Pânze. Penelul şi acul la Muzeul de Artă
- Clipa de emotie
Redactia- 0
- 10 minutes read
Pânze. Penelul şi acul la Muzeul de Artă
„Pânze. Penelul şi acul la Muzeul de Artă” este un proiect iniţiat de Grupul Şezătoare în Şcheii Braşovului, având ca parteneri Muzeul de Artă din Braşov şi pagina La pas prin Braşov.
Am ales să celebrăm femeia de ziua ei într-un mod inedit, dar şi cu rost. Proiectul, primul dintr-o serie, desfăşurat în expoziţia permanentă (Galeria Naţională) de la Muzeul de Artă din Braşov are ca element central pânza, prezentată în două moduri: pe de o parte pictată de artişti români consacraţi, iar pe de cealaltă ţesută şi cusută de femei. Scopul nostru este acela de a face cunoscute, prin fotografii, lucrări de artă care conţin elemente legate de portul tradiţional şi în acelaşi timp costumul popular specific anumitor zone, îmbrăcat de 11 femei şi fete, membre ale Şezătorii din Şcheii Braşovului.
„Maternitate”, Ion Irimescu (1903 – 2005)
Doamna Anca Florescu-Bratei poartă un costum vechi de pădureancă, din zona Hunedoarei. Ia este confecționată din pânză groasă de cânepă cu in, necesară în climatul răcoros al zonei. Broderia bogată este lucrată cu fir gros de lână, care iese în relief și cu accente de bumbac. Din punct de vedere cromatic, specific zonei este fondul roșu și modele în culori vii pentru fete/tinere și mirese, fond negru cu modele în culori vii pentru tinerele măritate, iar pe măsură ce femeia înaintează în vârstă, predomină negrul. Ia prezentată este o ie cu poale, în care partea superioară e obținută din patru bucăți de pânză strânse la gât cu o bentiță ornamentată. Pe mânecă se întinde un ornament foarte bogat, în „tăblie” care se termină cu 5 – 6 cm mai sus de îndoitura mâinii. Alături de el se mai află un rând îngust de cusătură, care se continuă până la terminarea mânecii.
Mâneca este strânsă cu o bentiță ornată la fel ca cea de la gât, de unde pleacă un volan denumit „fodor”, cu un ornament îngust pe margine. Punctele de cusătură sunt ațește/ înfoiat (mai ales pe mânecă), butuci, cruci și la fir (mai mult pe piept). Motivele sunt geometrice, iar simbolurile sunt solare: „ochi”, „romb”, „vârtelnița” (fiind negru pe negru nu prea se distinge), „calea ocolită”. Fiind o ie veche, dantela cu care se termină mâneca este mai îngustă și mai discretă decât la iile noi. De asemenea, poalele se termină și ele cu o dantelă îngustă, albă. Peste poale se poartă două oprege negre, din lână aspră, decorate cu dantelă. Cea din spate este mai lată decât cea din față.
Costumul s-ar completa cu ceapsa pentru cap, un cojoc de piele bogat brodat, o pereche de opinci cu vârf înalt și o legătură de chei (pentru legarea fertilității, într-o zonă minieră unde nu erau de dorit mulți copii) și o salbă de bani la gât.
„Doina”, Sever Frenţiu (1931 – 1997)
Doamna Rafila Săracu poartă un costum popular din zona Sibiu, satul Armeni, moștenit de la bunica, având vechimea aproximativă de 85 ani. Costumul este format din:
a. Ie cusută pe pânză albă de bumbac, țesută în război, cu motive tradiționale românești – viţa de vie şi trifoiul – cu arnici negru. Pe mâneci şi piept, la râuri este folosit punctul de cusătură denumit „ciocănele” sau punctul de Sălişte. Mâneca este largă și se termină cu dantelă neagră;
b. Poalele (fusta) sunt din pânză albă de bumbac cu inserții de dantelă albă;
c. Două crătinţe sau fote, față – spate, țesute în război din lână neagră, cu model cu fir auriu. Crătinţele au dantelă pe margine. Cea din față se termină cu franjuri din mătase;
d. Cheptar (pieptar) din catifea neagră.
„Portrete cubiste”, Eftimie Modâlcă (1936 – 1991)
Costumul doamnei Gabriela Clinciu este din zona Bran, satul Poarta. Are vechimea de 140 ani, a fost lucrat de bunica maternă a doamnei și dăruit apoi din mamă în fiică. Marama este din borangic cu motive florale și este specifică zonei de munte. Ia cu altiţă este din pânză de casă țesută la război și cusută cu arnici şi cu fir metalic. Tunica din catifea este cusută cu mărgele, cu motive florale și cosmomorfe. Fota este alcătuită din două pulpane și este țesută într-o singură foaie, cu unele vărgi roșii din lână vopsită iar celelalte vărgi cu mătase albă și galbenă cu motiv floral de munte. Brăcia este țesută la război cu fire de lână cu șiraguri.
„Ţărancă”, Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)
Straiele românești de sărbătoare ale femeilor din Șcheii Brașovului, purtate de doamnele Lia Stănescu și Erika Dumbrăveanu sunt constituite din ciupag, o cămașă de borangic, dantelă sau tul (tulle) brodat, cu mâneci largi, prinse la încheietură cu manșete de catifea brodate cu fir, numite „pumni”, o fustă de brocart (sucnă sau sumnă) şi un laibăr din același material. Laibărul este bordat cu sponci, un fel de nasturi cu rol decorativ.
Acestea sunt lucrate în tehnica filigranului din fir de argint aurit, cu pietre semiprețioase încastrate. Ținuta este completată de un brâu cu paftale din argint aurit, prevăzut cu douăsprezece nafte din argint aurit. Naftele, elemente cu rol decorativ dispuse pe cingătoare din loc în loc, sunt compuse din șapte până la nouă piese diferite sub formă de rozetă, suprapuse. De brâu, femeile măritate poartă prinsă o fundă din panglică Jacquard, cu motive florale.
Alte podoabele ale femeilor din Șchei care completează ținuta de sărbătoare erau salbă, inelul și cerceii cu briliante. În trecut, femeile măritate purtau pe cap un batic prins pe un conci, peste care se așeza o maramă din borangic.
„Deal”, Horia Bernea (1938 – 2000)
„Uimire”, Petre Abrudan (1907 – 1979)
Straiele tradiționale pe care le poartă doamna Elena Dănilă sunt moștenite și au fost cusute și țesute de femei destoinice din familie, din Bucovina, respectiv comuna Bogdănesti, județul Suceava. Ţinuta este compusă dintr-o cămașă dreaptă, fără încreț, realizată din pânză țesută la război și cusută cu fir alb de mătase, poale cu colțișori, catrință încinsă cu o bârneață și traistă traditională țesută la război, cu baieră în culorile tricolorului.
„Fată la pârâu”, Octav Băncilă (1872 – 1944)
Domnişoara Andrada Ghiţoc prezintă portul săsesc de femeie măritată din Ţara Bârsei, care, datorită materialului folosit (catifeaua), are o tentă patriciană orășenească.
1. Pe cap, săsoaicele măritate poartă o căiță cu raze sau bonetă cu raze, confecţionată din tüll, numită „Haube” în germană. De ea este atașată o fundă cu panglici, de obicei din mătase și catifea, brodate cu fir auriu sau policrom, care atârnă pe spate.
2. Cămașa albă are de obicei încreț la gât și la mânecă este foarte înfoiată, voluminoasă. De-a lungul ei are broderie spartă sau dantelă lucrată în casă. Peste cămașă poartă un laibăr/pieptar din catifea neagră cu broderie aurie sau policromă.
3. Fusta de culoare neagra este plisată mărunt, iar deasupra se poartă un șurț alb din tüll cu elemente floarale brodate.
4. La brâu pe cingătoarea de alamă sunt prinse reliefuri împodobite cu pietre (cristale de sticlă, peruzele, pietre semiprețioase).
5. Funda din catifea, care atârnă peste pieptar este atașată de gât și este brodată cu fir auriu sau policrom.
„Portretul Annei Maria Closius” (1742 – 1772), Anonim (Secolul XVIII)
Ana Limbăşan poartă un costum de fetiţă din zona Sibiu. Ia sau cămașă este cusută cu arnici negru, pe pânză de casă, cu râuri în punct de Sălişte şi motive florale, pe mâneci şi piept. Mâneca se termină cu dantelă croşetată iar bentiţa de la gât este cusută cu fir metalic auriu. Poalele au dantelă aplicată iar cele două crătinţe sunt din postav negru, cu dantelă aplicată orizontal şi de jur împrejur.
„Pe gânduri”, Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)
Doamna Georgiana Limbăşan poartă o ie reprezentând zona Mehedinţi, cusută cu arnici negru pe pânză de casă, cu motive geometrice (romb), coarnele berbecului, motive vegetale (frunze), încreţ decorativ cu motive solare şi cu râuri costișate pe mâneci, piept şi spate. Vâlnicul, tot din Mehedinţi este țesut în război, din bumbac şi mătase.
„În ogradă”, Ion Theodorescu-Sion (1882 – 1939)
Doamna Gabriela Bularca poartă un costum popular vechi din zona Argeş, compus din ie, poale, fotă şi brâu, pe care l-a readus la viaţă. Ia şi fota sunt ţesute în război, cu motive geometrice. La mâneci, ia se termină cu un model croşetat, în aceeaşi culoare cu cel ţesut. Fota este dintr-o bucată, iar poalele au dantelă albă, croşetată la partea inferioară. Brâul tricolor este ţesut.
„Ţărancă torcând”, Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)
Doamna Antonela Lungu este îmbrăcată cu piese de port popular din Oltenia, zonă etnografică care cunoaşte o mare diversitate de tipuri de costume. Piesa principală este cămaşa cu altiţă, cusută pe pânză albă, cu motive mărunte, din fire de culoare vişinie şi albastră, cu râuri pe mânecile largi, terminate de asemenea cu un motiv cusut. La gât, pânza este strânsă cu o bentiţă, iar gura cămăşii este despicată. Vâlnicul, numit şi „opreg creţ” se îmbracă de la talie în jos, are înfăţişarea unei fuste încreţite şi este realizat dintr-o ţesătură de lână, dreptunghiulară, ornamentată cu vărgi subţiri, din fir metalic, în sens vertical, dar şi o bordură orizontală, la partea inferioară. Iarna, costumul cu vâlnic reprezintă ţinuta de sărbătoare, iar vara se poartă două catrinţe dreptunghiulare, numite „opreg îngust”. Brâul tricolor este ţesut.
„Cu acul”, Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)
Grupul Şezătoare în Şcheii Braşovului
Credit foto: Dan Strauti
