Festivalul „Limba română“
Primăria Municipiului Brașov, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, organizează în 31 august 2019 a treia ediție a Festivalului „Limba română“, care se adresează deopotrivă specialiștilor și publicului larg.
De la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului „Sică Alexandrescu” va avea loc un spectacol dedicat Zilei Limbii Române, cu intrare liberă (în limita locurilor disponibile), care va include:
– momente muzicale ale Operei Brașov, sub coordonarea directorului Ovidiu Mezei;
– momente muzicale ale Filarmonicii Brașov: Cvartetul Gaudeamus și violonistul Bogdan Costache;
– moment artistic al actorilor Teatrului „Sică Alexandrescu”: Marian Tret și George Custură;
– decernarea Premiului de Literatură al Municipiului Brașov, în valoare de 10.000 de lei, unei personalități a literaturii române care, prin opera sa, a contribuit la cultivarea limbii române literare;
-spectacolul „Sfatul Țării“, în regia lui Petru Hadârcă și Cristian Hadji-Culea, o coproducție a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău și a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.
Imagine si text preluate de pe pagina evenimentului