Sonetoterapie: „Femeia”, de Adrian Munteanu

FEMEIA

Femeia goală, aprigă râvnire,
Îmi lasă-n carne patimi şi ispită.
Supus al poftei, vreau într-o clipită
Să torn sămânţa-n trudnică unire.

Dar de se lasă de-un copil privită
Aşa cum e, cucernică zidire,
Rămâne chip de bronz şi de porfire,
Divina mamă, necurmat iubită.

Mă zbat să scap de stratul de rugină
Din trupul sterp şi veşnic rătăcit,
Ca să primesc o tainică lumină

Şi să mă simt de pofte primenit.
Doar inocenţa, când va fi să vină,
Mă va purta-n regatul aurit.

(2004- sonet nepublicat în volum)

Video: YouTube