29 martie 2024

Contact us

Rodica Lăzărescu: Minicronică mimetică

 Rodica Lăzărescu: Minicronică mimetică

Miezoase, magnifice metafore murmură Mihaela Malea* (menţionand modelul Munteanu), mixand motive, multiplicand mirifice momente, mirosind mimoze, magnolii, maci, mangaind mătăsos memoria Maicii Maria, mediind mesajul magilor, miresmele Mioriţei, miracolul Meşterului Manole, miturile, mărturisind mantuitor martiriul mucenicilor, măritand miracole, mistere, minuni.

Moara-i metaforică macină mistificările, minciunile, mâncătoriile, momelile, mondo-manelizarea, mizeria morală, mineriadele, matrapazlacurile mârlanilor mafioţi, miliardarilor, miniştrilor manjiţi, michiduţilor moderni,

mangafalelor, mizantropilor, Mihaela Malea minând murdăria mundanului, mitraliind maimuţărelile madamelor, măturand mancurtizarea manualelor mişeleşti, mortificarea magiei maternităţii, muţenia maselor manipulate manifestând moliciune.

Meditaţi, memoraţi, mediatizaţi migăloasa muncă modelatoare, meşteşugul mixării motivelor, melanjul miresmelor, muniţia metaforelor, magia mirărilor Mihaelei Malea! Merită!

Rodica Lăzărescu (Dora Lazăr), material publicat în ProSaeculum, 5-6/2021.

________________________________________

* Mihaela Malea Stroe, Alfabestiar, Ed. Eikon, Bucureşti, 2020

Ilustrație: Horia Țigănuș

Redactia

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.