19 aprilie 2024

Contact us

Premieră de mare anvergură la Filarmonica Brașov!

 Premieră de mare anvergură la Filarmonica Brașov!

Duminică, 30 septembrie 2018, de la ora 17.00 la Sala Patria, Filarmonica Brașov prezintă, în premieră, spectacolul cu opera Choephorele – Orestia II, de Aurel Stroe.

Vor evolua pe scena Filarmonicii brașovene soliștii Cristian Ardelean, Antonela Bârnat, Mihaela Ispan și Iulian Iosip, printre alții.

Acompaniamentul va fi realizat de un grup instrumental cameral constituit din oboi, vioară, violă, clavecin, orgă și percuție.

La pupitrul dirijoral se va afla  Iulian Rusu.

Dirijorul Iulian Rusu, născut în anul 1967, şi-a început studiile muzicale în Suceava, la 9 ani alegând clarinetul ca instrument principal, studiind cu Petre Horvath. Şi-a continuat studiile la Iaşi şi Braşov. A dezvoltat o  carieră care a inclus participări la concursuri, dar şi numeroase cursuri internaţionale de dirijat. Iulian Rusu este profesor de orchestră şi practică dirijorală la Facultatea de Muzică din Braşov, si solist instrumentist al Filarmonicii Brasov.

Opera modernă românească este o “rara avis” pe scenele din țara noastră. Astfel,“Choephorele” ajunge la Brașov, pentru prima dată, în regia lui Aurel Stroe, unul dintre cei mai importanți compozitori români.

Premiera absolută a lucrării a avut loc în anul 1979,în cadrul Festivalului de la Avignon, în regia lui Lucian Pintilie.

Orestia, trilogie din creația dramatică a Greciei antice, supraviețuieste în zilele noastre prin muzică!

Filarmonica Brașov invită publicul meloman la un spectacol de excepție. Intrarea este liberă!

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.