Arhive etichete: luna

Pași prin cetate: „Cuvinte… semi-încrucișate”, de Mihaela Malea Stroe

Cuvinte… semi-încrucișate

Se zice că, dintotdeauna,
Creierul nostru, înrudit cu luna,
Încuscrit cu numerele,
Are un cod,
Un cifru, ceva, un Cain-catod,
Un Abel-anod,
Un versatil… viceversa.

Inima noastră, ieslea cuvintelor,
Înrudită, zice-se, cu soarele,
Încuscrită cu eterul depărtărilor,
Are un senzor subtil, un duh-radar
Statornic și mai de preț
Decât prima silabă a orelor,
Decât prima scânteiere de amnar,
Decât primele semne-simbol
Pe-a vremii scoarță încrustate citeț.

Cu mult înainte de Potop,
Mi-am adunat raționamentele,
Sentențioasele, pretențioasele, într-un snop,
Cunună de Sânziene le-am făcut,
Prinsă de grindă, în tindă, la intrarea în pod,
La ieșirea-trapă dinspre trecut,
Sau aruncată, în crucea nopții,
– tiptil, pe furiș – sus, pe-acoperiș.

Sentimentelor mele, poate nu în zadar,
Le-am implantat un microcirip-cip
Să le pot oricând dibui – iar și iar –
Pe oriunde s-ar abate, s-ar rătăci,
Indiferent în ce subsol mucezit s-ar ascunde,
În ce născocită mansardă, în ce ridată grimasă,
În ce misterioasă grădină,
În ce tulpină de surâzând-însângerată rodie,
În ce întrezărită eclipsă totală de zodie,
În ce luminiș crepuscular,
De altar.

Mihaela Malea Stroe

Poem publicat în premieră pe La pas prin Brașov

Ilustrație Mihaela Malea Stroe

Clipa de emoție: „Suav sonet”, de Adrian Munteanu

SUAV SONET

Suav sonet, m-ai prins decis de mână.
Luntraş dibaci al rimei şi-al măsurii,
Al trudei ce-şi arată-n versuri nurii,
Ai vrut să fim de-o viaţă împreună.

Aprins sonet, urzit în cerul gurii,
Luceferi risipeşti prin nopţi cu lună,
Trezeşti din somn o trândavă lagună
Ca să-şi încheie în eden condurii.

Răpeşti de veacuri pasul şi felina
Ce-n labirint întortocheri decid
Şi în clepsidră ai păstrat blajina

Licoare-a clipei ce-a săpat un rid.
Sublim sonet, îmi ocroteşti lumina
Din asprele tăceri ce ne divid.

(Volumul „7”, Arania, 2011)

Video: YouTube

Sonetoterapie: „Pe sub ocean”, de Adrian Munteanu

PE SUB OCEAN

Pe sub ocean nisipul se-mpreună
Cu focul din adâncuri de planetă,
Dar eu mă văd, în matca mea concretă,
Sigur şi calm, departe de furtună.

Cutremure prefac pământ în cretă,
Dar eu înalţ palate până-n lună
Şi vreau să dau o frunză drept arvună
Pentru un zbor gigantic de cometă.

Mă las condus de visuri şi plăcere
Şi mai rămân la umbra unui vers.
Un simplu junghi mă-nvăluie-n tăcere,

O piatră mă împiedică la mers,
Debil mă lupt cu orice adiere,
Dar mă mai cred stăpân pe univers.

(„Tăcerea clipei, Sonete 1”, Arania, 2005)

Video: YouTube

Sonetoterapie: „LUNA ȘI SOARELE”, de Adrian Munteanu

LUNA ȘI SOARELE

Pe-un talger Luna, ea este mânia
Apusul trist, în decăderi şi ură.
Tăcerea dreaptă patima mi-o fură
Adăpostind de-a pururi lăcomia.

Pe celălalt, a Soarelui arsură,
Înţelepciunea calmă, omenia
Un foc înalt urcând în cer solia
Cuvântului strivit în grea armură.

Mă lupt umil să-mi decorez pereţii
Cu limpezirea revărsată blând,
Să fiu un Crist în pragul dimineţii

Solar argint în vorba mea turnând.
Abia atunci, urcat pe crucea vieţii,
Voi răsări mereu, agonizând.

( 2004 – sonet nepublicat în volum)

Video: YouTube

„Cântec de duh”, un sonet pe zi de și cu Adrian Munteanu

CÂNTEC DE DUH

Cântec de duh, voi versuri care sună
În cadenţarea rimei ce mângấie,
Silabe ce mi-aţi pus pe gânduri frâie
Spunând tăcut ce n-au putut să spună,

Vegheaţi făclii la triste căpătâie,
În zdrenţe rătăcind prin nopţi cu lună,
Însufleţiţi o trândavă lagună,
Vă-nconjuraţi cu măiestrite brâie,

Furaţi din Creta pasul şi felina
Ce-n labirint întortocheri decid
Şi din clepsidră picuraţi blajina

Licoare-a orelor săpând un rid!
Cuvinte, voi, să vă găsiţi lumina
În asprele tăceri ce ne divid!
(„Tăcerea clipei, Sonete 1”, Arania, 2005)


Video: YouTube

Adrian Munteanu