Adrian Munteanu: „Iubesc Omul” – Sonetoterapie (text și interpretarea autorului)

IUBESC OMUL
De-aş fi întreg, n-aş sfâșia delfinii
Din marea agitată a fiinţei,
Nu aș rămâne-n cercul neputinţei,
N-aş pune vămi spre patria luminii,
N-aş sufoca miracolul seminţei,
Nu m-aş vedea în dansul de erinii,
N-aş cultiva pe-ascunse stânci actinii,
Ca să-mi devore pajiştea voinţei.
N-aş căuta prin iarba-naltă gnomul
Care-mi ucide cerbul săgetat,
Din rădăcini îmi prăvăleşte pomul
Şi-mi lasă-n trup ecoul ferecat.
Nu-mi îndrăgesc făptura, iubesc Omul,
Cel inocent și din vecii creat.
(2004 – sonet nepublicat în volum)
Video: YouTube
În orice colț de lume v-ați afla, vă invit să ascultați în direct, în fiecare zi, de luni până vineri, la ora 18,30, ora Romaniei, UN SONET ROMÂNESC, accesând RADIO TÂRGU MUREȘ.
Autor și interpret ADRIAN MUNTEANU
adrianmunteanu.ro
www.facebook.com/groups/soneteadrianmunteanu/
www.usrbrasov.ro/adrian-munteanu/


