Mihaela Malea Stroe: „Ce să fac, iubite?”

Ce să fac, iubite?

Ce să fac, iubite, spune-mi ce să fac
Dacă înjurăturile, blestemele,
Pornografia, violența, războaiele,
Minciuna, anatemele, îngerii sintetici,
Măștile hidoase, închinătorii fanatici,
Năimiții cinici, cu funcții pompoase…
Nu-mi plac!
Spune-mi tu ce să fac
Dacă nu pot digera acel „ceva” despre care
Discursuri frivole spun cu mare mândrie
Că definește epoca asta evoluată,
Îi stabilește restricțiile între așa nu – așa da,
Ora, alfabetul politic, moda, curentul,
Lupta cu trecutul jertfelnic, cu memoria…
Ce să fac dacă mă aflu pe lume
Tocmai în timpul acestor vulgare maree
Machiate cu spume și nisipuri murdare,
Odorizate cu miros de pubelă
Și de eșuate, putrede cetacee?
Ce să fac
În aceste vremuri cu nervuri de dantelă fină
Sfâșiată, mânjită cu sânge-nchegat și rugină,
Aruncată programatic în mlaștini, în gloduri,
Strivită sub picioare de arătări bizare, grăbite,
Experte în tactici și strategii de manipulare?
Arătările, cu ochii lor de iască,
Nu știu să citească nici semne, nici noduri,
Nici elegii, nici necuvinte,
Nici scripturile sfinte…
Ele, fantomaticele, nu înțeleg, nu vorbesc
Limba duhului poezesc.
Nu știu să înoate în apa vorbirii,
Nici măcar s-o bea cumpătat din pahar
Până răsar și se-nalță visurile altora din ea.
Leoaica tânără de cândva,
Iubirea-regină detronată, exilată,
Este acum – în ipostază digitalizată –
Patroană abstractă, de trist lupanar planetar.

Tu spune-mi, iubite… Ce să fac?!
Să strig? Să plâng? Să râd? Să ridic sabia?
Să aprind candela? Rugă nemaiauzită să rostesc?
Să-ți vorbesc ori… să tac?!?

Și era seară sau – poate – dimineață eternă,
Când se făcea, ca-n vis, că, în cort peticit,
Abia luminat de-o lanternă ciudată,
Iubitul meu recitea odă în metru antic,
Romantic invocând trezvia de-o clipă:
„Nu credeam să-nvăț a iubi vreodată!”

Mihaela Malea Stroe

Poem publicat în premieră pe pagina La pas prin Brașov

Sursa foto: Pixabay