Arhive etichetă: atelier

Atelier de pedagogie muzeală pentru copii

Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Brașov, vă invită sâmbătă, 30 martie 2019, începând cu ora 12.00-14.00, să participați la cursul de educație muzeală: „Slime – jocul nou al copilăriei” și „Ph-ul substanțelor”.

Atelierul se desfășoară cu ajutorul doamnei Stanciu Maria Dorina, care prin diferitele activități va explica studiul obținerii unui câmp magnetic al diferitelor obiecte.

Înscrierile se fac la telefon 0268.477864, iar costul este de 5 lei/persoană.
Numărul participanților va fi de 20 de persoane, iar vârsta recomandată pentru copii: 6-14 ani.

Foto: Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov

Atelier de cusut felicitare

Atelier de cusut felicitare la Târgul de Carte și Muzică – Libris Brașov în perioada 21 – 24 coordonat de #CasaCuZâmbete.

La etaj, în Aula Universității Transilvania, vor fi 4 zile pline cu zâmbete, așa cum este mereu la Casa cu Zâmbete.

Amplasarea zonei pentru ateliere va fi pe latura dreaptă a etajului, vă țineți după mirosul de cafea și prăjituri și ajungeți acolo imediat ce treceți de cafeneaua Spicy CuP.

Pentru că sănătate înseamnă trup, minte și suflet, maratonul înseamnă momente de creație și de recreație.

În prima zi, joi, 21 martie vă propunem un ⚘ Atelier de cusut, de la ora 17.30.
Cu propriile noastre mâini, împreună cu Antonela, vom confecționa o felicitare cu model de primăvară, cusut pe pânză.

Atelierul este destinat atât adulților cât și copiilor cu vârsta de minim 9 ani.
Cost atelier 25 lei, rezervări la ☎️ 0741705382 sau e-mail: antonelalungu@yahoo.com.

Maratonul Atelierelor la Târgul de CArte și Muzică Libris – program.

Vă așteptăm cu drag!

Atelier: Șnururi tradiționale pentru Mărțișor

De 1 martie oferim mărțișoare și ne preocupăm să alegem un pandant atrăgător, uitând că de fapt #mărțișorul este chiar șnurul alb-roșu care îl însoțește.

Doamna Elena ne va învăța să realizăm cu mâinile noastre, din fir de mătase alb și roșu, șnurul de #mărțișor și terminațiile acestuia, așa cum a învățat la rândul său, de la bunica Viorica.

La finalul atelierului ducem acasă trei modele de șnururi de #mărțișor tradiționale, fiecare șnur având capete diferite, inspirate din legenda mărțișorului:
⌘ Voinic și Ghiocel
⌘ Zmeie, cusute cu acul
⌘ Soare sau Puf de păpădie

În plus, veți primi material suplimentar pentru a exersa acasă ceea ce am învățat la întâlnirea noastră.

Atelierul se adresează tuturor doritorilor, cu vârsta de minim 7 ani.

⌘ Taxa de participare: 25 lei/participant.
___________________________________
ÎNSCRIERI: telefonic, la 0762633745 sau prin mesaj cu titlul „Mărțișor” la adresa casajunilor@gmail.com, împreună cu datele dumneavoastră de contact (număr de telefon și nume complet). Veți primi un mesaj de confirmare a participării.

Pentru a înțelege semnificația celor trei mărțișoare, va invităm să citiți legenda de mai jos:

Odată, Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătura de sânge a flăcăului se scurse în zăpada imaculată.
De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul rosu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

Va asteptăm!

Gherdan – Atelier de cusături cu motive tradiționale

Comunitatea „Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi” organizează la Casa Junilor un atelier de confecționat gherdane, joi, 3 mai, între orele 17.30 si 20.30.

Peste tot în lume, oamenii se întorc spre valorile tradiţionale care pot să fie adaptate la tendințele actuale. Gherdanul sau zgărdanul este o podoabă, respectiv o bentiță din mărgele policrome, țesute sau împletite, purtată de femei la gât și de bărbați la pălărie, un accesoriu specific portului din Maramureșul istoric și Oaș sau un șirag de mărgele sau galbeni, o salbă de mărgăritare.
Astăzi, putem asocia un gherdan cusut chiar și la o ținută modernă, iar dacă este cusut de noi, îl purtăm cu și mai multă plăcere și mândrie.

Atelierul nostru este o provocare și o invitație de a descoperi simbolurile tradiționale românești, prin realizarea unui gherdan cusut cu un motiv preluat de pe o cămașă de june din Șcheii Brașovului.

Atelierul se adresează tuturor doritorilor cu vârsta de peste 12 ani in limita locurilor disponibile.

Taxa de participare: 30 lei, include toate materialele și accesoriile necesare realizării gherdanului, inclusiv modelul de cusut, în format tipărit, precum si îndrumarea de specialitate.

___________________________________________
✒INSCRIERI: prin mesaj cu titlul „Înscriere atelier gherdan” pe adresa antonelalungu@yahoo.com, care să conțină numele dumneavoastră și numărul de telefon. Veți primi un mesaj de confirmare a participării.
Contact: 0741705382

Organizăm ateliere de cusut și la cerere.

Vă așteptăm cu bucurie!

Imagine preluata de pe pagina de facebook a evenimentului

„Lidia creează” va invită la: Atelier de brățări țesute cu mărgele de nisip

„Lidia creează” va invită la atelierul său, pentru a învăța tehnica țeserii unei brățări din mărgele de nisip.

Modelul brațării este stilizat floral, preluat după un model prezent pe iile noastre, trandafirul. Mărgelele de nisip au dimensiunea de 3 mm, mărimea medie. Și pentru că suntem într-un an cu mare însemnătate istorică pentru noi că popor, ne vom raporta la culorile tricolorului.

„Va aștept cu drag să țesem o bijuterie care ne va aminti peste ani și ani de acest an cu profunzime istorică”.

La finalul atelierului veți lua acasă brățara lucrată, iar dacă nu reușiți să o terminați, veți avea la dispoziție materialele pentru finalizarea ei, acasă.

Locuri disponibile: 6 (maxim 8).
Vârstă minimă: 14 ani. Loc: Casa Junilor. Data: 26 aprilie a.c. Orele: 18.00 – 20.00

Imagine preluata de pe pagina de facebook a evenimentului

Atelier de confecționat marionete

Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov organizează sâmbătă, 21 aprile 2018, ora 12.00 un atelier de confecționat marionete cu artistul brașovean Iulian Ene.

Copiii, părinții și bunicii vor descoperi cum se confecționează păpușile de teatru, cum se mânuiesc și vor pune întrebări artistului despre personajele create.

În partea a doua a activității, participanții vor merge în Piața Sfatului unde vor afla legende și mituri despre Brașov de la muzeograful Ovidiu Savu.

Preț atelier: 2 lei/participant.

Locuri disponibile: 25.

Înscrierile se fac la telefon 0268/477864.

Imagini remise de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov

 

Atelier de jucării croșetate – bufniță

Aducem în actualitate meșteșugul croșetatului prin atelierul din 4 aprilie, la finalul căruia veți avea o jucărie veselă și frumoasă, lucrată de mâinile dumneavoastra.

Prin anii ’50 au pătruns și în România jucăriile croșetate, primul model tipărit într-o revista de profil fiind un cățel uriaș cu urechi clăpăuge, simpatic foc.

Ce cadou poate să fie mai apreciat decât un cadou lucrat integral manual?

Punem la dispoziție:
* fire în diverse culori,
* ochișori cu prindere de siguranță pe interiorul jucăriei în următoarele culori la alegere: roșu, albastru, verde, negru sau galben,
* umplutură: melană dărăcită,
* tiparul de lucru pe suport hârtie

Asigurăm instrumentar de lucru: croșete, ace de cusut și ace cu gămălie pentru fixare componente.

Veselia este garantată fiind asigurată de îndrumător atelier Gabriela Bularca.

Suport curs 35 lei/1 ședința sau 70 lei/ amândouă ședințele
Durată ședință: 2 ore . Loc: Casa Junilor

Maxim 10 persoane

Înscrieri atelier: gabybularca@yahoo.com, 0726349790
……………………..…………………….
Croșetatul un meșteșug vechi pe aceste meleaguri, ne-a ajutat de-a lungul anilor să înfrumusețăm casele, să înfrumusețăm articolele vestimentare, pernele, perdelele.
În anii ’70 și anii ’80 era la modă că toți să avem hăinuțe croșetate, bentițe croșetate și multe alte articole vestimentare.

În istorie se pare că acest meșteșug vine de tare departe, mai precis de acum 5000 de ani, fantele realizate cu cârligul (croșeta) s-au găsit imprimate pe vasele de Cucuteni.

A suferit numeroase modificări de-a lungul vremii, un singur lucru a rămas același, modelul croșetei, cârligului, care la început era de os, și era folosit la realizarea plaselor de prins peste, mai târziu fiind de fier, acum a ajuns să fie și de plastic, dar cele mai bune croșete rămân totuși cele de inox.

Imagine preluata de pe pagina evenimentului

Atelier de încondeiat ouă – cu Gabriela Clinciu, tezaur uman viu

Suntem onorați să o avem alături de noi la Casa Junilor pe doamna Gabriela Clinciu, meșter popular din comuna Porta (Bran), desemnată tezaur uman viu, pentru arta încondeierii ouălor cu motive tradiționale din Bran, Brașov și Țara Bârsei.

La atelierul susținut de doamna Clinciu, veți invăța să încondeiați ouă, cu ajutorul condeiului, a cerii de albine și a pigmenților și veți afla despre semnificația simbolurilor reprezentate pe ouăle incondeiate din Bran și zona în care locuim. O bună parte din motivele tradiționale pe care doamna Clinciu le așează măiestrit cu condeiul pe suprafața oului, se regăsesc și pe ii.

Atelierul se adresează adulților și copiilor peste 12 ani.

Taxa participare: 50 lei
Sunt incluse
– îndrumarea de specialitate
– materialele şi ustensilele necesare încondeierii
– tratația din pauza de cafea

Data: 27 martie, intre orele 17.30 – 19.30
___________________________________
ÎNSCRIERI atelier: prin mesaj cu titlul „Incondeiere Bran” la adresa casajunilor@gmail.com, împreună cu datele dumneavoastră de contact (număr de telefon și nume complet). Veți primi un mesaj de confirmare a participării.
Pentru alte detalii si programare ateliere la cerere: 0762633745

Video: YouTube

Imagine preluata de pe pagina evenimentului

Atelier de modelaj/ceramică – simboluri de Paști

Va invităm să descoperiți arta modelajului în lut având ca pretext elemente și simboluri caracteristice sărbătorii de Paști. Veți experimenta diferite tehnici de prelucrare a lutului, bucurându-vă de atingerea unui material natural, într- un parcurs relaxant cu valențe benefice.

Lucrările realizate vor avea nevoie de o perioada de o săptămână pentru a fi uscate și apoi arse în cuptorul pentru ceramică, devenind obiecte decorative ce vor personaliza spațiul casei dumneavoastră.

Atelierul se adresează adulților și copiilor peste 10 ani deopotrivă. Poate fi prilej de a petrece timp împreună, în familie.

Atelierul este susţinut de artiștii vizuali Victoria Ţăroi, Ioan Aron Taroi membri ai Asociaţiei Culturale Artessentia. Evenimentul face parte din seria atelierelor de arte și meșteșuguri uitate specifice zonei, în spiritul sărbătorii de Paști, incluse in programul Festivalului Gloria Domini.

Taxa participare: 60 lei . Loc: Casa Junilor. Data: 15 martie, intre orele 18.00 – 20.00
Sunt incluse
– îndrumarea de specialitate
– materialele şi ustensilele necesare
– tratația din pauza de cafea
___________________________________
ÎNSCRIERI atelier: prin mesaj cu titlul „Atelier ceramică” la adresa casajunilor@gmail.com, împreună cu datele dumneavoastră de contact (număr de telefon și nume complet). Veți primi un mesaj de confirmare a participării.

Va așteptăm cu drag!

Imagine preluata de pe pagina evenimentului

Atelier de încondeiat ouă – motive tradiţionale din Ţara Bârsei

Datorită interesului deosebit pentru acest atelier, am decis ca in acest an sa organizam si un al doilea atelier de încondeiat ouă cu motive tradiţionale din Ţara Bârsei.

Asociaţia Culturală Artessentia din Scheii Brasovului se alătură Festivalului Gloria Domini, printr-o serie de ateliere de arte și meșteșuguri uitate specifice zonei, în spiritul sărbătorii de Paști.

Luni, 19 martie, vă invităm să redescoperiți oul încondeiat în tehnica tradițională din Țara Bârsei – cea a crutării fondului și a suprapunerii de culori. Vom învăța să așternem cu condeiul, ceară de albine în formă de floare în ghiveci, frunză, soare, stea, pomul vieții, cârligul ciobanului, mâna protectoare și alte motive tradiţionale din Ţara Bârsei.

Atelierul este susţinut de artistele Victoria Ţăroi şi Georgiana Gămălie, artiste vizuale membre fondatoare ale Asociaţiei Culturale Artessentia.

Atelierul se adresează adulților și copiilor peste 12 ani.

Loc: Casa Junilor, 19 martie orele 17.30 – 19.30

Taxa participare: 50 lei
Sunt incluse
– îndrumarea de specialitate
– materialele şi ustensilele necesare încondeierii
– tratația din pauza de cafea
___________________________________
ÎNSCRIERI atelier: prin mesaj cu titlul „Incondeiere 2” la adresa casajunilor@gmail.com, împreună cu datele dumneavoastră de contact (număr de telefon și nume complet). Veți primi un mesaj de confirmare a participării.

Va așteptăm!

Imaginea evenimentului: