Arhiva categoriei: Brasoveni celebri

Ioan-Octavian Pîrlea (1)

Un român, bursier integral la Colegiul Purcell din Londra

Tânărul violonist brașovean, Ioan-Octavian Pârlea și-a văzut visul împlinit. A obținut un loc de studiu și o bursă integrală, în valoare de peste 30 de mii de lire anual, la prestigiosul Colegiu de Muzică Purcell din Londra.

Performanța sa este extrem de rară, în condițiile în care, de regulă, statul britanic asigură pentru studenții din afara granitelor, aproximativ două-treimi din bursă. Profesorii de la Londra au văzut în Octavian un talent care merită educat și promovat, lucru confirmat chiar de directorul Colegiului Purcell, Stephen Yeo. Acesta preciza în scrisoarea oficială adresată părinților lui Octavian: „Membrii comisiei au fost extrem de impresionați de prestația lui Ioan-Octavian și, la recomandarea lor, sunt încântat să îi ofer un loc la Colegiul Purcell, combinat cu o bursă.”

La un astfel de colegiu, grija cea mai mare a direcțiunii este de a găsi profesorii potriviți pentru fiecare talent în parte. „Șefii noștri de catedră sunt responsabili pentru alocarea profesorilor-cheie și vor face toate eforturile să găsească fiecărui student profesorul potrivit”, mai spunea Stephan Yeo în adresa sa.

Trebuie precizat că acest colegiu,care promovează tinerele talente în muzică, este patronat și girat de nume celebre din acest domeniu, de pe tot globul. Printre ei se numără Sir Simon Rattle (președinte) sau Vladimir Ashkenazy (CEO).

Rotaryenii de la Clubul Brașov Kronstadt împreună cu Interact Kronstadt și Rotaract Brașov sunt mândri că tânărul susținut și apreciat de ei a primit recunoașterea oficială a talentului său. În onoarea lui Octavian, rotaryenii au organizat în 5 februarie, la Opera din Brașov, un concert pentru strîngere de fonduri.

În urma evenimentului, au fost colectați 6061 de lei. Această sumă a acoperit biletele de avion dus-întors București- Londra pentru Octavian și părinții săi, dar și costurile unui arcuș profesionist. Arcușul este  marca Stefan Kuhlan, inscripționat cu o serie unică. El este garantat pe viață, iar atunci când Octavian va concerta pe marile scene ale lumii, gândurile comunității noastre îl vor susține în tot ceea ce va face.

Octavian Pârlea este un licean care a împlinit 16 ani luna trecută. Cântă la vioară de la 7 ani. A studiat primele clase de vioară la Liceul “Tudor Ciortea” din Brașov, iar din clasa a V-a s-a transferat la Colegiul „Dinu Lipatti” din București. Este premiant al mai multor olimpiade naționale de vioară și câștigător al mai multor competiții naționale și internaționale. În 2016, a fost remarcat de doi maeștri internaționali de vioară în timpul unui master organizat la Sinaia. Aceștia l-au invitat să susțină  admiterea la prestigiosul Colegiu Purcell din Londra. Examenul a avut loc pe 26 ianuarie, anul acesta, potrivit comunicatului de presa remis La pas prin Brasov.

Acum, după anunțarea rezultatelor, Ioan-Octavian Pîrlea este al doilea român din istoria Colegiului Purcell din Londra care a obținut o bursă de studiu.

Felicitari!!!

Aurelia Stoie Mărginean - lansare carte (6)

Lansare de carte: IERUSALIM. Lumină şi culoare – Aurelia Stoie Mărginean, artist plastic braşovean

Miresme de culoare revărsate din vârful pensulei strălucind în retină. Fin observator al detaliilor, artista Aurelia Stoie Mărginean redă fidel imaginile surprinse în Israel cu ajutorul acuarelei.

Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului a fost gazda  lansării albumului de acuarelă şi pictură  IERUSALIM. Lumină şi culoare al doamnei Aurelia Stoie Mărginean, artist plastic braşovean.

Aurelia Stoie Mărginean este pictoriță (n. la Tg. Mureș – 19 iunie 1940) și s-a stabilit cu familia la Brașov din cauza cedării Ardealului în urma Dictatului de la Viena. Absolventă a Academiei de Arte Vizuale „Ion Andreescu” – Cluj-Napoca, promoția 1966, membră a uniunii Artiștilor Plastici din România, membră a Asociației internaționale de Artă Plastică UNESCO, profesoară de pictură și grafică la Școala de Arte – Brașov, 1975 – 2004, sunt câteva din reperele principale ale doamnei Aurelia Stoie Mărginean, artist plastic braşovean.

Aurelia Stoie Mărginean are lucrări în colecții de stat la: Ministerul de Externe al României, Primăria Municipului Brașov, Cercul Militar Brașov, Muzeul Primei Școli Românești Brașov, Academia „Henri Coandă” Brașov, Biblioteca Județeană „George Barițiu” brașov, Centrul Medical „Hiperdia” Brașov dar și lucrări în colecții particulare din România, Austria, Italia, Venezuela, Anglia, Cipru, Creta, Canada, Israel și SUA. Artista mai are lucrări în muzee din Brașov, Ploiești, Deva, Lăzarea, Valea Doftanei și Tulcea. De-a lungul anilor a avut 52 de expoziţii personale în ţară și în străinătate.

Aurelia Stoie Mărginean a fost distinsă de-a lungul carierei cu numeroase premii şi diplome naţionale şi internaţionale.

Vă invit să urmărim declarația artistei dar și ale celor prezenți la lansarea albumului de acuarelă şi pictură  IERUSALIM. Lumină şi culoare.

Video: YouTube

Credit foto: Dan STRĂUȚI

vernisaj-lapedatu-copy

Video: Braşoveni din elita românească – Fraţii Ion şi Alexandru Lapedatu la 140 de ani de la naştere

Inițiatori de legi și reglementări publice, organizatori de instituții și organizații civice sau religioase, importanți donatori și finanțatori ai unor edificii publice, civile şi religioase, fraţii Ion şi Alexandru Lapedatu au participat decisiv la procesul de modernizare şi unificare legislativă, administrativă şi instituţională a României Mari.

Cu ocazia vernisajului a fost prezentat şi albumul „Gemenii Alexandru şi Ion Lapedatu istorie şi finanţe”, de catre prof. univ. dr. Ioan Opris, editura Oscar Print, 2016, susţinut de Banca Naţională a României şi Fundaţia Lapedatu.

Expoziţia poate fi vizitată până în luna noiembrie 2016, la Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului, Piaţa Sfatului 15.

Credit foto: Dan STRAUTI

fratii-lapedatu

Braşoveni din elita românească – Fraţii Ion şi Alexandru Lapedatu la 140 de ani de la naştere

Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului împreună cu Academia Română, Banca Naţională a României, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, Fundaţia Lapedatu – Bucureşti, Aşezământul Lapedatu – Cluj, Fundaţia Academia Civică, vă invită vineri, 30 septembrie, ora 13:00, la vernisajul expoziţiei „Braşoveni din elita românească – Fraţii Ion şi Alexandru Lapedatu la 140 de ani de la naştere.”

Expoziţia aduce în actualitate festivitatea din anul 1936, când, fraţii Ion şi Alexandru Lapedatu, braşoveni iluştri din elita românească, au fost sărbătoriţi în sala festivă a Liceului „Andrei Şaguna”, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de viaţă.

Inițiatori de legi și reglementări publice, organizatori de instituții și organizații civice sau religioase, importanți donatori și finanțatori ai unor edificii publice, civile şi religioase, fraţii Ion şi Alexandru Lapedatu au participat decisiv la procesul de modernizare şi unificare legislativă, administrativă şi instituţională a României Mari.

Cu ocazia vernisajului va fi prezentat şi albumul „Gemenii Alexandru şi Ion Lapedatu istorie şi finanţe”, editura Oscar Print, 2016, susţinut de Banca Naţională a României şi Fundaţia Lapedatu.

Expoziţia poate fi vizitată până în luna noiembrie 2016, la Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului, Piaţa Sfatului 15.

Afisul evenimentului

Generalul Traian Mosoiu

Brașoveni celebri – Generalul Traian Moșoiu (1868 – 1932)

Traian Moşoiu s-a născut la 2 iulie 1868, în satul Tohanul Nou din zona Branului, Brașov, zonă cu străvechi sate românești, care în decursul timpului a dat numeroși martiri și luptători în lupta contra dominației străine în Transilvania.1

Traian Moşoiu a frecventat clasele I-IV în satul natal. A absolvit liceul „Andrei Şaguna” din Braşov2. Traian Moşoiu s-a perfecţionat în cunoaşterea limbii germană, franceză şi maghiară, absolvind liceul cu, calicativul „foarte bine”.

Format sufletește în atmosfera de profundă trăire a valorilor naționale și tradiționale a satelor brănene, a trăit cu profundă emoție știrile referitoare la participarea armatei române la razboiul de independență de la 1877 – 1878. 1 Pentru că la vremea aceea Transilvania era sub stăpânirea Austro-Ungariei, a urmat cursurile şcolii militare de la Budapesta, apoi Şcoala Militară „Wiener Neustadt“, pe care a terminat-o la 1 iunie 1889 cu gradul de sublocotenent în armata austro-ungară, fiind repartizat în garnizoana Sibiu.3

A fost numit ofiţer în Regimentul 85 Infanterie în anul 1886.2 Conștiința sa de român era incompatibilă cu serviciul în cadrul armatei imperiale habsburgice. 1 Bun analist politic şi militar, şi-a dat seama de evoluţia evenimentelor, a demisionat din armata austro-ungară la 15 iulie 1891 şi a trecut graniţa în România şi se înrolează în armata română. Doi ani mai târziu a fost luat în evidenţele armatei române (1893). 2

Generalul Traian Mosoiu
Generalul Traian Mosoiu

În perioada 11 decembrie 1918-12 aprilie 1919, generalul Moşoiu a comandat Armata „Transilvania” într-o campanie glorioasă care-i va aduce notorietatea naţională. În fruntea trupelor sale, a intrat în Sibiu, la 12 decembrie 1918, „înfiorat de sfinte emoţii… în centrul acesta românesc, unde s-a lucrat atât de mult şi atât de însufleţit pentru îndeplinirea idealului sfânt şi mare al unirii tuturor românilor”. Cu Divizia 7 Infanterie, intra în Cluj, la 25 decembrie 1918, iar în Oradea8 patru luni mai târziu, în 20 aprilie 1919. 5 Ulterior numit la comanda „Grupului de armate Nord”, a înaintat în fruntea trupelor sale spre Tisa, fiind numit, la 5 iulie 1919, guvernatorul militar al teritoriilor ungare eliberate de sub dictatura lui Bella Kun.6

„La intrarea trupelor române în Ardeal, generalul Traian Moşoiu a dat o proclamaţie în care spunea: „Români! Cu noi aducem libertatea, iar dreptatea este scrisă pe steagurile noastre”… I. R. Abrudeanu citează din ziarul „Telegraful Român”, organul Mitropoliei ortodoxe din Sibiu, articolul „Generalul Moşoiu” în care se spune: …”Neamului nostru românesc de pe aceste plaiuri i-a fost hărăzit deosebit noroc ca din Ardeal, din ţinutul Braşovului, să se ridice marele erou şi bunul Dumnezeu a sădit în pieptul acestui viteaz toate simţămintele, tot sufletul neamului românesc”…7

Generalul Traian Mosoiu
Generalul Traian Mosoiu

După ripostele ofensive ale trupelor maghiare, din 19/20 iunie 1919, care ameninţau oraşul Oradea, Marele Cartier General l-a numit pe generalul de divizie Traian Moşoiu în funcţia de comandant al „Grupului de manevră”. 5 Cu Divizia 1 Infanterie şi Divizia 6 Infanterie, trece la ofensivă în zorii zilei de 24 iulie, manevrând flancul stâng al trupelor maghiare, pe care le-a obligat să se retragă. În 3 august 1919, marile unităţi române au intrat în capitala Ungariei, iar în perioada 16 septembrie – 15 noiembrie 1919 generalul Moşoiu a fost comandantul garnizoanei Budapesta şi, ulterior, până la sfârşitul anului 1919, când a demisionat din armată, a fost comandantul Corpului Vânătorilor de Munte din garnizoana Oradea.5

Elogiind isprăvile generalului Traian Moşoiu, Nicolae Iorga scria la acea vreme după eliberarea Oradei şi a Budapestei că: „Energicul general ardelean, care şi-a dus ostaşii cu un avânt uimitor, chiar pentru cei cari ştim ce înseamnă o înaintare românească, atunci când nu se loveşte de piedica unui duşman, având mijloace de luptă incomparabil superioare, a fost primit cum rareori a fost întâmpinat un şef de cuceritori. Automobilul lui atât de îndrăzneţ, mănat mult înaintea regimentelor cari înaintau, a fost literalmente copleşit, înăbuşit de flori”.

Generalul Traian Mosoiu
Generalul Traian Mosoiu

Traian Moşoiu a rămas în memoria românilor ca fiind arhanghelul bătăliei pentru eliberarea Ardealului.4, 10

Funcţii deţinute: 1,5,9, 10

  • Comandant de companie în Regimentul 9 Romanaţi (1901 – 1904)
  • Comandant de companie în Batalionul 9 vânători din Ploieşti
  • Comandant al Batalionului 1 Infanterie din Regimentul 30 Muscel
  • Şef al Secţiei Mobilizare din Regimentul 30 Muscel
  • Comandant al Regimentului 6 „Mihai Viteazul” din Bucureşti
  • Comandant al Batalionului 7 vânători din Galaţi
  • Comandant al Regimentului 2 Infanterie Râmnicu Vâlcea
  • Comandant al Brigăzii 3 Infanterie (1916)
  • Comandant al Diviziei 23 Infanterie (1916)
  • Comandant al Diviziei 12 Infanterie (1917)
  • Comandant al Diviziei 7 Infanterie Roman (1918)
  • Guvernator militar al Transilvaniei (1918)
  • Comandant al Grupului de armate „Nord” (1919)9
  • Comandant al garnizoanei române din Budapesta (1919)
  • Guvernator militar al teritoriilor ungare de la vest de râul Tisa (1919)2
  • Comandantul Corpului Vânătorilor de Munte din garnizoana Oradea (1919)5
  • Ministru de război în guvernul Vaida-Voevod
  • Senator
  • Ministru al Comunicaţiilor (1922 – 1923)
  • Ministru al Lucrărilor Publice (1923 – 1926)2

Trecut în rezervă la cerere în luna decembrie 1919.

Decoraţii 2

  • Coroana României (1907)
  • Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a
  • Legiunea de onoare franceză, decorat de către generalul Henri Berthelot.

A murit la 15 august 1932 şi a fost îngropat în cimitirul Bellu Militar.

„În perioada interbelică, în Cluj şi Transilvania, toţi comandanţii au săvârşit o operă de mari proporţii şi de unanimă preţuire.“ – Octavian  Goga

VIA:

1 – Mihail Diaconescu – Istorie și valori – Studii, comunicări, eseuri, articole, Ed. M.I., București, 1994

2 – enciclopediaromaniei.ro

3 – lumeamisterelor.com

4 – ziuanews.ro

5 – primarianasaud.ro

6 – cultural.bzi.ro

7 – vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro

8 – evenimenteoradea.ro

9 – clujarm.ro

10 – Bihoreanu, Tudor Gheorghe; Moşincat, Constantin; Tulvan, Ioan – Generalul Traian Moşoiu – Arhanghel al bătăliei pentru Ardeal, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2002

Credit foto: Dan STRĂUȚI

S

Brașoveni celebri – Sextil Puşcariu (1877 – 1948)

Sextil Puşcariu (n. 4 ianuarie 1877, Brașov – d. 5 mai 1948, Bran, județul Brașov) a fost lingvist, filolog, profesor, rector, membru al Academiei Române.1

Fiul lui Iosif Pușcariu, avocat, și al Eufrosinei (n. Ciurcu). Veche familie de intelectuali militanți pentru drepturile românilor ardeleni. Tatăl a editat revista umoristică Cocoșul roșu (1874-1878) si a lăsat pagini memorialistice legate de Brașov (1909).7 Sextil Pușcariu a scris versuri și schițe, a întreținut legături strânse cu numeroși reprezentanți ai literaturii noastre, a scris cronici muzicale și teatrale.

Domeniile în care si-a desfășurat activitatea sunt foarte numeroase, dintre care amintim: problemele mari ale românității și ale continuității limbii noastre în Dacia; cunoașterea aspectelor cu caracter practic (ortografie, dicționar, sistemul fonetic și fonologic al limbii noastre); probleme legate de lexicografie; metode noi de studiere a vocabularului etc.3

A iniţiat şi a coordonat Dicţionarul limbii române (Dicţionarul tezaur al Academiei) şi Atlasul lingvistic român.4 Pentru această lucrare cel care semnează a studiat în nouă sute de zile trei sute de comune, scriind la faţa locului aproape 700.000 de răspunsuri, iar tânărul şi distinsul slavist Emil Petrovici a lucrat vreo şapte sute de zile în alte optzeci de comune din întreaga ţară, scriind aproape 400.000 de răspun­suri.9 Cele câteva hărţi publicate în prospectul acestei lucrări arată, între altele, stăruinţa neamului nostru în nordul Dunării şi drep­turile noastre asupra acestui pământ care ne-a fost leagăn şi ne va fi şi mormânt.9

A fondat la Cluj 1 şi a condus revista Dacoromania, (Buletinul Muzeului Limbii Române), care se va impune la nivel nu numai naţional, în care va publica 19 studii, 59 de recenzii, 7 note, 15 articole mărunte şi 15 necrologuri.4

A întemeiat, în toamna anului 1919, Muzeul Limbii Române din Cluj, primul institut românesc de lingvistică. Primul rector român al Universităţii din Cluj.3

Studii gimnaziale şi liceale la Braşov, la actualul Colegiu Naţional „Andrei Şaguna”, studii superioare la Leipzig (1895-1899), Paris (1899-1901), Viena (1902-1904). Doctor în filosofie al Universităţii din Leipzig în 1899, respectiv docent privat pentru filologia românească la Universitatea din Viena.2

Din 1906, profesor titular de limba și literatura română la Universitatea din Cernăuți. La izbucnirea războiului, mobilizat pe frontul italian (1914-1918), începe, în perioadele de răgaz, să redacteze prima parte a „memoriilor”(copilăria și adolescența). 4

Îşi adună foiletoanele critice în 1909, sub titlul Cinci ani de mişcare literară (1902-1906). Au urmat Istoria literaturii române6. Epoca veche (1920), Literatura română (1925), Pe marginea cărţilor (1926 şi 1938). Deşi receptiv în tinereţe la fenomenul modern european (îndeosebi la teatrul naturalist şi simbolist, la dramaturgia lui Franz Wedekind şi a lui August Strindberg), Puşcariu este în esenţă un critic tradiţionalist. A nutrit o mare admiraţie faţă de Nicolae Iorga, fiind influenţat de critica sociologică, biografică, psihologică. E activ mai ales în „Luceafărul”, unde, chiar din primul an de apariţie al revistei, popularizează operele scriitorilor din Regat. 5

Admiră poezia populară, în care crede că predomină lirismul, îl preocupă specificul naţional al literaturii române (Ce e românesc în literatura română?, 1929), influenţa romantismului european şi a literaturii germane (Deutsche Kultur auf das rumanische Volk, 1933).5 Lucrarea sa Zur Rekonstruktion des Urrumänischen (Halle, 1910) reprezintă prima încercare de reconstituire a formelor limbii române anterioare diversificării ei dialectale (străromâna sau româna comună), în discursul de recepţie la Academie (1920), Locul limbii române între limbile romanice, relevând latinitatea limbii române, similitudinile ei structurale, dar şi deosebirile faţă de celelalte limbi romanice, ca rezultat al împrejurărilor diferite de dezvoltare, el evidenţiază pentru prima oară situaţia specifică a românei, valoarea ei de cel mai vechi şi sigur document pentru reconstituirea formelor de latină populară.8

Scrie, cu sensibilitate şi înţelegere, dar fără a se remarca prin idei originale, despre mai toţi marii autori de literatură, de la I. Heliade-Rădulescu la Mihai Eminescu, de la C. Negruzzi şi V. Alecsandri la G. Coşbuc, Ioan Slavici şi Liviu Rebreanu. Din literatura contemporană îi reţin atenţia duioşia şi sinceritatea lui St. O. Iosif, versurile din primul volum al lui O. Goga, filonul vigurosului talent epic al lui Mihail Sadoveanu. Surprinzător pentru un critic care nu gusta poezia lui Al. Macedonski şi nici curentele de avangardă, în timp ce se entuziasma citind versurile Mariei Cunţan, este modul în care analizează poezia lui D. Anghel, elogiind-o chiar pentru elementele ei simboliste.5

Titularul catedrei de limbă şi literatură română şi decanul Facultăţii de Filosofie de la Universitatea din Cernăuţi în 1918. Comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universităţii Daciei Superioare din Cluj după Unirea Transilvaniei cu România.2

Inițiază și conduce ziarul „Glasul Bucovinei” apărut la 22.10.1918, cea mai activă și răspândită publicație românească din Bucovina, unde salută apariția în poezie a lui Lucian Blaga. 3 Marele merit al lui Puşcariu rămâne acela de a-l fi descoperit pe Lucian Blaga şi de a-i fi patronat debutul în „Glasul Bucovinei”, unde apar Gorunul, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi alte poezii care vor intra în volumul Poemele luminii, premiat de Academia Română, împreună cu Pietre pentru templul meu, la propunerea lui Puşcariu. 5

Participă activ la unirea Bucovinei cu Vechiul Regat. În primăvara lui 1919 i se oferă postul de ministru al Bucovinei la București, dar refuză, Sextil Pușcariu rămâne omul de știință integru.3 Este numit comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universităţii Daciei Superioare din Cluj după Unirea Transilvaniei cu România.

Este membru în delegația României la Liga Națiunilor de la Geneva (1922-1925).1 Din 1926, profesor de filologie română la Universitatea din Cluj. A condus revistele Glasul Bucovinei din Cernăuţi (1918) şi Cultura din Cluj (1924).2

„Drumul Nou“ este cea de-a patra publicaţie apărută sub egida profesorului, între mai şi decembrie 1931, cu 37 de articole semnate sub nume propriu şi alte 95 cu pseudonimele Corvin, M. Corvin, M.C. şi Mateiu Genune. Ce a însemnat acest ziar în viaţa lui Sextil Puşcariu ne-o spune el însuşi, într-o scrisoare adresată lui Ion Bianu: „A fost o încercare de a pune umărul la o operă care mi se părea salvatoare pentru ţara noastră. D-ta, care toată viaţa ai fost neliniştit de dorul de a da tot ce era mai bun în sufletul d-tale pentru ca neamul acesta exploatat de atîţia oameni uşurei şi chiar netrebnici să poată ajunge zile mai bune, vei înţelege dorul irezistibil care îl face cîteodată chiar pe cel mai cumpănit om să intre în vîrtejul luptelor politice. Dar învăţătura ce am tras-o a fost, cred, definitivă…“. 4

A făcut parte din delegaţia României la Liga Naţiunilor de la Geneva, a fost reprezentantul României la Institutul Internaţional de Cooperaţie Intelectual de pe lângă Societatea Naţiunilor, membru în Comitetul Internaţional de Lingvistică, a condus Revista „Cultura” din Cluj, a fost director al Institutului român din Berlin, rector al Universităţii Transilvane din Sibiu. Sextil Puşcariu este autorul a peste 400 de lucrări de o mare valoare ştiinţifică, a iniţiat şi a coordonat Dicţionarul limbii române şi Atlasul lingvistic român. Printre lucrările sale se află şi „Braşovul de altădată”, o descriere extrem de documentată şi interesantă a oraşului.

În memoria sa, câteva instituţii de învăţământ din ţară îi poartă numele. La Bran i-a fost dedicat un bust din bronz, iar strada unde se află locuința de domiciliu îi poartă numele, iar liceul din localitate îi poartă numele: Liceul Tehnologic „Sextil Pușcariu”.

Sextil Pușcariu aparţine acelei categorii de oameni de ştiinţă ale căror opere, răspunzând celor mai înalte exigenţe ale specialiştilor, constituie, în acelaşi timp, lucrări de popularizare a disciplinei lingvistice, de transformare a ei într-un instrument general de cultură. În lingvistica românească, Sextil Pușcariu rămâne ca savant de renume mondial (membru al mai multor societăţi ştiinţifice străine, între care Academia Saxonă din Leipzig, Academia de Ştiinţe din Berlin, Comitetul permanent internaţional de lingvistică), iniţiator de lucrări fundamentale, creator şi organizator de şcoală. Activitatea sa, depăşind graniţele ştiinţei căreia i-a consacrat cea mai mare parte a vieţii, a îmbrăţişat, cu rezultate deopotrivă de remarcabile, istoria patriei, istoria şi critica literară.8

Volume: Etymologisches Wörterbuch der rumänischen Sprache. I. Lateinisches Element mit Berücksichtigung aller romanischen Sprachen, Heidelberg, 1905; Studii istroromâne, vol. I-III , Bucureşti, 1906-1929; Zur Rekonstruktion des Urrumänischen, Halle, 1910; Dicţionarul limbii române (literele A-C, F-L, până la cuvântul lojniţă), Bucureşti, 1913-1948 (coordonare); Istoria literaturii române. Epoca veche, Sibiu, 1920, ed. a II-a, 1930, ed. a III-a, 1936; reeditată în 1987; Limba română, vol. I, Privire generală, Bucureşti, 1940; reeditată în 1976; vol. II, Rostirea, 1959; reeditată în 1994; Călare pe două veacuri, Bucureşti, 1968; Cercetări şi studii, Bucureşti, 1974; Braşovul de altădată, Cluj, 1977; Memorii, Bucureşti, 1978; Spiţa unui neam din Ardeal, Cluj, 1998.2

VIA:

1 – enciclopediaromaniei.ro

2- uniuneascriitorilor-filialacluj.ro

3 – univsp.ro

4 – astra.iasi.roedu.net

5 -crispedia.ro

6 – Sextil Pușcariu – Istoria literaturii române. Epoca veche, Sibiu, 1920, ediția a II-a Sibiu, 1930.

7 – autorii.com

8 – soltdm.com

9 – Sever Pop, conferenţiar universitar,  Revista ŢARA BÂRSEI, Braşov, Anul IX, Nr. 2, Martie-Aprilie 1937.

Credit foto: Dan STRĂUȚI

Elena Densusianu Puscariu

Brașoveni celebri – Elena Densuşianu–Puşcariu (1875–1966)

Elena Densuşianu–Puşcariu (1875–1966) – prima femeie profesor universitar în domeniul medical din România, prima femeie profesor de clinică de oftalmologie din lume.

Elena Densuşianu-Puşcariu, este una dintre marile personalitati ale medicinei româneşti. Prof. dr. Elena Densusianu-Puscariu a fost prima femeie profesor universitar al unei facultăţi de medicină din România, prima femeie profesor de clinică oftalmologică din lume, ce a abordat oftalmologia atât din perspectivă ştiinţifică şi practică, cât şi din perspectivă socială.1

Născută la 3 martie 1875 la Făgăraş, în familia lui Aron Densuşianu, filolog, profesor la Universitatea din Iaşi, soră a lui Ovid Densuşianu, poet, critic şi istoric literar, obţine diploma de Doctor în medicină şi chirurgie a Facultăţii de Medicină din Iaşi, în anul 1899. 1 Nu este singura din familie care s-a putut lăuda cu o cariera remarcabilă, astfel, tatăl său este Aron Densușianu, un important filolog și profesor la Facultatea de Medicină din Iași, mama sa este scriitoarea Elena Circa, iar fratele sau, Ovid Densușianu, a fost un poet, critic literar și istoric.3

S-a înscris la Facultatea de Medicină din Iași, susținând teza de doctorat, în 1899, devenind astfel prima femeie doctor în medicină din România.2

A publicat peste 100 de lucrări de specialitate ca unic autor sau în colaborare cu personalităţi din lumea medicinii, cum ar fi Victor Babeș, Gheorghe Marinescu sau G. Socor, în ţară sau în străinătate. În 1913 îi apare la Bucureşti broşura Instrucţiuni populare pentru prevenirea orbirei, distribuită în şcolile, gările şi primăriile din toată ţara4,8. Cele două cursuri apărute în 1927 cuprind expuneri clinico-experimentale, terapeutice, date despre istoria medicinii, hărţi, fotografii şi desene color realizate de ea pe baza cazurilor din clinică4. În lucrările publicate descrie pe larg trei noi metode în chirurgia oftalmologică, abordează problema traumatismelor oculare datorate războiului şi prezintă numeroase procedee de chirurgie plastică. În 1925 propune un tratament al cataractei la diabetici, iar în 1931 publică rezultatele a 68 intervenţii cu „metoda Stănculeanu” bazată pe extragerea intracapsulară a cristalinului.4, 8

După o perioadă de specializare în anatomo-patologie la Paris 5 se întoarce în țară și ocupă funcțiile de preparator la Laboratorul de Anatomie Patologică al Facultății de Medicină din București, medic secundar al Eforiei, medic secundar al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, docent in oftalmologie al Facultăților de Medicină din Iași și București, șef de clinică la „Clinica Oftalmologică” și, din 1920, șef al Clinicii de Oftalmologie din Iași și profesor la Facultatea de Medicină. 6, 7

Membră a Societăţii de Oftalmologie din Anglia, a Societăţii de Oftalmologie din Franţa şi a Societăţii de Oftalmologie din Italia. În paralel cu preocupările medicale, Elena Densuşianu-Puşcariu a fost şi scriitoare, artist plastic şi traducătoare. Şi-a continuat activitatea clinică şi literară şi după pensionare, publicând în diverse reviste de specialitate din ţară şi străinătate. 4,8

În anul 1909 ea a publicat “O crimă socială sau Urmările lipsei unei legi pentru căutarea paternității”, și a tradus basme în anul 1914, respectiv “Basme din Transilvania”, de Friedrich Müller3, Bucureşti, Minerva Institutul de Arte Grafice şi Editură, 1914) – fapt nemenţionat până acum, istoric al ştiinţei (publicând sau susţinând conferinţe precum aceea din 1937, Pensée et philophie scientifique), artist plasticpictor (v. Teohari Antonescu, Jurnal 1893-1908, Ed. Limes 2005) şi un foarte talentat desenator. , Bucureşti, Minerva Institutul de Arte Grafice şi Editură, 1914) – fapt nemenţionat până acum1, istoric al ştiinţei (publicând sau susţinând conferinţe precum aceea din 1937, Pensée et philophie scientifique), artist plasticpictor (v. Teohari Antonescu, Jurnal 1893-1908, Ed. Limes 2005) şi un foarte talentat desenator.1 Elena Puşcariu a moştenit geniul familiei de cărturari a Densuşienilor. A fost căsătorită cu Emil Puşcariu, profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi, creator al Institutului antirabic dinIaşi, politician, artist plastic.1 După moartea soţului său, a donat cărţile acestuia Bibliotecii Laboratorului de Histologie de la Facultatea de Medicină din Iaşi. Elena Puşcariu a moştenit geniul familiei de cărturari a Densuşienilor1

În anul 1966, în vârstă de 91 de ani, ea se stinge din viață, sfârșindu-se viața uneia dintre cele mai strălucite femei din țară, care a învins orice prejudecată și a fost unul dintre cei mai buni oftalmologi pe care i-a cunoscut România.3

VIA:

  1. – rumaniamilitary.ro
  2. – Agerpres
  3. – bodygeek.ro
  4. – enciclopediaromaniei.ro
  5. – Richard Constantinescu, „Priviri anatomopatologice”, Viața Medicală, nr. 2 (11478), 2012
  6. – wikipedia.org
  7. – romaniaculturala.ro
  8. – George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009

Imagine: ceascadecultura.ro

prima-gramatica-a-limbii-romane-de-dimitrie-eustatievici-brasoveanul-1969

Brașoveni celebri – Eustatievici Dimitrie (1730 – 1796)

Director al şcolilor Naţionale Neunite din Transilvania, autorul primei gramatici româneşti, iniţiatorul primei reviste economice din ţară, creator de cărţi bisericeşti şi şcolare – iată doar câteva din marile contribuţii pe care Dimitrie Eustatievici le aduce pe altarul culturii naţionale1. Fiu al protopopului şcheian Eustatie Grid, născut în anul 1730, în şcheii Braşovului, învaţă carte în şcoala de lângă Biserica Sf. Nicolae – prima din ţară –  condusă şi reorganizată pe atunci de tatăl său1. Din anul 1744 este înscris la prestigioasa Academie Teologică din Kiev (înfiinţată de mitropolitul român Petru Movilă), unde, învăţând teologia şi filozofia în limbile de cultură ale timpului, slavă, latină şi greacă, îşi însuseşte vaste cunoştinte de cultură universală. Nu se cunoaşte durata studiilor făcute aici, dar cele două atestate, eliberate în limba latină de Academia amintită – păstrate în arhiva muzeului (doc. 173) – conving asupra faptului că Dimitrie Eustatievici a reuşit să se ridice la nivelul cerinţelor acestei înalte instituţii spirituale1.

Filolog şi traducător. Eustatievici (în alte variante ale numelui: Eusthatiadis, Evstatiev Dumitru Eustatu, Dimitrie Braşoveanul) este descendentul unei familii macedonene, stabilită în satul Grid din zona Făgăraşului, care va da Braşovului mai mulţi preoţi şi dascăli cu merite culturale. Tatăl lui Eustatievici, protopopul din Şcheii Braşovului Eustatie Grid (Gridovici), a fost un îndârjit apărător al libertăţilor religioase ale ortodocşilor ardeleni4.

-1789 – Ducere de mână sau povățuire cătră aritmetică sau socoteală.

-1790 – Dezvoaltele si tâlcuitele Evanghelii a duminecilor, a sarbatorilor  si a oaresarora zile3.

– 1791 – Sinopsis, adeca cuprindere in scurt a cei vechi si a cei noao Scripturi, adeca a Biblii3.
-1792 – Scurt izvod pentru lucruri de obște și deschilin în scrisori de multe chipuri.
-1755-1757 – Gramatica rumânească2 , (rămasă în manuscris, a fost publicată numai în 1969)3. Deşi se inspiră, în ce priveşte structura şi terminologia, din lucrări străine, binecunoscute în epocă (gramatica slavonă a lui Meletie Smotriţki, în ediţia de la Râmnic, 1755, cele greceşti ale lui Constantin Lascaris şi A. Catiforo) şi, cu un instinct lingvistic sigur, apelează la un izvor latin (Elementa grammaticae latinae a lui Gregorius Molnar, tipărită, prima dată, la Cluj, în 1556), Eustatievici realizează o operă calitativ superioară unei simple lucrări de compilaţie4.

1765 — Scoate la Timișoara traducerea Indreptarea pacatosului cu duhul blandetelor dupa Petru Grimovski6.

În 1786, Dimitrie Eustatievici, directorul şcolilor confesionale ortodoxe din Transilvania, a inaugurat cursul de pregătire pentru viitorii învăţători şi preoţi ortodocşi din Principatul Transilvaniei. Cursul a avut iniţial o durată de şase săptămâni şi a fost condus, în primele decenii, de Dimitrie Eustatievici, Radu Tempea V, Gheorghe Haines, Simion Jinariu9. Este primul curs de pedagogie şi teologie românesc din Sibiu10.

1788 — Scoate la Sibiu Bucoavna pentru pruncii cei rumanesti6.

1789 — Scrie Catehism mic sau scurta pravoslavnica marturisire a legii grecesti neunite, editat la Sibiu în română, germană și sârbă6.

1796 — Traduce si tipareste la Sibiu Alexandria sau viaţa lui Alexandru Macedon6.

Cititorul de azi poate înţelege, citind gramatica lui Eustatievici, cât de mare a fost strădania acestuia pentru a modela particularităţile limbii române la terminologia găsită de el în gramaticile pe care le cunoştea1. În cadrul foneticii, el denumeşte vocalele şi consoanele, ,,glasnice’’şi ,,soglasnice’’ sau ,,împreună glasnice’’; Virgula o numeşte  ,,împiedicare’’ sau ,,jumătate de soroca’’; punctul era ,,întreaga împunsătură sau soroacă’’1. Morfologia este denumită etimologie, în cadrul căreia ’’numele’’ era de fapt substantivul, ’’numele adaugător’’ definea adjectivul; numeralul era ,,numele numărător’’. Cazurile sunt numite ,,căderi’’, fiind 6 la numar’’: numitoare (nominativ), născătoare (genitiv), dătătoare (dativ), pricinuitoare (acuzativ), chematoare (vocativ) şi luătoare (acuzativ)’’. Conjugarile erau ’’înjugături’’, interjectiile ,,în mijloc aruncătoare’’, conjunctiile- ,,pentru împreunare’’ ş.a.m.d1.

În concepția lui Dimitrie Eustatievici Brașoveanul (1757: 76-77), participiul este o parte de vorbire flexibilă, prezentată în capitolul al IV-lea al gramaticii sale, cu următoarele categorii gramaticale: neam (= gen), chip (= fel), furma (=forma), numărul, căderea (= caz), vremea (= timp), plecare (=declinare), înjugare (=conjugare)8.

Opera lui Eustatievici este meritorie şi prin încercarea autorului de a crea şi adapta, în limba română, o terminologie lingvistică şi stilistică. Alături de calcuri şi perifraze greoaie şi de o terminologie bizară („născătoarea” – cazul genitiv, „poftitoare” – modul optativ, diateza „pătimitoare” – pasivă etc.), Eustatievici introduce numeroase neologisme din neogreacă şi latină, pe care le preia în forma fonetică originară (ahrosticon, antiteton, imnos, pleonasmos etc.) sau încearcă să le adapteze limbii române („anacreonticesc”, „anapesticesc”, „epicese”, „liricesc”, „oxitonese” etc.)4.

Animat  de  idealuri iluministe, încearcă, în anul 1789, să  pună  bazele  unei reviste  românesti, în  Ardeal,  cu  numele  ,,Foaia  română pentru  econom’’, pe  care  voia să o editeze  sub  egida ,,Societăţii filosoficeşti  a Neamului  Românesc din  Marele  Principat  al Ardealului’’1. Autorităţile   guvernamentale  ale  Tranşilvaniei, apreciind că,,Dimitrie  Eustatievici este unul din cei rumâneşti bărbaţi,care şi-a dobândit  merite mari  pentru  întemeierea  şcolilor  normaliceşti’’, înaintează Curţii din Viena propunerea cărturarului, însoţind-o de rezolutie favorabilă editării acestei reviste1.

Doar moartea timpurie a lui Eustatievici zădărniceşte valoroasa inițiativă1.

I se atribuie şi câteva traduceri din limbile rusă şi slavo-sârbă5:

– Indreptarea păcătosului cu duhul blândeţelor, Iaşi, 1765;

– Economia lui Florin cel Mare (ms);

– Analie bisericeşti a lui Baronius (revizuirea unei traduceri parţiale mai vechi, ms); probabil un Catehism, început de el şi continuat de Nicolae Stoica de Haţeg, tipărit la Viena, în 1777, în limbile sârbă, română şi germană, sub titlul Catihism mic sau Scurtată pravoslavnică mărturisire a legii greceşti neunite pentru treaba pruncilor neuniţi precum şi Alexandria sau viaţa Iui Alexandru Macedon.

– Nicolae lorga i-a atribuit şi un manuscris cu caracter istoric, pe care I-a publicat sub titlul: Insemnări de cronică ale clericilor din Scheii Braşovului, 1511-1785, în ” Buletinul Comisiunii Istorice a României”, XII, 1933, p.57-99

Ahrosticon, de Dimitrie Eustatievici Braşoveanul7

„Hristos a tot puternic îndurat Înpărat,
Ridicând pre tot omul călcat şi înDurat,
Israilul cel nou de Hristos e priimit
Să fie numai curat, drept şi pRea umilit.
Tot pomul lui roade prea să îndrePtează,
Să arată şi de toţi să mărTuriseşte,
Este ştiut precum că curat să slAveşte,
Starea direptăţii cei bine înTocmite,
Toate faptele fiind prea împOdobite,
Ertare, slobozie în veci dăRuieşte
Tot omul celuia ce să pocăieşte!”

1755-1757

VIA:

1 – Prima gramatică românească – 1757- DIMITRIE EUSTATIEIVICI BRAŞOVEANUL (1730-1796), Pr. prof. dr. Vasile Oltean

2 – Wikipedia

3 – crestinortodox.ro

4 – crispedia.ro

5 – biserica.org

6 – tititudorancea.ro

7 – biblior.net

8 – Moduri nepersonale (PARTICIPIU, GERUNZIU, SUPIN) în gramaticile române din perioada 1757-1877, Mihaela MARCU – Alexandra IORGULESCU

9 – ziarullumina.ro

10 – patrimoniu.sibiu.ro

Christa Depner

Brașoveni celebri – Christa Depner

Christa Depner s-a născut la 26 martie 1936 în Brașov. După absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității București. În perioada când era studentă în anul III a participat la mișcările revendicative ale studenților din București în 1956 (vezi Mișcările studențești din București din 1956).
A fost printre organizatorii unui miting de solidaritate în Piața Universității, programat pentru ziua de 15 noiembrie 1956. Studenții urmau să ceară satisfacerea unor revendicări cu caracter politic și social; era însă prevăzută și posibilitatea de transformare a mitingului într-o mișcare de răsturnare a regimului comunist, în cazul în care numărul participanților era mare.
A fost arestată la 15 noiembrie 1956, fiind judecată în lotul „Ivasiuc”. La proces a participal și profesorul Mihai Gafița ca martor al acuzării; în depoziția sa a calificat atitudinea Christei Depner ca fiind „reacționară” Prin sentința Nr. 481 din 1 aprilie 1957 a Tribunalului Militar București a fost condamnată la 6 luni închisoare corecțională. A fost eliberată la 13 mai 1957, după expirarea pedepsei.

În urma unei călătorii în străinătate în 1977 a decis să nu se mai întoarcă în România și și-a stabilit domiciliul în Franța.

Sursa: Wikipedia
Albert Ziegler

Brașoveni celebri – Albert Ziegler

Albert Ziegler (n. 9 aprilie 1888, Codlea, – d. 1946, Halle, Germania) Este primul pilot sas din Ardeal, constructor şi instructor aviatic.

Albert Ziegler s-a născut ca fiu de ţăran din Codlea, unde de copil îşi făcea din două umbrele mari obiect zburător cu care sărea de pe clădiri. După şcoala primară a învăţat meseria de lăcatuş, unde ca ucenic ocupaţia lui era foarte variată. Printre altele lucra la un motor care trebuia să funcţioneze fără benzină. Deasemenea se ocupa şi de telegrafie. Vrînd să-şi mărească cunoştinţele a plecat în Elveţia franceză unde lucra în domeniul motoarelor, şi în Paris pentru o perioadă de doi ani. Începând cu anul 1908 a avut ocazia de a lucra în domeniul aviatic la Berlin, definitivându-şi formaţia tehnică şi punând la punct o serie de proiecte printre care amintim: motoare premiate la concursuri internaţionale, un autoturism amfibiu, un avion propriu.

În aprilie 1912 firma Siemens-Schuckert îi lăsase un spaţiu cu scule şi un motor de 50 CP pentru studii. Cu acest motor, Ziegler îşi construise primul său avion monoplan „Pfeilflugzeug” (avion săgeată) cu care absolva zboruri cu succes.

Avionul lui fiind construit din materiale inferioare sau vechi, el nu putea sǎ se foloseascǎ de experienţa şi ştiinta lui. Pentru realizarea dorinţelori sale avea nevoie de un motor mai mare şi bani mai mulţi. Pentru 15.000 Coroane, donaţi de către concetăţenii săi, cumpărase un Etrich-Eindecker (monoplanor) cu un motor Mercedes de 120 CP, pe care vroia să-l monteze în avionul său.

La 28 noiembrie 1913, pe aerodromul Johannistal din Berlin şi-a luat licenţa ca pilot, constructor şi instructor aviatic, revenind apoi în Transilvania.

Documentar video despre viața și activitatea lui Albert Ziegler:


Sursa: Wikipedia
Video: YouTube

Imagine: kulturportal-west-ost.eu