Pentru prima dată la Brașov, dirijorul Jan Milosz Zarzycki din Polonia!

Joi, 21 februarie 2019, ora 19.00, la pupitrul Orchestrei Simfonice se va afla dirijorul Jan Milosz Zarztcki din Polonia. Acesta îi va avea invitați pe soliștii Florin Ionescu – Galați, la vioară, și Luiza Balint, la violă.

În program se regăsesc următoarele lucrări: S. Moniuszko – Uvertura la opera „Bajka”, W. A. Mozart – Simfonia concertantă pentru vioară, violă și orchestră în Mi Bemol Major KV 364, și A. Dvorak – Simfonia a VIII-a în Sol Major op. 88.

JAN MIŁOSZ ZARZYCKI

Jan Miłosz Zarzycki este Directorul general și artistic al Filarmonicii de Cameră „Witold Lutosławski” din Łomża (Polonia). De asemenea, este profesor la Universitatea de Muzică „Fryderyk Chopin” din Varșovia. Este câștigător al unor concursuri internaționale în Italia, Spania și Ungaria.

A studiat dirijatul cu Marek Pijarowski la Academia de Muzică din Wrocław (Polonia), obținând o diplomă cu distincție în 1994. Și-a continuat studiile la Viena și Berlin, sub îndrumarea unor dirijori celebri, precum Seiji Ozawa, Kurt Masur și Claudio Abbado.

Înainte de a începe cariera de dirijor, a absolvit vioara la Academia de Muzică din Katowice (Polonia, 1990) și a câștigat mai multe premii la concursurile de vioară. A absolvit, de asemenea, masterul „Studii pentru artiști și animatori culturali” în cadrul Departamentului de Management al Universității din Varșovia.

În 1988 a devenit Director muzical al Orchestrei Studențești de Cameră din cadrul Academiei de Muzică din Katowice, iar în 1992-1993 a lucrat îndeaproape cu Opera de Stat din Wrocław.

A fost unul dintre cei doi câștigători ai Premiului I la Concursul Național de Dirijat „Witold Lutosławski” din Białystok în 1994, primind totodată și trei Premii Speciale (inclusiv Premiul Orchestrei). După ce a câștigat Premiul al III-lea la cea de-a șaptea ediție a Concursului Internațional de Dirijat „Arturo Toscanini” din Parma în 1997, a fost invitat să dirijeze Orchestra Simfonică „Arturo Toscanini” din Emilia Romagna, Italia.

Onorurile sale includ un Premiu Special al Ministrului Culturii și Patrimoniului Național ca o recunoaștere a contribuției neprețuite a culturii muzicale poloneze (2008) și o Diplomă pentru realizările sale remarcabile în păstrarea moștenirii lui Chopin (2011 și 2013). Mai mult, în 2013 a fost onorat cu Medalia de merit pentru cultură – Medalia Gloria Artis, Premiul Mareșalului din Voievodatul Podlaskie pentru realizări extraordinare în domeniul creației artistice, popularizarea și conservarea culturii și a fost distins drept Președintele Premiului „Lomza” pentru realizări speciale în domeniu a culturii.

În 2014, prin decizia președintelui polonez, Jan Miłosz Zarzycki a devenit profesor de arte muzicale.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.