18 aprilie 2024

Contact us

Festivalul Concurs Național de Muzică Populară pentru Tineri Interpreți ,,Flori în Țara Bârsei”

 Festivalul Concurs Național de Muzică Populară pentru Tineri Interpreți  ,,Flori în Țara Bârsei”

Au început înscrierile! Centrul Cultural „Reduta” cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Braşov și al Primăriei Municipiului Brașov organizează în perioada 1 – 2 noiembrie 2023, Festivalul Național de Muzică Populară pentru Tineri Interpreți ,,Flori în Țara Bârsei”, ediția a XV-a, deschis tinerilor interpreţi de muzică populară din întreaga ţară, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, având ca scop descoperirea şi lansarea de noi şi valoroase talente interpretative.

Aceasta manifestare se adresează tinerilor soliști de muzică populară, care nu au avut înregistrări și casete audio, preocupați de culegerea și interpretarea cântului tradițional.

Sunt invitați să se înscrie tineri interpreți din toate zonele etnofolclorice ale țării. Aceștia vor prezenta în fața juriului, o doină, o baladă sau un cântec doinit (fără acompaniament) și o piesă cu acompaniament.

Clasificarea interpreților se va face în funcție de autenticitatea și valoarea artistică a repertoriului, de calitatea interpretării, de ținuta scenică și de costumul popular.

Dintre câștigătorii edițiilor anterioare se numără nume sonore ale cântecului popular românesc, precum Alisa Toma (2003), Olguța Berbec (2005), Laura Olteanu (2007), Silvia Bordeianu (2016), Ionuț Cocoș (2017), Iuliana Elena Călin (2021), Din Ilinca (2022).

Au participat concurenți din judeţele: Braşov, Mureş, Sibiu, Iaşi, Bistriţa-Năsăud, Argeş, Dolj, Bacău, Ialomiţa, Botoşani, Vaslui, Neamţ, Vrancea, Hunedoara etc., festivalul desfăşurându-se pe parcursul a două zile. 

Înscrierea în concursÎn vederea participării la concursul de muzică populară, concurentii vor trimite până la data de 14 septembrie 2023 următoarele: copie după cartea de identitate, copie după carnet elev/student, unde este cazul, Declaratia privind Protectia datelor cu caracter personal si Fișa de înscriere, însoțite de înregistrarea video cu cele două piese înscrise în concurs. Acestea pot fi transmise prin WeTransfer sau prin altă platformă similar transferării fișierelor mari, adăugând la expeditor adresa de email: cjcpctbv@yahoo.com.

Regulamentul, Fișa de înscriere și Declarația privind Protectia datelor cu caracter personal se pot descărca de la următoarea adresă: https://centrulculturalreduta.ro/proiecte/festivalul-concurs-de-muzica-populara-pentru-tineri-interpreti-flori-in-tara-barsei/

Premiile festivalului oferite de organizatori constau în Trofeul Festivalului ,,Flori în Țara Bârsei’’ – 2000 lei, premiul I – 1500 lei, premiul II – 1400 lei, premiul III – 1300 RON, 3 menţiuni de 800 lei. Se vor acorda premiul de popularitate și premiul pentru autenticitatea costumului popular în valoare a 700 lei fiecare.

Sursa si imagine: comunicat transmis La pas prin Brașov

Redactia

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.