Un sonet pe zi de și cu Adrian Munteanu: „Brașov – Strada Sforii”

Brașov – Strada Sforii

Din Poarta Şchei spre Cerbului despică
Potecă strâmtă şerpuiri sfioase.
Şi treci absent, pierzându-te-n angoase,
Lipind mortarul umed de tunică.

Un felinar statura îţi descoase,
Până când gândul frământat abdică
Şi pe obraz reci stropi subit aplică
Peceţi târzii în asfinţiri ploioase.

Cu pas alert, n-ai altă ţintă-n faţă
Decât să ieşi în larg de sub poveri
Ce te strivesc din urmă şi te-nhaţă.

Îl uiţi pe azi, cum l-ai uitat pe ieri
Şi dintr-un colţ neluminat de viaţă
Aştepţi să bată clopot de-nvieri.

(„Ferestre în Cetate, Sonete 4”, Arania, 2008)

Video: YouTube
Adrian Munteanu

adrianmunteanu.ro

www.facebook.com/groups/soneteadrianmunteanu/

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.