Mihaela Malea Stroe: „Discret pesimistă, privirea”

Discret pesimistă, privirea

Fiat lux!
Zis-a Domnul, la-nceputul-începuturilor
Cel fără de sfârșit.

Într-adevăr, lumină-tumult se făcu.
Dar asta e veste-poveste străveche,
Iar povestașul – istovit de mult.

Între timp, ne-am pierdut
În propriul flux-reflux,
În vraiștea ispititorului noroc,
În mareele negre, alunecoase,
Ale meta-cuvintelor găunoase,
Scrâșnite printre dinți încleștați,
Inventate ad-hoc.
Rătăciți (negreșit științific, inteligent!)
În prea mult spațiu virtual,
Calp, sintetic, poluat, artificial…
Mascați „protector”, deconstructiviști, fragmentariști,
Respirăm obsesiv aerul viciat, virusat,
În amonte și în aval de noi-înșine.
Irecuperabil pragmatici, materialiști,
Ne închinăm cu fanatic zel
Smintitei treimi: cont-card-portofel.
Iubirea, taina, minunea, sacra jertfă, credința
S-au prăvălit vertiginos în desuetudine.
Ființa? Pentru mulți nu mai înseamnă nimic.
Nefiind palpabilă, concretă, măsurabilă,
Are iz rânced, de învechită platitudine.

L-am substantivizat pe fiat!,
Răstălmăcind amar verbul poruncii divine
Într-un vehicul (întrucâtva) de… lux.
Dospește, pe vatra lăuntrului, în loc de pâine,
Mașina noastră cea de toate zilele…
Să fie în cer (voia omului!), așa ca pe pământ.

Uitată zace rugăciunea împărătească,
Prin colbuite, stinghere, înnoptate unghere.

Peste jariștea rămasă din întâiul cuvânt,
Ce tulbure, încețoșată, înnegurată – ni se-arată ziua de mâine!
În pustia trăirii, jefuită-i e, zilei, hrana primită odinioară de sus:
Mana cerească.
Suspină blând, în somn adânc, măslinii
Împovărați cu amintirile Grădinii.

Departe, sângeriul apus proiectează spre nori
Holograma invincibilei cetăți… efemere.
Suntem mărunți, călători, trecători…

Mihaela Malea Stroe

Poezie publicată în premieră pe pagina La pas prin Barșov