Cristina Onose: „IARNA DIN SUFLET”

IARNA DIN SUFLET

Afară e iarnă, dar… iarnă-i şi-n suflet:
pustiu, neputinţă… şi-atât mi-e de frig!
Trăind la final de civilizaţie,
alunec neputincioasă în hăul istoriei.
O lume dispare şi… alta se naşte,
dar EA … nu este a mea.

Din văzduh, coboară puzderie
semnele premergătoare Apocalipsei.
Iarna vrajbei planetare se-nscăunează:
popoare sfâşiate, hărţuite, hăituite,
pribegind prin deşert,
cerşind o oază de speranţă;
războaie stupide,
câlcând totul în picioare,
îngrămădindu-se la porţile noastre
pentru PUTERE, fie ea şi de-o clipă;
roboţi inteligenţi, peste voinţa noastră,
construind noua rânduială, fără noi,
fără istorie, fără idealuri.

În noua lume, FRICA este ALFA şi OMEGA .
FRICA de noi, de moarte, dar… mai ales de viaţă;
o FRICĂ ce paralizează şi îngheaţă
spulberându-ne orice speranţă.

Şi atunci mă-ntreb la nesfârşit:
CUM, CÂND şi DE CE am ajuns aici?
Şi-aş vrea să ştiu, în lumea asta mare,
răspunsul îl voi afla vreodată, oare?

CRISTINA ONOSE
4/01/2022

Poezie publicată în premieră pe pagina La pas prin Brașov