mi azi
Pecețile-nserării,
Te mai pogoară în fântâna
De tine ctitorită în inimă cândva,
Să-ți dau obol din apele tăcerii
Și geana insomniei din abur de cafea.
Mai dă-mi răbdarea rugii ce se-nalță
Dinspre aici spre cine știe unde,
Mai dă-mi răgazul
De-nsămânțat nădejdi în rotunde
Sau eliptice unde…
Din talazul
Lui mi-e prea frig, prea cald și încă frică
Prin duhul cuvântării tale mă ridică.
Mai povestește-mi ziua cea de mâine,
Când voi gusta din vinul tău, din pâine,
Când degusta-te-voi pe îndelete
În basmul ce-a sfârșit și-abia începe.
Strecoară-mi-te-n clipa de apoi
Cu toată-nsuflețirea visului ce-n noi
Și-a alăptat clipita de iubire
Stând blând, pe prima treaptă, la intrare
În nezidită, încă, mânăstire.

(din vol. Clipa de grație, Ed. Eikon, Buc., 2016)

Mihaela Malea Stroe

Imaginile sunt din arhiva familiei Malea (1936 – 1937)

„Poem despre frumusețea amurgului”, de Mihaela Malea Stroe

Amurgul acesta, care, într-o-mbrățișare,
Mari depărtări apropie,
Pe care amândoi îl contemplăm cu uimire
În frumusețea lui cea mai presus de fire,
Ocru-arămiu e, ca penetul de magică dropie.
E brodat cu mătăsuri delicat sângerii,
De parcă ar fi trecut prin zariștea lui
Fluturi răniți, gingași războinici ai nopții.

Să-mi spui, iubite, să-mi spui –
De ce,
Dimpreună cu noi privind asfințitul, se înfioară –
din rădăcini până la ultima frunză – mestecenii?

Amurgul acesta, de-ar fi spre degustare,
Gust rafinat ar avea, de adumbrite cireșe amare.
De-ar fi să-l risipească zefirul, ar ajunge la noi
Miresme primăvăratice de liliac, iasomie, caprifoi…
Spre ascultare de-ar fi, negreșit amurgul acesta
Ar cânta dumnezeiește la vioară,
Până ce toate lacătele beznei s-ar sfărâma,
Până ce s-ar izbăvi lumea și s-ar lumina…

Mestecenii știu, făpturile lor albe se înfioară!

(din volumul Clipa de grație, Ed. Eikon, Buc., 2016)
Mihaela Malea Stroe

Ilustrație Mihaela Malea Stroe

Clipa de emoție: „Spovedanie… altfel”, de Mihaela Malea Stroe

Sunt o venetică? O ecuație? O încrucișare metisă?
O alergătură în van și în vânt?
O încă neroditoare promisiune de cuvânt?
Un nume, o piatră de râu, un număr, o cifră?
O cochilie de melc? O cheie? O așchie de stei?
O amintire din viitor
În albumul foto, virtual și cool, al copiilor mei?
Nu știu, acum, cine sau poate ce sunt.

Mă închin și mă rog Celui de Sus foarte rar, lapidar,
În picioare, intrând în fugă pe o ușă deschisă
De birou, de cancelarie, de cabinet medical, de atelier,
Nu de (a)casă ori de la altar,
Cu ochii fixați nu pe vreo cruce ori icoană, ci
Pe agendă, pe condică, pe ceas, pe numărul „pi”,
Pe „proiecte urgente”, pe zilele de lucru din calendar.

Când parcă aș dori să mă rog Lui mai tare și mai mult,
Îmi tot zic mie-însămi să mai rabd, să mai tac,
Să privesc pe-ndelete lumea din jur, s-o ascult,
Să nu-L încurc pe Domnul,
Să nu-L înșeuez cu problemele mele
Volatile, versatile, mici cât un abia auzit tic-tac,
Leșioase ca o picătură lipicioasă de melasă.
Lasă, îmi zic, lasă,
Are El destule alte rugi, mult mai disperate, pe cap!
Și, uite-așa, tot amân să-L rog
Pentru mine anume ceva.
Lasă, îmi zic, lasă, că știe El
Ce va fi de folos ființei să-mi dea.

Doamne, câteodată îi spun,
Când vei fi prea istovit de rugile altora,
Vino, așază-Te aici, lângă mine, la masă,
Odihnește-Ți o clipă vecia
În această vremelnică, neînsemnată casă a mea.

Apoi, numai dacă voia Ta așa va fi,
Fă-mă, Doamne, în cerneala cerului,
O pană-peniță subțire, ușoară, albastră,
Să scriu lumii de azi și de mâine povești-mărturii
Și încă ceva, Doamne, să scriu: măcar un distih,
O telegramă, un sms,
Despre această fulgurantă întâlnire a noastră.

Mihaela Malea Stroe

Poem prezentat în premieră pe La pas prin Brașov

Credit foto: Mihaela Malea Stroe

Pași prin cetate: „Visul acela…”, de Mihaela Malea Stroe

Visul acela…

Lumină blândă, nedefinită,
Lumină crepusculară
Era în visul acela în care
Mâinile noastre s-au cuprins.
Pe deasupra deşertului ce ne desparte,
Mâinile noastre s-au strâns una în alta, s-au unit,
S-au iertat de strămoşeşti păcate
S-au îmbrăţişat, s-au iubit.

Privirile noastre una s-au făcut,
Una limpede şi curată,
Nu contopindu-se languros
– ochi în ochi de lut, de pământ –
Ci dimpreună contemplând ceea ce, îndeobşte,
Nu se vede, nu se arată.
Eram departe unul de altul…
– dune de nisip între noi, deşertul arid –
… şi, totuşi, atât de aproape!

Copiii pământului nu ştiu, nu discern,
Dacă lumina crepusculară vine din zori sau din asfinţit…

Noi tăceam, fire de iarbă verde în pustiu…,
Uimiţi că umbrele noastre nu se-aştern, nu se-aşază
Pe ocrul nisipurilor vânturate.

Doar mâinile şi privirile noastre,
Precum noaptea cu ziua iubindu-se,
Şi-au vorbit, au cuvântat – o clipă – fără hotar…
… În visul nostru crepuscular…

(Din volumul „7 X 7 poeme de iubire”, Ed. Pastel, Brașov, 2009)
Cu drag, cititorilor care… merg la pas prin cetate.

Mihaela Malea Stroe

Ilustrație Mihaela Malea Stroe

Pași prin cetate: „Cronică scrisă pe dinlăuntru”, de Mihaela Malea Stroe

Cronică scrisă pe dinlăuntru

În vremea aceea, vă leato 1996,
La jumătate de April,
Au căzut zăpezi grele, târzii,
Peste pomi înfloriți, peste cugete, peste case.
Ochii primăverii se făcuseră mari
Și rotunzi aidoma ochilor uimiți, de copil.
Ningeau – peste umerii lumii – albe, neștiute erezii,
Înfrigurând, pe Via Dolorosa, respirația pietrelor,
Troienind Troparul și clopotele Învierii.
Răsărea, din neant, anemona Tăcerii.

La sfârșit de August, vă leato 1996,
Pe când Moise Etiopianul, învrednicitul în duh,
A purces întru rugă spre pustia de oase,
S-a tulburat Nilul, s-a învolburat marea,
Stea căzătoare s-a prelins, suspinând, prin văzduh.
Visătoare castelană, luna plină
S-a făcut țăndări, în valuri aspre de înstrăinată lumină.
Aproape de țărm, pe marele dig,
Timpul s-a preschimbat în frig alb. Foarte frig.

În vremea aceea, vă leato 2005,
La un sfârșit de August îndeajuns de tihnit,
Pe când același Moise – tâlhar pocăit –
Sufla-descânta în nemaiîntâlnite tilinci,
Vindecarea lunaticului se petrecu pe neașteptate.
Foșneau blând pânzele freatice ale zării,
Soarele purta ițari de postav alb și șerpar ghintuit,
Luna – maramă de borangic și ie azurie de in fin…,
Stea căzătoare asfințea în adâncuri de ape.
Un lăstun solitar, ciripind pe sub streșinile neînserării,
Tălmăcea taine, construia, de nebun,
Cuibul înveșnicitei iubiri, undeva pe aproape.

Mihaela Malea Stroe

Ilustrație Mihaela Malea Stroe

Poem prezentat în premieră pe La pas prin Brașov

Clipa de emoție:„Uneori…, adeseori…”, de Mihaela Malea Stroe

Uneori…, adeseori…

Uneori e mult mai greu
Să aterizezi, să amerizezi decât să zbori.
E mai greu
Să stai de vorbă onest cu tine însuți,
Cu frații, cu fiii, cu semenii
Decât cu Nevăzutul Dumnezeu.
Adeseori e mai greu
Să găsești tâlcul în prospețimea zorilor
Decât într-un asfințit-panaceu.
E mai greu să privești și să vezi
Un arc mare de curcubeu
Decât gardul de sârmă dintre două livezi.
De nenumărate ori e mai greu
Să povestești fidel decât să trăiești.
Mai mereu e mai greu să tresari
Decât să numeri câte semințe
De păpădii, de ambrozii, de arțari
Zboară spre niciunde
Sau poate spre… pământul făgăduinței,
Spre centrul de greutate al ființei.
Și, se pare,
Cel mai greu – pentru fiecare –
Este să ceară, să dea, să mijlocească
Ori să dobândească iertare.

E mult mai ușor
Să joci poker, șah sau șotron,
Păcănele, monopoly și alte-cele,
Să tricotezi – o vorbă pe față, una pe dos –
De luni până duminică, monoton,
Imaginându-te, tu – pământeanul
Cel din piele întinsă pe os –,
Cu nimb arzător pe frunte de nemuritor.

Nu știu, zău, ce pățesc uneori
Coroanele copacilor,
Nu știu ce iazmă-nălucă le-apucă
De-și taie rădăcinile ori le otrăvesc.
Apoi se miră, se lamentează, se revoltă
Că ele, coroanele bogate, minunate,
Sunt pe ducă! Se vestejesc.

Mihaela Malea Stroe

Ilustrație Mihaela Malea Stroe

Poem prezentat în premieră pe La pas prin Brașov