„Cârma împăcării”, de Adrian Munteanu (text și interpretare) – Sonetoterapie

CÂRMA ÎMPĂCĂRII
la Psalmul 3

În trup bicisnic frica se ascunde
Şi mulţi potrivnici nu mă dau scăpării,
Dar mă aşez la cârma împăcării,
Corabie brăzdând înfrânte unde.

Mă rog supus, fii glasul îndurării!
Tu mi-ai răspuns şi liniştea pătrunde
În vămi de gând prin vene să inunde
Trândava carne smulsă desfătării.

Nu mă înfrâng poftiri neputincioase.
Pe cel viclean deplin l-am alungat.
Dă-mi, Doamne, tihna, să-mi pătrundă-n oase

Căci Tu-l înfrângi, când el m-a despuiat,
Tu îi zdrobeşti rânjirile hidoase
Şi mă înalţi din veşnicu-mi păcat.

(„Tăcerea clipei, Sonete 1, Arania, 2005)

Video: YouTube

În orice colț de lume v-ați afla, vă invit să ascultați în direct, în fiecare zi, de luni până vineri, la ora 18,30, ora Romaniei, UN SONET ROMÂNESC, accesând RADIO TÂRGU MUREȘ.

Autor și interpret ADRIAN MUNTEANU

https://www.facebook.com/groups/soneteadrianmunteanu/

Adrian MUNTEANU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.