Rodica Matilda Miulescu: „Inspirația”

Referindu-se la inspiraţia artistică, actorul Zoltan Octavian Butuc a spus cândva la o întâlnire privată:,,Inspirația? Hm…E… ca la-ndrăgosteală?”

Nu! Este mult mai mult decât la-ndrăgosteală!
Este un dans plutind în gol, e amăgeală,
E tumult,
E versul inimii ce cântă,
Vers cunoscut, făr’ a-l fi cunoscut.

E o lumină străvezie,
Pe care o vezi în toate şi în toţi.
Este şi şoapta, răsuflarea cea târzie
Când tu plecând,
Îi laşi plângând
Pe ai tăi copii, pe ai tăi nepoţi.

E adierea ca de nestemată
Pe care ai vrea s-o guşti, s-o mângâi, s-o miroşi
Pentru ca inspirând-o
Şi încorporând-o, să fii tu, tu, doar tu, ea toată,
Uitând, fără a fi uitat, de toți ai tăi, de moşi-strămoşi,

Să te oglindeşti în ea şi ea să se oglindească-n tine neîncetat;
Să te cuprindă, să te doară, să îţi placă, tu să ţipi,
Să simţi că din oglindă îţi cresc în cer aripi
Cu ele în alte dimensiuni să zbori
Chiar dacă pentru asta ar trebui, întâi, să mori!

Pe nesimțite apoi să plece, fără cu adevărat să fi plecat
Să crezi că s-a refugiat în tine, cel profund,
Şi pentru a o regăsi, paharul vieţii vrei să-l fi băut deja până la fund.

Este imaginea, e zvonul pe care îl presimţi şi îl doreşti,
Care-ţi apare-n minte atunci când tu, nemaigândind, gândeşti.
Este cuvântul pe care-l spui, îl întrupezi, pictând îl scrii
Fără a şti
Ce va urma
Sau ,,dacă” va urma…

Care, simţit, gândit şi adorat, a fost în tine
Mai înainte chiar de a te fi născut,
De a fi cel de acum, de a te inspira.

Este momentul în care ai decis să o laşi baltă,
La treburi neînsemnate să te duci
Crezând că nicio brânză n-ai făcut
Pentru ca ochii să îţi cadă pe un făcăleţ, o floare, un ac de cusut
S-auzi un scârţâit de uşă ori scâncetul de prunc
Şi, fără a voi, să te întorci la ea,
La Ea, care e ,,muzul“ tău sau este muza ta,
Care e… Inspiraţia!

Şi iar să te înflăcărezi
Şi iar să fredonezi, pictezi, compui, să scrii
Pentru a avea ce rupe atunci când, peste două zile
Ceeea ce ai creat vei asculta, vei revedea, vei reciti.

Să-ţi placă, să nu-ți placă,
Să te-ndoieşti de tine, să te-ndoieşti de tot,
Uitându-te în baie în oglindă, să-ţi spui: ,,Sunt un netot!”

Iar ea, din nou să te înhaţe dulce-amar pentru a te lăsa, nu te lăsa,
Să-ţi spună: ,,Du-te-ncolo! Ba nu! Vino încoa!“
S-o iei iar de la capăt, să fii alt început
Căci ea pe fruntea-ţi chinuită de nelinişti
Din nou acum te atinge, tot neatins, cu sfânt sărut …

Ea te trezește-n miez de noapte sau stă cu tine în plină zi
Tu vrei numai un lucru: s-o manifești, să modelezi, sculptezi, să scrii…
De nimic nu-ţi mai pasă: copii, nepoţi, bărbat,
Îi laşi să se descurce, să se zbată!
Tu ai numai o treabă: tu ai doar de creat!
Mâncare? Ce e aia? Tu ai acum pe masă,
Ambrozia, hrana de zei aleasă!

……………………………………………………….

Ce spuneți? Este inspirația ca la îndrăgosteală?
Cine mai poate şti?
Poate numai aceia care au primit-o și vor fi
Și peste timp, oriunde s-ar afla, tot vii.

Rodica Matilda Miulescu

Sursa foto: Pixabay

Notă: Ziua Internațională a Poeziei este pe data de 21 martie și este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. De asemenea, „Ziua internațională a poeziei” urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor. – sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Internațională_a_Poeziei