Clipa de emoție:„Uneori…, adeseori…”, de Mihaela Malea Stroe

Uneori…, adeseori…

Uneori e mult mai greu
Să aterizezi, să amerizezi decât să zbori.
E mai greu
Să stai de vorbă onest cu tine însuți,
Cu frații, cu fiii, cu semenii
Decât cu Nevăzutul Dumnezeu.
Adeseori e mai greu
Să găsești tâlcul în prospețimea zorilor
Decât într-un asfințit-panaceu.
E mai greu să privești și să vezi
Un arc mare de curcubeu
Decât gardul de sârmă dintre două livezi.
De nenumărate ori e mai greu
Să povestești fidel decât să trăiești.
Mai mereu e mai greu să tresari
Decât să numeri câte semințe
De păpădii, de ambrozii, de arțari
Zboară spre niciunde
Sau poate spre… pământul făgăduinței,
Spre centrul de greutate al ființei.
Și, se pare,
Cel mai greu – pentru fiecare –
Este să ceară, să dea, să mijlocească
Ori să dobândească iertare.

E mult mai ușor
Să joci poker, șah sau șotron,
Păcănele, monopoly și alte-cele,
Să tricotezi – o vorbă pe față, una pe dos –
De luni până duminică, monoton,
Imaginându-te, tu – pământeanul
Cel din piele întinsă pe os –,
Cu nimb arzător pe frunte de nemuritor.

Nu știu, zău, ce pățesc uneori
Coroanele copacilor,
Nu știu ce iazmă-nălucă le-apucă
De-și taie rădăcinile ori le otrăvesc.
Apoi se miră, se lamentează, se revoltă
Că ele, coroanele bogate, minunate,
Sunt pe ducă! Se vestejesc.

Mihaela Malea Stroe

Ilustrație Mihaela Malea Stroe

Poem prezentat în premieră pe La pas prin Brașov