Rodica Matilda Miulescu: „SCRISOARE CĂTRE MIHAI EMINESCU”

Copil fiind, în primii ani de şcoală,
Eu te-am iubit de când fotografia ţi-am văzut.
Cu cartea-ţi minunată pe genunchi, în poală,
Visam poienile pe care tu le-ai străbătut.

Ştii, mama mea, femeie de la ţară,
Care cu anevoie învăţase să citească
Deoarece de mică era surdă, în fiecare seară
În cartea ta se lepăda de grija cea lumească.

În casă Biblie n-aveam să ne păzească:
Pentru creștini erau vremuri cam grele.
Credinţa toţi în suflet o ţineam, să n-o găsească
Cei puşi pe-atunci numai pe fapte rele.

Iubirea ta de Dumnezeu ascunsă-n versuri sfinte, pure,
Întreţinea iubirea sacră în fiecare dintre noi.
Cutreierând cu tine pădurile argintate, sure,
Simţeam cum încolţeşte sămânţa de eroi.

Te-am cam pierdut apoi din minte, nu din suflet:
Aveam alte preocupări, citeam şi alte cărţi…
În inima-mi de dac, din când in când, ca depărtări de tunet
Soseau veşti despre tine, de la tine, uluitoare, din tot mai multe părţi.

Ştiam că cele de la tine sunt adevărate.
Tu niciodată, de când eşti, nu ne-ai minţit.
Cu mintea mea de om să le pătrund era şi este peste poate
Căci ele sunt, la fel ca tine:…infinit…

Mă-ntrebi dacă ţi-am învăţat cu dinadinsul pe dinafară vreun vers?
Răspund cinstit: n-am învăţat niciunul
Căci versul tău sunt eu, dacul trezit, un univers
Şi tu eşti în noi toţi! Ca tine nu suntem niciunul!

De aceea cartea ta îmi stă şi azi la căpătâi
Şi noaptea o petrec eu şi cu tine
Tu eşti iubirea mea cea mare, cea dintâi
Şi când mi-e greu, pe ea eu o mângâi…

Să-ţi mângâi sufletul îmi face atât de bine…
Iar uneori îmi este tare, tare dor de tine
Şi atunci, pe jumătate adormită, îţi şoptesc:
,,Mihai, rămâi! Rămâi cu noi, rămâi cu mine! Te iubesc!”

Rodica Matilda Miulescu

Braşov, 11 ianuarie 2014