Spălatul şi înălbitul rufelor la râu în Satul Veneţia de Sus. Premiera filmului va avea loc în data de 9 octombrie, ora 11.00

La începutul toamnei, câteva gospodine din satul Veneţia de Sus s-au adunat pentru a ne face o demonstraţie despre cum se spălau pe vremuri, rufele la râu.

Iniţiatoarea acestei acţiuni este Maria Boboia, cea care în luna iunie a acestui an a fost gazda obiceiului clacă la cositul fânului şi datorită căreia o serie de alte obiceiuri şi practici tradiţionale au fost readuse la viaţă în „satul cu comori”, cum mai este cunoscut satul Veneția de Sus.

Despre modul în care se spălau înainte rufele, aflăm de la Maria Butum sau a lu Olimpia, localnică, în vârstă de 74 ani.

Seara, rufele erau puse în ciubărul confecționat din lemn, prevăzut cu un cep „de-i dădeai drumul la leșie” și sprijinit pe „chicioarele de lemn” (nn. scaun cu trei picioare): „punea o vrediță, le lua, le-nmuia într-o troacă de lemn, le freca ghine, ghine cu săpun de casă și le așeza în ciubăr (…) Întăi se punea un lepedeu, cârpele de vase, apoi cămășile și iile, iar la final, un alt lepedeu mai slab, că cenușa taie”.

Ciubărele erau procurate de la meşterii din Maramureș ce veneau primăvara și toamna în satele din zonă pentru a le vinde, fiecare femeie având câte unul în gospodărie.

După ce rufele erau aşezate în ciubăr, se punea cenuşa, „că o căldare, că jumătate, depinde cât de mare era. Dacă familia era mare trebuia să hie (…) dar erau mari, că erau tot câte cinci-șase copii, doi bătrâni și doi părinți și iacă-te, se făceau zece”.

Se făcea focul, se fierbea apa într-o căldare mare din fontă, „băgată-n zid” şi se turna peste rufe. Leşia se scurgea prin cepul ciubărului, operaţiunea repetându-se de câteva ori.

A doua zi, dimineața devreme, erau duse cu „vredița” la vale, se „băteau” cu maiul de lemn și apoi întinse să se usuce la soare.

Anul acesta, rând pe rând, sulurile de pânză țesută în război, au fost spălate de Maria Boboia, gazda noastră, și de alte câteva femei, vecine ori rude, la râul din sat.

Spălatul rufelor s-a făcut sute de ani, la râu, singura sursă continuă de apă curată, folosind doar forţa fizică şi câteva instrumente din lemn, cenușa și săpunul făcut în gospodărie din untura animalelor, fiind nelipsite şi dovedindu-şi întotdeauna utilitatea.

După ce rufele au fost puse la uscat, femeile s-au ospătat din lipchiul cu prune pregătit dimineaţa devreme.

Video: YouTube

Sursa si imagine (credit foto neprecizat): comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.