Arhive etichetă: Veneția de Sus

Video: Turca (Țurca) la Veneția de Sus

Repertoriul colindelor variază de la localitate la localitate în România. În Veneția de Sus se mai merge cu turca sau capra (țurca). 

Cu vreo două săptămâni înainte de Crăciun, flăcăii din sat se adună la o casă şi îşi aleg un vătaf, care are sarcina de a cumpăra toate materialele necesare confecţionării turcii. Între Ignat (20 decembrie) și Crăciun se confecționează turca (țurca). Intrarea în ceată semnifică trecerea tinerilor la statutul de flăcăi.

În Ajunul Crăciunului alaiul cu turca (țurca) pleacă de la gazdă, trece pe la casele fruntașilor din sat, apoi pas cu pas trece pe la fiecare casă și duce vestea cea bună: a nașterii lui Iisus Hristos. Dansul în gospodării este considerat benefic, bătrînilor li se acordă respectul cuvenit (se consideră că ei au puterea să dezlege sărbătorile, muncile și toate evenimentele comunității) iar casa în care intră alaiul se consideră a fi ferită de boală.

Colindele sunt momentul în care obștea întâmpină cu încredere, urări, petreceri, cântece, jocuri și bucurie Nașterea Domnului și deschide ciclul sărbătorilor de iarnă.

Sărbători cu sănătate și bucurie! La mulți ani!

Video: YouTube

Credit foto: Dan Străuți – La pas prin Brașov

Spălatul şi înălbitul rufelor la râu în Satul Veneţia de Sus. Premiera filmului va avea loc în data de 9 octombrie, ora 11.00

La începutul toamnei, câteva gospodine din satul Veneţia de Sus s-au adunat pentru a ne face o demonstraţie despre cum se spălau pe vremuri, rufele la râu.

Iniţiatoarea acestei acţiuni este Maria Boboia, cea care în luna iunie a acestui an a fost gazda obiceiului clacă la cositul fânului şi datorită căreia o serie de alte obiceiuri şi practici tradiţionale au fost readuse la viaţă în „satul cu comori”, cum mai este cunoscut satul Veneția de Sus.

Despre modul în care se spălau înainte rufele, aflăm de la Maria Butum sau a lu Olimpia, localnică, în vârstă de 74 ani.

Seara, rufele erau puse în ciubărul confecționat din lemn, prevăzut cu un cep „de-i dădeai drumul la leșie” și sprijinit pe „chicioarele de lemn” (nn. scaun cu trei picioare): „punea o vrediță, le lua, le-nmuia într-o troacă de lemn, le freca ghine, ghine cu săpun de casă și le așeza în ciubăr (…) Întăi se punea un lepedeu, cârpele de vase, apoi cămășile și iile, iar la final, un alt lepedeu mai slab, că cenușa taie”.

Ciubărele erau procurate de la meşterii din Maramureș ce veneau primăvara și toamna în satele din zonă pentru a le vinde, fiecare femeie având câte unul în gospodărie.

După ce rufele erau aşezate în ciubăr, se punea cenuşa, „că o căldare, că jumătate, depinde cât de mare era. Dacă familia era mare trebuia să hie (…) dar erau mari, că erau tot câte cinci-șase copii, doi bătrâni și doi părinți și iacă-te, se făceau zece”.

Se făcea focul, se fierbea apa într-o căldare mare din fontă, „băgată-n zid” şi se turna peste rufe. Leşia se scurgea prin cepul ciubărului, operaţiunea repetându-se de câteva ori.

A doua zi, dimineața devreme, erau duse cu „vredița” la vale, se „băteau” cu maiul de lemn și apoi întinse să se usuce la soare.

Anul acesta, rând pe rând, sulurile de pânză țesută în război, au fost spălate de Maria Boboia, gazda noastră, și de alte câteva femei, vecine ori rude, la râul din sat.

Spălatul rufelor s-a făcut sute de ani, la râu, singura sursă continuă de apă curată, folosind doar forţa fizică şi câteva instrumente din lemn, cenușa și săpunul făcut în gospodărie din untura animalelor, fiind nelipsite şi dovedindu-şi întotdeauna utilitatea.

După ce rufele au fost puse la uscat, femeile s-au ospătat din lipchiul cu prune pregătit dimineaţa devreme.

Video: YouTube

Sursa si imagine (credit foto neprecizat): comunicat remis La pas prin Brasov

Să redescoperim valorile românești: clacă la Veneția de Sus, județul Brașov

Claca, un obicei străvechi pentru lumea satului românesc mai dăinuie în localitatea Veneția de Sus, județul Brașov.

Încă din perioada feudală țăranii erau obligați să muncească la boieri, ulterior în secolul al XVIII-lea românii eliberați de șerbie (transformată în clăcășie) au fost obligați să muncească în clacă și dijmă, acest sistem dăinuind până în 1944. Vremurile și nevoile i-a determinat pe oameni să fie uniți, să folosească acest mod de muncă benevolă, colectivă pentru a se ajuta. În timp, latura economică a condus la păstrarea și diversificarea acesti activități de către oamenii din fiecare sat (unde era nevoie de forță de muncă numeroasă cu un timp scurt de realizare)  la arat, semănat, la cosit sau secerat sau la construirea unei case.

Valorile morale, culturale și spirituale au fost păstrate de satul românesc de-a lungul timpului. Viața tradițională în mediul rural a suferit transformări negative de ordin spiritual, cultural și demografic, iar în zilele noastre se practică o agricultură de subzistență, de supraviețuire, aspecte care influențează viața socială sau culturală.

La Veneția de Sus sufletul oamenilor și relațiile dintre ei mai păstrează obiceiurile, datinile, credințele, portul popular, strigăturile, cântecul și dansul și le transmit din generație în generație. Dacă din privirile celor trecuți de tinerețe se revarsă nostalgia, determinarea, puterea și încrederea, din privirile celor tineri răzbate curiozitatea, bucuria, împlinirea și dorința a contribui la bunul mers al comunității.

„Aluatul se frământă până pică apa din grindă iar la cosit se merge cand cântă prima dată rândunica,” – Maria Boboia.

Mulțumesc Maria Boboia pentru șansa de a redescoperii lumea și sufletul satului românesc. Mulțumesc cetățenilor din Veneția de Sus pentru ospitalitate, gândurile bune, înțelegere și atmosfera aparte!

Sufletul satului, de Lucian Blaga

Copilo, pune-ți mânile pe genunchii mei.

Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.

Aici orice gând e mai încet,

și inima-ți zvâcnește mai rar,

ca și cum nu ți-ar bate în piept,

ci adânc în pământ undeva.

Aici se vindecă setea de mântuire

și dacă ți-ai sângerat picioarele

te așezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.

Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,

ca un miros sfios de iarbă tăiată,

ca o cădere de fum din streșini de paie,

ca un joc de iezi pe morminte înalte.

Vă invit să redescoperim valorile românești, să urmărim cum se frământă aluatul pentru pită, cum se coace pâinea și colacul în cuptor, chemarea și participarea oamenilor la clacă care se încheie cu servitul mesei oferite de gazdă.

Video: YouTube

Fotografii din cadrul proiectului #Acasălaorigini, inițiat de La blouse roumaine împreuna cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Foto: Dan Străuți

Perniță pentru ace, motiv preluat de pe un ștergar din Veneţia de Sus

Pernița pentru ace este un accesoriu necesar, pentru doamnele care lucrează obiecte cusute manual ori folosind maşina de cusut, dar chiar și pentru cele care cos mai puțin – un nasture, un tiv etc., iar dacă tot au nevoie de ea – căci este bine ca acele să fie ținute într-un loc special conceput pentru ele, de ce să nu o confecționeze singure şi să se bucurăm apoi de ceea ce au reușit?

Comunitatea Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi organizează în 20 martie, orele 18-20, la Casa Junilor, un atelier de cusături la care vă invită să descoperiți cusăturile și motivele tradiționale românești, aplicate la realizarea unui pernițe pentru ace. Motivul ales este preluat de pe un ștergar din Satul Veneţia de Sus, situat la răsărit de Făgăraş, la poalele Munţilor Perşani.

Detalii pe pagina evenimentului :
https://www.facebook.com/events/1874838362762144/

Imagine: Motive Traditionale din Tara Barsei si imprejurimi

Muzeul Satului din Veneția de Sus

Am trăit și am crescut cu lapte de drigană, cu pâine și cozonac coapte în cuptorul din curte, cu zâmbetul bunicilor pogorât peste sufletul meu, cu poveștile depănate din fuior în ritmurile vioarei cu goarnă.

Am alergat desculț după cai pe pășunea de lângă pădure, am plivit terenurile cultivate, am gustat fără restricții din fructele și legumele vecinilor și nu am avut nicio reticență să mănânc din pâinea cu untură și boia ridicată din țărână.

Există locuri despre care se spune că merită să le vezi o dată în viață.  Unul dintre acestea este și muzeul satului din Veneția de Sus, județul Brașov.

Imediat cum vei păși în universul creat de Maria Boboia vei admira de la războiul de țesut, lada veche de zestre pentru haine, patul amenajat cu cuverturi țesute în război și perini, ștergare precum și foarte multe obiecte de uz casnic tradiționale.

Până  ajungeți acolo, vă invit să privim câteva imagini care vă vor introduce în atmosfera aparte a vieții rurale.

Notă: Numele satului Veneţia de Sus este legat de Râul Venecioara, în albia căruia se găsesc pietre vineţii. Unii localnici sunt însă ferm convinşi că numele satului l-a dat împărăteasa Maria Tereza. Fiind zonă de graniţă, administraţia imperială a decis ca locul sa fie dens populat. Primii care s-au aşezat pe aceste domenii au fost două familii de ţărani iobagi din Luduş: Ovesea şi Pasere, iar mai apoi familiile Boboia şi Butum.

Ocupaţia de bază a primelor patru familii care au ajuns pe aceste meleaguri era facerea cuptoarelor pentru ars varul. Iniţial, cei care au fost aduşi aici au locuit în bordeie, sub pământ, dar mai apoi şi-au ridicat case de lemn. (sursa: infagaras.ro)

Credit foto: Dan STRĂUȚI

Șezătoare la Veneția de Sus, revitalizarea și împărtășirea tradiției

Căutăm să redescoperim tradițiile și să le transmitem generațiilor viitoare. Suntem legați unii de alții cu fire invizibile și încercăm să ne descoperim, să sudăm legăturile. Avem obiective comune și dorim să transmitem valori autentice urmașilor noștri. Oameni minunați luptă să păstreze ceea ce au moștenit din generație în generație.

Încercăm să regăsim, să revitalizăm fragmente de istorie și să împărtășim experiențe unice, meșteșuguri uitate. Țesături unice în lume așteaptă să fie decriptate și interpretate, mesaje ascunse în cusături transmise cu inteligență și măiestrie.

Simplitatea croielii completată de originalitatea și complexitatea modelelor țesute, cusute, tricotate sau croșetate în tehnici cunoscute de bunicii și străbunicii noștri, încearcă să renască, să relateze fragmente din viața simplă și frumoasă trăită de strămoșii noștri în diverse colțuri ale țării.

Frumusețile Țării Făgărașului ne atrag ca un magnet. Cea de-a patra șezătoare planificată în Țara Făgărașului s-a desfășurat la Veneția de Sus, la invitația doamnei Maria Boboia, o ”venețiancă” autentică, de o calitate umană excepțională. Așa cum se întâmplă de fiecare dată, ne-am revăzut cu drag, am legat prietenii cu localnicii, încântați de scurta vizită și de aprecierile noastre la adresa calității oamenilor locului și a valorilor pe care le-am descoperit acolo.

Șezătoarea de la Veneția de Sus a fost o adevărată sărbătoare cu cântec, joc și voie bună, cu bucate alese, gătite cu suflet de către cei ai locului, așa cum se întâmpla pe vremea bunicilor și străbunicilor noștri. Ospitalitatea la ea acasă.

Sentimentul de apartenență este mai puternic și mai profund decât oriunde sau oricând.

Mândria de a fi român este exprimată clar și puternic prin acțiunile noastre, prin portul nostru atât de frumos, de viu și de plin de semnificații!

Mulțumim pentru invitație Mariei Boboia, organizatorilor, gazdelor, tuturor celor implicați și participanților pentru reușita acestei șezători.

Îmi doresc și vă doresc să ne revedem cu bine la următoarea!

Credit foto: Viviana Costan Moiseanu

Șezătoare la Veneția de Sus

Atunci când ceva – fie că este lucru manual, fie că este o activitate, un eveniment sau orice altceva – este făcut din pasiune, cu dragoste și respect pentru tot ceea ce înseamnă el, nu poate să aibă decât un rezultat foarte frumos și memorabil. Așa s-a întâmplat și cu șezătoare de astăzi, 11 februarie 2017, adică cea de-a patra şezătoare din cadrul proiectului itinerant „Şezători în Ţara Făgăraşului”, desfășurată la căminul cultural din satul Veneția de Sus, județul Brașov.

Numele satului Veneţia de Sus este legat de Râul Venecioara, în albia căruia se găsesc pietre vineţii. Unii localnici sunt însă ferm convinşi că numele satului l-a dat împărăteasa Maria Tereza. Fiind zonă de graniţă, administraţia imperială a decis ca locul sa fie dens populat. Primii care s-au aşezat pe aceste domenii au fost două familii de ţărani iobagi din Luduş: Ovesea şi Pasere, iar mai apoi familiile Boboia şi Butum.

Una dintre cele mai frumoase poveşti din Veneţia de Sus este cea a unei comori turceşti îngropate în apropierea satului. Se povesteşte că în anul 1922, la un restaurant din Bucureşti, lucra ca picolo un tânăr din Veneţia, numit Anişor. El s-a împrietenit cu un bătrân turc, care i-a povestit că în timpul Primului Război Mondial a luptat în zona satului Veneţia. Turcul i-a mărturisit că în Vârful Gârbova, la locul numit Pietre, el împreună cu un camarad au îngropat tezaurul armatei turceşti. Bătrânul i-a dat chiar şi o jumătate de hartă a locului unde fusese îngropată comoara. Povestea spune că Anişor s-a întors în satul natal şi pe vârful muntelui şi-a construit un cuptor pentru piatra de calcar din care se face var. Tânărul săpa după comoară, iar din piatra pe care o scotea făcea var. Întreaga viaţă a petrecut-o astfel şi locul se numeşte şi acum „Comoara lui Anişor”. Nu a găsit comoara, dar a transmis harta fiilor săi. (sursa: http://www.infagaras.ro)

Gazda șezătorii, doamna Maria Boboia, care a fost și sufletul evenimentului – unul reușit pe deplin – ne-a prezentat și Muzeul Satului, un Muzeu al Tradiţiilor Populare, înființat chiar de ea, în memoria mamei sale, unde a strâns și expune lucruri şi obiecte tipice în partea locului, de la războiul de ţesut, la blidar, masă, ladă veche de zestre, pat amenajat cu cuverturi ţesute în război şi perini, precum şi foarte multe obiecte de uz casnic tradiţionale.

„Este o doriţă şi un vis împlinit; mă bucur enorm că am putut realiza acest muzeu al satului , reuşind în câţiva metri pătraţi să adun valori tradiţionale româneşti. Fiecare bucăţică de pânză are povestea ei, fiecare obiect are valoarea lui. Am reuşit ca prin fiecare obiect adunat să îi aduc prezenţi printre noi pe cei care nu mai sunt. Am pus în valoare o istorie şi un neam. Vă aştept cu mare drag la Veneţia de Sus, la Muzeul Satului!“, spunea Maria Boboia la inaugurarea muzeului, în luna noiembrie a anului trecut. (sursa: http://www.tvfagaras.ro)

Împreună cu alți locuitori din sat, doamna Maria a creat la Căminul Cultural o atmosferă foarte primitoare și caldă – la propriu dar mai ales la figurat –, care amintește de ospitalitatea proverbială a ardelenilor, cea de altădată dar iată că acum reînnoită.

Participantele la șezătoare – membre ale grupurilor Șezătoare la Brașov și Șezătoare în Țara Făgărașului dar și ale comunității locale au cusut la iile în lucru, au croșetat, au tricotat, au ascultat muzică românească interpretată live și au dansat, cu mare bucurie, cinstind portul popular și tricolorul românesc. De obicei, la șezători participă și domni, purtând straie populare, cea de astăzi nefiind o excepție.

Impresionant a fost cuvântul plin de sensibilitate al domnului Ioan Pumnea, cel de-al patrulea tezaur uman al Brașovului, care a subliniat importanța reînvierii șezătorilor și rolul lor din trecut, acela de adunare socială, de formator de oameni iubitori ai tradițiilor și obiceiurilor.

Gazdele, harnicele doamne din „satul cu comori”, au pregătit multe bucate – de la gogoși, la sarmale, țuică și prăjituri, care au fost completate de bunătăţile gătite în casă de participantele la şezătoare și astfel s-a încins o masă mare, completată de voia bună.

Iar punctul de atracție specială al acestei șezători l-au constituit copiii, mai micuți sau mai mari, îmbrăcați în costume specifice zonei și cu toată gingășia specifică vârstei.

Așadar, o dimineață de sâmbătă, petrecuta ca odinioară, unde fiecare a avut de văzut, ascultat și învățat!

Vă invit să vizitați pagina de facebook @lapasprinbrasov. Avem un album cu imagini aparte de la șezătoare. Vă așteptăm să reveniți pe pagina noastră pentru a vizualiza imagini și vești de la evenimente.

Credit foto: Dan STRĂUȚI

 

Șezătoare de februarie, la Veneția de Sus

Vă invităm, cu mic cu mare, sâmbătă , 11 februarie 2017, la cea de-a patra şezătoare din cadrul proiectului itinerant „Şezători în Ţara Făgăraşului” , la căminul cultural din satul Veneția de Sus, jud. Brașov.

Gazda noastra va fi Maria Boboia, care ne va prezenta și Muzeul Satului, locul unde a strâns cu mult drag elemente populare specifice satului, costume populare, obiecte și unelte vechi.

Ne întâlnim să continuăm coaserea iilor noastre, să croşetăm, să tricotăm; vom asculta muzică românească și vom dansa; ne vom bucura de micile surprize propuse de gazda noastră și, ca de fiecare data, de bunătăţile gătite în casă de participantele la şezătoare.

Din partea casei vom gusta și din bucatele pregătite în casă de harnicele doamne din Veneția de Sus și vom asculta povețele și poveștile lor la un pahar de…vorbă.

Ca de fiecare dată, vă rugăm să nu vă uitați acasă lucrul, plăcintele și bunătățile gătite în casă și buna-dispoziție. Ne vedem sâmbătă , 11 februarie 2017, ora 10, în satul Veneția de Sus, jud. Brașov.

VIA: https://www.facebook.com/events/218666711874402/