Un sonet pe zi de și cu Adrian Munteanu: „De trunchiul tihnei”

DE TRUNCHIUL TIHNEI

De trunchiul tihnei îmi lipesc obrazul
Şi-nchid sub pleoapă strigătul de ciută.
Ciupeşte nimfa corzi de alăută
Şi ierburi moi şi-au domolit talazul.

Tăcerea-n scorburi doarme nevăzută
Sub iedera ce-i va păzi răgazul.
Neliniștea şi-a potolit extazul
Și-aripa serii fruntea mi-o sărută.

Pe buza clipei s-a oprit amiaza.
Doar rostul şoaptei tandre îl mai ştiu.
S-a despletit în gândul tainic oaza,

Ogarul umbrei încă mai e viu.
O stea în ram îşi alungeşte raza
Într-un adânc şi-ndurerat târziu.

(„Tăcerea clipei, Sonete 1”, Arania, 2005)

Video: YouTube

Foto: Adrian Munteanu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.