„Poemul cuvintelor”, de Mihaela Malea Stroe

Poemul cuvintelor

A fost o vreme când ne-am înțeles…,
Când cuvintele tale înspre cuvintele mele
Au purces
Și s-au întâlnit, s-au îmbrățișat, s-au iubit…

Pesemne atunci
Au fost zămislite cele zece porunci
Pe care noi, cam pe sărite,
Le-am respectat
Până ce le-am lăsat
În urmă – cercuri sau ceruri – îmbătrânite.

N-am mai știut să le chivernisim
Și-am pornit, fiecare,
Cu albatroșii tăcerii pe umăr,
Pe propriul drum de potrivnice ape,
Spre un fel de moarte,
Spre un fel de neînserare…

De atunci am început să număr:
O zi, un deșert, o tornadă,
Un cântec, o avalanșă, o viață, două, trei…
Suntem departe, suntem aproape…
Cuvintele cuvintelor noastre suntem și
Să nu încetăm să iubim
Este singurul nostru temei.

Mihaela Malea Stroe

Ilustrație Horia Țigănuș

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.