5 decembrie 2024

Contact us

Ioan Dragoș Dimitriu, repere profesionale

 Ioan Dragoș Dimitriu, repere profesionale

Dragoș Dimitriu este un artist-erou care se implică trup și suflet în tot ceea ce face. Cântă la pian, este fondator al unei orchestre de tineret și al agenției sale de impresariat de la Viena și lucrează, în același timp, pentru cinci festivaluri, din trei țări, din poziția de organizator.

A debutat ca solist în 2011, pe marea scenă a filarmonicii din Berlin, cu concertul Imperial de Beethoven. „Să mă trezesc la douăzeci de ani pe una dintre cele mai renumite scene din lume, cu 1500 de oameni în public, părea ireal. A fost unul dintre momentele acelea în care emoțiile te covârșesc – muzica, mulțimea, faptul că ai reușit să îți îndeplinești visul și multe alte stări se adună dintr-odată în interiorul tău”, rememorează artistul.

Tânărul este și fondatorul Transylvanian International Piano Competition de la Brașov, eveniment ce a reunit peste 100 de pianiști, din 20 de țări. „Concursul s-a născut din dorința de a susține tinerii care vor să devină muzicieni prin exemplul altor tineri talentați (…) cu speranța că vom reînvia tradiția pianistică românească atât de renumită acum vreo două decenii”, explică Dragoș.

Dimitriu îmbină viața de artist, cu cea de antreprenor, tot prin muzică: „Muzica (arta în general, de fapt) îmi oferă echilibru. Este ca un fel de meditație care îmi permite să am grijă în mod egal de minte, dar și de suflet”. În același timp, el spune despre sine că este un antreprenor cu suflet de artist, dar care a învățat însă cât de important este să fii conectat la actualitatea socială, economică și politică.

Referitor la planurile sale de viitor, tânărul pianist spune că își dorește să se ocupe de inovare în domeniul artei, promovând talentul adevărat și originalitatea.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.