Da, dragii moșului, io mi-s moșu’ Ion Roată, pe care-l știți de mult, de mult… Încă n-am răposat, cum ar fi vrut unii. N-am prea avut parte, la viața mea, de multă școală. Așa or fost vremile, neprielnice, de m-am nevoit să deslușăsc sângur buchea cărții.
Io nu judec pe nime’, nu strig defel că știu adevăru’! În timpuri grele, ca ăstea, când boierii să ceartă-ntre ei ca la balamuc și suduie de mama focului peste capul meu fără să mă vadă, fără să știe că mă aflu pe lume, nu mă bag, neam!, în nicio sfadă. Grija mea dintâi îi să am un coltuc de pită pe masă, de pe-o zi pe alta. Știți voi, boieri dumneavoastră, cum îi cu „pâinea noastă cea de toate zâlele”? Nu știți, nu, nice boabă, cum îi cu pita de fărină din covată, nice cu pita de suflet din Tatăl nostu…
De bună samă, nu mă lasă rece boleșnița care-o damblagit planeta, jalea-i mare și îs tare cu grijuri, da’, cu mintea mea de om de rând, șăd și cuget… oare de-a cui parte să stau, când voi ați rupt lumea-n două ca pe-o surcea: vaccinist ori nevaccinist? Pentru ori contra certificat verde? Să am încredere în autorități? Să n-am?! Tulai, Doamne, pe cine să crez și ce să fac?!
No, dacă pe mine nu mă duce capu’, musai să-i întreb pe boieri, că ei îs cu multă școală. Or’ măcar cu multe diplome, da, au diplome… de pot coperi cu ele tătă Casa Norodului. Ioi, a Poporului! Uite că mi-o fulgerat în minte Tudor din Vladimiri, cu „Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor!”, de-aia am zâs „norod”. Știa el, pandurul, ceva-ceva ce nu să schimbă-n veci… că, și-amu, numa’ vorba vine că ar fi Casa Poporului, îi tăt a lor, a tagmei boierilor – moștenită de la boierii de dinainte, pe care i-o luat mama Gaia. Iar ăștia de azi uită, uită rău, săracii, că o să-i ia și pe ei cândva, n-or putea-o plăti cu aur, nice cu pietri scumpe, nice cu bănet ca să nu-i ia.
Bine. Îi întreb. Da’ ce m-oi face dacă unii mi-or răspunde una, alții – alta…, că ei îs, fără tăgadă, prinși în aprig război, de mai mare năuceala în tătă omenirea, nu numa’ la noi! Da’ mai curând nu mi-or răspunde, că n-au ei urechi de auzât moșnegi ca mine, nice gură de-a-mi răspunde. Din ce mi-o fost dat să văz de-aci, din bordeiul mărunt, de om nebăgat în samă, boierii ăștia, una zâc – alta fac, de parcă le grăiește gura sângură, fără ca vorba să le treacă, înainte – măcar fuga-fuguța –, prin cap.
Ieri-alaltăieri, după ce mi-am socotit că, până la pensia viitoare, din banii ce mi-or rămas oi cumpăra o pită și-o dărabă de slană (de-oi găsi slană de-aia, aproape expirată, la reduceri, altfel numa’ pită goală), am navigat (așa să zâce?), vrun ceas, pe internet. Am internet, cum să nu?, că mi l-o instalat ficioru’… și-l plătește el. M-o-nvățat și cum să umblu cu tastele. Navigam așa, fără busolă, că tăte busolele lumii s-or magnetizat-demagnetizat cu pandemia asta, de nu mai arată unde răsare soarele, unde asfințăște, unde-i miazăzi, unde-i miazănoapte… Și ce mi-or văzut ochii? O adresă. V-o dau și vouă: Top 10 informații înșelătoare | Vaccinare Covid (gov.ro), să citiți cu ochii voștri, de n-or fi șters ori schimbat între timp informațiile, că tare ușor să joacă unii de-a „uite-o, nu-i!” în lumea fără suflete de dincolo de glaja monitorului. Intru pe adresă, una oficială, că doară de-aia poartă sigla (sau logoul? să nu greșesc!) guvernului nost’. Acolo ne lămurește el, guvernul, mintenaș, cum îi treaba cu „informațiile înșelătoare”, le combate el, din grijă pentru noi, de le zboară, înșelătorilor, tăți fulgii în tăte punctele și subpunctele cardinale.
No, pe locul patru din top, „informația înșelătoare” sună așa: „Vaccinarea va fi obligatorie!” Boierii noștri o dezmințăsc cu tărie: „Vaccinarea împotriva COVID-19 este voluntară/ne-obligatorie. Se dorește o acoperire vaccinală cât mai mare pentru a limita răspândirea epidemică a virusului, dar nu se are în vedere introducerea obligativității vaccinării sau a unor măsuri restrictive față de persoanele nevaccinate.” Îmi șterg ochelarii, mă frec la ochi și citesc încă o dată: „nu se are în vedere introducerea obligativității vaccinării sau a unor măsuri restrictive față de persoanele nevaccinate.” Apăi, io ce să crez? Ficioră’-miu nu s-o vaccinat, muierea lui – da, că s-o tăt uitat la știri și i s-o făcut așa de tare frică, sărmana, de visa urât noaptea, că moare de covid, și să-neca de spaimă, ori să deștepta țipând ca din gură de șarpe că or încuiat-o unii în izoletă. Amu, ea poate mere la tăte molurile, la tăte restorantele, o fost și la festivalu’ ăla, un told or’ cum îi zâce, că io nu știu ce însamnă told. Ea, cum are certificatu’ verde, îi liberă ca pasărea ceriului, poate mere măcarunde, măcarcând, numa’ că nu-i place să margă sângură, fără bărbatu’-so. El – fără vaccin certificat, nu-i liber! El îi, cum s-ar zâce, restricționat.
Io, ce să fac?, mă tem că or ajunge copchiii ăștia la divorț, după cum unu-i hăis și altu’ – cea! Mare păcat ar fi, Doamne feri! Că să iubesc de când erau tineri și s-or înțăles ani buni în tăte-cele, până la dihonia asta care s-o-ntins amu ca râia, de la vlădică la opincă, și face zarvă grea pe tăt pământul.
Mă întreb, boieri dumneavoastră, de ce-oț’ fi dezmințât voi „informația înșelătoare” pălindu-ne în creștet cu o „dezmințâre” încă și mai înșelătoare?
Îi bai mare, amu, orișiunde, cu certificatu’ verde. Iar io, zâc zău lu’ Dumnezău drăguțu’, nu mai înțăleg nimic, de-aia șăd, în crucea nopții, cu capu-n mânurile ăste trudite, aspre și crăpate, și cuget, și tăt răsucesc câte văd, câte-aud, pe tăte părțile, de mi-or pierit somnu’ și tihna.
Boierii zâc că, dacă te vaccinezi, nu-i sâgur că nu faci boala. Îi sâgur, zâc ei, numa’ că, dacă o iei, faci formă ușoară, n-ajungi în copârșeu. De-o faci, o dai și la alții, asta-i bistoș, recunosc și boierii lucru’ ăsta, nu să pune de tătului-tăt stăvilar molimei. Și-atunci cum îi? Să zâcem că noru-mea, vaccinată, face, cum promit boierii, o formă ușoară. Îi cură nasu’, strănută – nu știe că-i beteagă de covid, crede că-i guturai, așa că umblă liber pe unde-i tună, intră unde vrea, cu virus cu tăt. Îi cu voie de la stăpânire să umble, că are certificat! De-ar vrea, s-ar putea duce și la Roma, ca badea Cârțan, să străbată țările pân-acolo cu picioru’. Ficioră’-miu, în schimb, poa’ să fie el sănătos-tun, să n-aibă nice puiu’-puiului de virus, dacă n-are certificat… geaba îi sănătos! N-are voie să margă pe nicări! Ba azi, patronu’ lui, lovi-l-ar cataroiu’!, i-o pus în vedere să să vaccineze, că – de nu –, în două-tri săptămâni, îl lasă fără lucru. Amu îi fiert, ghietu’ de el, că are rate mari la bancă, pentru o prăpădită de garsonieră, și, dacă ar rămânea fără lucru, îi vai ș-amar, că banca nu-l iartă. Apăi, cum socotiți domniile voaste?! El, nu că-i ficioră’-miu, da’ îi, din fire, om zdravăn ca Parângu’ Mare, și muncitor cinstit, să pricepe bine la ce lucră… Drept îi să mi-l alunge, să mi-l lase pe drumuri, că nu-i vaccinat? Nu știu ce s-o alege, că el îi liber în cuget. Cu cât îl strânge careva mai tare cu ușa să facă ceva contra vrerii și credinței lui, cu atât nu face. Mai degrabă scoate ușa din țâțâni. Io l-am sfătuit, după mintea mea, să scoață pe hârtie ce scrie pe foaia aia de pe internet, a guvernului, cum că nu să iau măsuri împotriva nevaccinaților, și să-i arăte patronului ce scrie acolo clar, negru pe alb. Habar n-am di ce s-o uitat lung la mine, o pufnit în râs și-o zâs „hai, mă tată, dumneata chiar crezi că hârtia aia are vreo valoare…?”. L-am întrebat: „Păi, dacă îi cu sigla guvernului, cum nu?!” Iar ficioru’ n-o mai zâs nimica, numa’ o dat, așa, molcuț, din mână… „Las-o moartă, tată, că dumneata nu știi!”
Pe urmă m-o informat noru-mea, drăguța, că certificatu’ îi valabil numa’ șase luni, că virusu’ îi nărăvaș, să tăt schimbă, să preface, îi tăt cresc tulpini noi ca la tufa de zmeuriș. Nu piere, că nu-i natural, îi făcut de om, și, ca să-l facă, o costat cât nice cu gându’ nu gândești, și trebe, una-ntruna, alt vaccin, și altu’, și altu’, în câte două-tri doze, și alt certificat verde… și tăt așa o s-o țânem, cât îi hăul și pârăul… Bani, bani, bani și iară bani! Undeva, la careva, s-or duce ei, nu? Că nu zboară-n vânt, aiurea, ca pufu’ de păpădie. S-adună de bună samă-n ceva jepuri adânci ca tăul fără fund, care nu să umple-n vecii vecilor. Banii – ochiul dracului, stăpânitor peste lume… Așa ceva, Doamne apără!, n-am pomenit de când maica m-o făcut!
Zâcea deunăzi Anica Stanii, vecina noastă de din sus, care știe ceva carte, o umblat la școli vestite, și vorbește ca domnii, zâcea așa: „Ia să vedem, dragă moș Ioane, ce atestă, de fapt, certificatul verde din buzunarul cetățeanului? Atestă că cetățeanul e vaccinat, nu că e sănătos! Ce atestă lipsa certificatului? Atestă că cetățeanul e nevaccinat, nu că e bolnav! Certificatul verde este o formă meșteșugită de discriminare și dezbinare, moșule dragă! Abuz!”
Io, din ce zâcea noru-mea, din ce zâcea Anica, am înțăles numa’ atâta: că s-o zărghit lumea, îi beteagă rău la cap. Ne betegim tăți, și mari, și mici, și bogați, și săraci, cât îi globu’ de rotund! Vecina crede că „am devenit cu toții psihotici” (ce-o fi vorba asta a ei?), ne-am slăbănogit, ne bolnăvim tăt mai iute, tăt mai rău din pricină că ne-or băgat dregătorii frica-n oase adânc, până la măduvă… O citit ea, undeva, că să poate chiar muri din frică. Bag samă că să poate, că frica mare ne șubrezește inima, o face neputincioasă, și pot să jur, Doamne iartă-mă!, că și mintea ni să smintește… Ne bolunzâm de frică, nu rămânem citovi. Mă uit la noru-mea. N-o grăiesc de rău, că-i fată faină, îmi grijăște bine ficioru’, da’ nice-amu, că-i vaccinată, nu s-o mântuit de frică. Tăt cu câte două măști deodată umblă, și de iese numa’ zăce pași din casă, să ducă gunoiu’… Când o mărs la festival, și-o pus vizetă peste măști, parcă era Gagarin în cosmos. Ca ea, mai îs destui.
Da’ vă-ntreb, cinstiți boieri dumneavoastră, are ori n-are dreptate Anica Stanii când spune că, în limba asta, a certificatului verde, pe care o vorbiți voi amu, vaccinat însamnă, automat, sănătos/ inofensiv/ bun/ deștept/ nevinovat/ liber, iară nevaccinat însamnă, automat, bolnav/ periculos/ rău/ prost/ vinovat/ izolat ? Încotro mere, boierilor, treaba asta care țâne de vorbirea voastră și ne învrăjbește pe noi?
Întreb și io, nu pălesc pe nime’ cu bota! Batăr să știu, amu, la bătrânețe, dacă vă siliți să ne dați „reguli stricte de noi sinonime în limba română care slujesc lui divide et impera” cum spune Anica Stanii. Să știu, să nu mor prost când oi pleca Dincolo, la femeia mea, fie de-a dreapta Tatălui! Batăr să aflu cum vă orânduiți cuvintele, că mie, Ion Roată, mi să pare că să cam îngroașă gluma și că dă să să-ntoarcă roata dezunirii pe-acolo pe unde-o mai trecut, nu cu așa de demultă vreme în urmă. Și ne-alegem iară, în mijlocu’ drumului, cu bolovanu’ ăla mare, greu, pe care pălmașii, învrăjbiți, nu-l pot urni ca să-l scoată din cale. Or’ greșesc io întrebându-vă?!
Mihaela Malea Stroe
Notă: material publicat în premieră pe pagina La pas prin Brașov
