Mihaela Malea Stroe: „Revelion cu mine însămi”

Revelion cu mine însămi
În seara asta – nu ştiu cum se face –
Dar toată lumea… m-a lăsat în pace!
Fiecare şi-a văzut de propriul vis – mai mărunt sau mai mare.
Dacă tot s-a deschis sezonul de renovare a timpului
S-au răspândit care-ncotro, să petreacă-mpreună,
Să nu fie singuri atunci
Când anul cel vechi îşi ia valiza de toartă şi pleacă.
Aşa se face că, în seara asta,
Am rămas, precum Macaulay Culkin, singură-acasă.
În această situaţie, mi-am invitat amintirile la masă.
Cele frumoase au venit îndrăzneţe şi proaspete,
Înveşmântate de gală, vesele, ciripitoare, optimiste…
(oare mi se pare sau chiar au o alură uşor provincială?)
Cele dureroase au venit cu sfială, mai la urmă
şi mai zdrenţăroase, tăcute şi triste
Ca şi cum s-ar fi simţit vinovate că odinioară
Mi-au ucis câteva visuri, m-au jefuit de câteva nestemate…
Ce chipuri fine şi pale, sculptate-n alabastru!
Făpturile astea, mi-am zis, cu siguranţă au sânge albastru!
Şi de cât altruism au dat dovadă
Venind, din cine ştie ce tragedie antică,
Până aici, în postmodernism, să mă viziteze, să mă vadă…
Am stat, o vreme, de vorbă, de taclale,
Cu toate aceste amintiri (unele exclusiv ale mele
altele – desigur ancestrale)
Şi ne-am înţeles, şi ne-am simţit bine laolaltă – eu cu ele şi ele cu mine.
Nu mult înainte de miezul nopţii
s-au ridicat cu toatele – frumoasele, dureroasele,
Mi-au mulţumit cuviincios de ospătare, de dialog, de găzduire
Apoi au plecat împreună să admire în Piaţa Centrală
Focurile de artificii.
Uite, mi-am zis: până şi amintirile au capricii!
Dar eu, astă-seară, ce să mai fac? Astă-seară cui să mă dedic?
Ce să mai spun? Ce să mai tac? Ce să mai… nimic?
Îmi aprind, aşadar, o ţigară şi privesc – negreşit cu viu interes –
Procesul de transformare a jarului în scrum.
Eeheiii! Acum i-acum!
Recitesc, printre rânduri, scrisorile iubitului meu.
Scrisorile lui de mai-an, de pe vremea când
obişnuia să mă ia pretutindeni cu sine…
Peste Ocean, peste Continente, şi dincolo de cuvinte,
de năzuinţe, de aduceri-aminte.
„Totul trece“ mi-a spus, nu de mult, într-o doară,
– cu o voce aşa de-nsingurată şi aşa de amară! –
Prin urmare, iubitul meu – pe care, într-un fel sau altul,
l-am dezamăgit (degeaba susţine el că nu eu, că o umbră
din urmă venită m-a adumbrit) –
a plecat, astă seară, şi el pe o insulă, pe un vârf de munte
sau nu ştiu unde… în exil, în pelerinaj la marginea lumii,
în locul în care înţelepţii, poeţii şi sfinţii
pipăie, pe-ntuneric, tivul însăilat cu lumină din haina minunii.
Sau poate a plecat spre locul de taină în care se află,
dintotdeauna, iubirile condamnate la domiciliu forţat…
Iar eu… eu scriu poemul ăsta epic sau liric şi mă uit la ceas.
Din anul curent, cum se spune, doar câteva clipe au mai rămas.
Destule clipe, cât să deschid şampania, să-i torn efervescenţa
Într-un pahar – poate de sticlă, poate de cleştar –
Şi să mă apropiu de oglindă, să ciocnesc paharul acesta
(„la mulţi ani, doamnă!“)
cu paharul identic pe care îl ţine în mână imaginea mea.
În Piaţa Centrală petrecerea omenirii e-n toi
A început numărătoarea inversă: …cinci, patru, trei, doi…
Eu mă uit la persoana asta din oglindă. Ce bine semănăm!
Din cap până-n picioare, de sus până jos…
Şi executăm, simultan, aceleaşi gesturi… numai că ea
Le execută pe dos. Mâna mea dreaptă e mâna ei stângă.
Nu suntem împreună… suntem eu – aici şi ea – lângă.
Iar printre noi mai e cineva. O prezenţă nevăzută şi foarte tăcută
Suntem trei: eu, eu-însămi şi imaginea mea. Închinăm:
„La mulţi ani, doamnelor!“ Pe noi, de noi înşine, cine oare ne poate salva?
Oricum, în vremea în care scriu încă la poemul acesta
De zăpadă, de flori de gheaţă, pe geam,
Prin fereastra deschisă a intrat, tiptil,
Timpul gata renovat, Anul cel Nou, anul-copil.
Mihaela Malea Stroe
(din vol. 7X7 poeme de iubire, Ed. Pastel, Brașov, 2009)
3 Comments
UMBRA
Gânduri la ,,Revelion cu mine însămi”, poemul doamnei Mihaela Malea Stroe
Este mai greu a cizela în umbre
Decât a dăltui ani lungi în pietre.
Umbra e mișcătoare, este undă,
Dar te îmbie cu înmlădieri discrete.
Tu te apropii. Ea de-ndată fuge,
Se ascunde în hățis de amintire…
Doar cel ales secretul i-l străpunge
Pentru a-l reda luminii, aleasă -mpărtășire.
Rodica Matilda Miulescu
1 ianuarie 2022
Ireal de frumos ! Fascinant de-a dreptul !
Mulțumesc mult!
MMS