Gabriela Botici: SONET LXI (Umilință)

SONET LXI (Umilință)

Când vântul hoinărește prin gândurile mele
Și spulberă tăcerea, citindu-mi necuprinsul,
Mai îmi ucid o umbră, dorindu-te învinsul,
Să înțeleg durerea, acelor versuri grele.

Catrenele, prea multe, îmi oglindesc nestinsul,
Sau rimele-s certate cu ploile de stele?
Că mult mă ceartă viața cu nori și dor în vele
Și rătăcesc prin noapte, nemaigăsindu-mi sensul.

Ori verbele sunt dure? Mă-njunghie în spate
Să nu zăresc privirea durerii ce împarte.
Un gând în câte așchii tresare și răzbate?

Sau picură otravă? Cuvintele-mi sunt moarte?
De-atâta umilință-s rămase însetate,
De-atâta necredință, uitate-s într-o carte.

Gabriela Botici