Muzeul Etnografic din Săcele

În sud-estul Ţării Bârsei, aproape de Braşov, la contactul dintre munte şi şes există un grup de şapte sate: Baciu, Turcheş, Cernatu, Satulung (actualul municipiu Săcele), Tărlungeni, Zizin şi Purcăreni. Locuitorii celor şapte sate, români şi ceangăi, trăind împreună pe acelaşi teritoriu şi manifestând caracteristici apropiate la diverse paliere ale existenţei au dobândit constiinţa apartenenţei la aceeaşi comunitate, considerându-se „săceleni”.¹

În timpul stăpânirii maghiare, satele erau menţionate ca „septem villæ valacheles” (şapte sate româneşti). Aceste şapte sate alcătuiesc azi microzona etnografică Săcele care reuneşte azi patru din aceste vechi sate, ce au devenit mai nou cartiere: Baciu (Bacsfalu), Turcheş (Turkos), Cernatu (Csernatfalu), Satulung (Hosszufalu). Este o zona multiculturală, unde tradiţiile românilor, maghiarilor (ceangăi) şi saşilor se împletesc.²

În Săcele trăieşte una dintre cele două mari comunităţi de mocani din Transilvania, cealaltă aflându-se în Mărginimea Sibiului. Mocanii reprezintă comunități pastorale autohtone de oieri români, asociaţi în trecut cu fenomenul transhumanţei. Mocanii din zona Brașov – Săcele sunt considerați a fi „adevărații” mocani.²

Mocanii aveau o situaţie materială înfloritoare, deţineau mii de oi, cele şapte sate sacelene fiind printre cele mai bogate localităţi. Prosperitatea economică condus şi la dezvoltarea vieţii culturale, în Sacele fiind contruite numeroase biserici şi monumente.² De la mocanii săceleni s-au păstrat unele obiceiuri si sărbători precum Sântilia şi Balul Plăcintelor. În preajma secolelor XIII-XIV în zonă s-a asezat o populaţie maghiară însemnată.² Etnografia maghiarilor, numiţi şi ceangăi, păstrează o serie de elemente autohtone străvechi, dar şi elemente asimilate în urma convieţuirii cu românii şi saşii. Oraşul modern Săcele a fost construit administrativ în anul 1950, din teritoriul primelor 4 din cele 7 comune săcelene : Baciu, Turches, Cernatu, Satulung, Tarlungeni, Purcareni, Zizin.²

Muzeul Etnografic din Săcele este un muzeu județean din Săcele, amplasat în B-dul Brașovului nr. 153. Clădirea este monument istoric, atestată documentar în anul 1543. Timp de trei secole a servit ca loc de strângere a dijmelor. În timp, clădirea a suferit modificări, aspectul actual datând din anul 1804.³

Din 1848 Casa Dijmelor îşi pierde rolul iniţial, primind diverse destinaţii de utilitate publică. În anul 1962 monumentul este preluat de Muzeul Judeţean Braşov, care organizează în anul 1964 prima expoziţie permanentă, cu profil mixt istorico-etnografic.⁴ Din anul 1990 devine filială a Muzeului de Etnografie Braşov. Muzeul adăposteşte documente istorice, piese de port popular mocănesc şi ceangăiesc, obiecte ce amintesc de cărăuşitul mocanilor săceleni, unelte, obiecte de uz casnic, costume, reconstituiri de interioare săteşti tradiţionale.⁴

Muzeul Etnografic Săcele a fost nominalizat în cadrul Competiţiei internaţionale Muzeul European al Anului, 2005, EMYA, pentru realizarea remarcabilă în ceea ce priveşte calitatea publică a colecţiilor, Bruxelles, 7 mai 2005.²

Expoziţia permanentă, ilustrează segmente de viaţă specifice pentru civilizaţia tradiţională a Carpaţilor (ocupaţii, meşteşuguri, instalaţii tehnice, spaţiu de locuit, costume populare ca repere de identificare a unui anumit topos cultural). Expoziţia înfăţişează ipostaze ale multiculturalităţii zonei Săcele, prezentând atât lumea comună mocanilor şi ceangăilor, cât şi distincţiile identitare. ¹

VIA:

1 – etnobrasov.ro

2 – municipiulsacele.ro

3 – wikipedia.org

4 – ghidulmuzeelor.cimec.ro

Credit foto: Dan STRAUTI