Arhive etichete: Cristina Onose

Clipa de emoție: „Culori” – „Couleurs” – „Colori”, de Cristina Onose (poezie în română, franceză și italiană)

                                        Culori

Plouă

în piruete absurde.

Galbenul

a pus stăpânire pe mine

şi mi-a impus

tristeţea lui de operetă.

Mă ademeneşte

pe străzile învinse de toamnă

şi râde

de credinţa mea în senin.

Ajunge!

Mi-e dor de albastru!

Cristina Onose 

„Culori”,  publicată la Libris Editorial în 2020 în volumul de poezii  „Lumea mea, dincoace de gratii”. Versiunile poeziei în limba franceză și italiană aparțin doamnei Cristina Onose. Versiune publicată în premieră pe pagina La pas prin Brașov.

Couleurs

Il pleut:

des arabesques absurdes.

Le jaune

m’a conquise,

m’imposant

sa tristesse d’opérette.

Il m’attire

dans les rues

vaincues par l’automne,

pour rire

de ma foi dans le bleu.

Colori

Piove,

in piroette assurde.

Il Giallo

mi ha catturata

e mi ha imposto

la sua tristezza d’operetta.

Mi adesca

nelle strade sconfitte dall’autumno

e ride

della mia fede nel sereno.

Inutile

cercare il Blu!

Cristina Onose 

„Culori”,  publicată la Libris Editorial în 2020 în volumul de poezii  „Lumea mea, dincoace de gratii”. Versiunile poeziei în limba franceză și italiană aparțin doamnei Cristina Onose.

Acuarela – Marie Laurencin

Clipa de emoție: „Mi-e dor…”, de Cristina Onose

                 

Mi-e dor…

 Mi-e dor

de-o primăvară autentică:

soare blând,

lumină caldă,

pomi înfloriţi multicolor,

iarbă mirosind a viaţă.

 

Mi-e dor

să mă pierd pe dealuri;

fără mască,

fără orare prestabilite;

să-ntâlnesc oameni

vorbind, râzând, cântând,

vrăjiţi de farmecul clipei.

 

Mi-e dor

de Dumnezeu,

de Paştele care,

târziu, dar vine

cu speranţa

că totul va fi bine.

Mi-e dor,

mi-e tare, tare dor…

 18/04/2021

 Cristina Onose

Poezie publicată în premieră pe pagina La pas prin Brașov

Imaginea: Claude Monet, Primăvara la Giverny

Clipa de emoție: „Icoana”, de Cristina Onose

Icoana

Tăiată-n trupul pădurii,

gătită-n curcubeul florilor,

muiată-n aurul soarelui,

icoana adusă din aşezatul sat ardelenesc

îmbătrânea în casa copilăriei.

 

Imaginea Maicii Domnului

pierdută-n cutele timpului

mi-o amintesc cu bucurie şi evlavie;

ovalele profiluri bizantine,

galbenul împovărat de aur al Moldoviţei.

 

Strămoşii mei,

care au crezut şi-au murit

în aşezatul sat ardelenesc

s-au întrupat

icoană din trupul pădurii,

gătită-n curcubeul florilor,

muiată-n aurul soarelui.

 

Icoană-oglindă a vieţii lor,

îmbătrânind mereu în casa copilăriei.

„Icoana”,  publicată la Libris Editorial în 2020 în volumul de poezii  „Lumea mea, dincoace de gratii”.

Desen realizat de Andrei Balaşiu

„Visul unei pandemii de primăvară”, de Cristina Onose

Visul unei pandemii de primăvară 

Înspăimântată,
scăldată-n propria-mi sudoare,
m-am trezit
stană de gheaţă:
visasem
că-mi pierdusem masca.
Înnebunită
de gândul infracţiunii
alergam, alergam
cu disperare
după noua mea identitate
piedută.
Fără mască
nu mai existam aici,
în lumea înregimentată.
De la balcoane,
ouă şi ghivece aruncate,
pline de oprobriu,
voiau să mă oprească
din goana mea nebunească.

De pe marginea drumului
poliţiştii îmi fluturau
formularele cu amenzi.
Plângând,
căutam o gaură de şarpe
în care să m-ascund.
Pe umăr,
simţeam răsuflarea imaterială
a Tatălui meu.
Îmi şoptea:
„Nu plânge, fetiţa mea,
nu plânge.
Din când în când,
nu ştiu de ce,
lumea asta mare
se-ntoarce cu josu-n sus.
Nu pune întrebări,
nu căuta explicaţii,
nu căuta să-nţelegi
ce nu-i de-nţeles.”

Odată trează,
totuşi am reuşit să-nţeleg
că nimic nu se schimbase:
pe burtiere, la ştiri
lista morţilor şi a infectaţilor
era riguros updatată,
la terapie intensivă
nu mai erau locuri,
morţii goi, conduşi la groapă
erau tot în coşciuge plumbuite,
ordonanţele erau ordonanţe,
amenzile erau amenzi,
carantina era carantină
şi…masca mea,
triumfătoare, trona pe noptieră.

5/04/2021

Cristina Onose

Credit foto: Cristina Onose

Poezie publicată în premieră pe La pas prin Brașov