Adrian Munteanu -Videosonet 54: „Nu mai ești”

Cel de lângă tine pare să închipuie împlinirea propriei ființe, prin raportarea la lume, dar și la identificarea vibrațiilor comune.

Conștiința viețuirii organice se produce cu pasiuni până la ardere.

Această rotire înfrigurată a stărilor, până la limpezirea sau alterarea lor, dezvăluie diversitatea de nuanțe și de adâncime în privința trăirilor exprimate poetic. 

NU MAI EȘTI!

Călcam pe iarba de sărut nebună.
Sclipea zăpada-n suflete, uşoară.
Ploua tihnit şi grav în câte-o vară,
Cânta un greier tainic pe o strună.

Mă scuturam de frunza ce-o să moară.
Se pregătea lumina să apună.
Un rug suav se înălţa spre lună
Şi-n trup uitarea începea să doară.

Din struguri mustul se scurgea pe dale
Şi floarea-n glastră născocea poveşti.
Scâncea o ciută în păduri de jale,

Tânjea mirarea stinsă în fereşti,
Dansau pe jarul clipelor vestale,
Dar tu, iubito-n toate nu mai eşti.

Video: YouTube