Arhive categorie: Reflecţii

Săptămâna PSI pentru părinți. Invitat: psih. Alina Moldovan

În măsura în care deținem informații despre etapele dezvoltării copilului, educația poate fi relaxată și distractivă, chiar și pentru părinți. Cu o singură condiție: să învețe să redevină copii.

Prin joacă, putem stimula imaginația, creativitatea, vorbirea și abilitățile practice ale copiilor noștri, funcție de vârsta lor și mai mult decât atât, să regăsim bucuria în legăturile noastre de familie. Avem cu toții nevoie de relații sincere și apropiate, siguranță și afecțiune, iar prin joc putem găsi o cale să le dezvoltăm.

„Joaca. Soluții distractive pentru buna dezvoltare a copiilor în primii cinci ani” – Dr. Amanda Gummer

„Rețete de jocuri. De ce și cum să te joci cu copilul tău” – Lawrence J. Cohen

Alina Moldovan este consilier psihologic și psihoterapeut experiențialist, co-owner EquilibruPsi – Societate Civilă Profesională de Psihologie.

A absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității ”Transilvania” din Brașov în 2007, făcând parte din ultima promoție cu dublă specializare Psihologie-Pedagogie. A pornit aventura autocunoașterii dintr-o nevoie personală, de a fi mai mult: a vrut să crească și să se dezvolte sănătos.

PROGRAM BRAŞOV – Librăria Cărtureşti

Rolul jocului în dezvoltarea relației cu propriul copil
Invitat: Alina Maria Moldovan
20 februarie (marţi) – ora 18.30

Devin părinte conștient prin comunicarea nonviolentă
Invitat: Andreea Ramona Laurențiu
21 februarie (miercuri) – ora 18.30

Copii fericiți – adulți fericiți
Invitați: Ramona Henter,, Roxana Blaj
22 februarie (joi) – ora 18.30

Între hiper-protecție și neglijare – mersul pe sârmă al părintelui modern
Invitați: Laura Teodora David
23 februarie (vineri) – ora 18.30

Imaginea evenimentului

„Bunicuti adoptati”

Ieri (n.r: 09.02) a debutat programul „Bunicuti adoptati”, in.colaborare cu Sezatori in Tara Fagarasului, care se va derula pe tot parcursul anului, in fiecare prima sambata a fiecarei luni.

Am trait multe emotii, din multe puncte de vedere. Cel mai mult m-a emotionat impactul pe care l-a avut Matei, fiul meu, asupra bunicilor. Multi si-au dorit sa ii vorbeasca, l-au intrebat diverse, au dat mana cu el si au redevenit copii, spunand poezii cu el sau impartind jucariile. In unele momente a trebuit sa ii explic despre cei care nu pot merge, despre cei care nu vorbesc, despre cei bandajati…si m-am temut ca poate va fi o traumatizanta experienta pt el. Insa spre final, cu transformarea experientei intr-o joaca, am aflat de la Matei ca s-a simtit bine si i-a placut. Bineinteles, faptul ca un domn foarte carismatic (fost invatator) i-a imprumutat cadrul ca sa il plimbe pe Nicu Haralambie (ursuletul tricotat) a fost partea favorita a lui Matei.

Am povestit selectiv cu cateva persoane, cu povesti grele de viata, cu accidente, vaduve, cu copii plecati peste hotare, cu nostalgii si amintiri cat sa umpli rafturi de biblioteci. Au foarte multe de spus…si cred ca au nevoie de ascultatori. Nu e usor, pentru ca de multe ori nu am stiut sa mangai…dar am ascultat…si am fost acolo. Si Matei ne-a facut sa radem si sa trecem peste.

Un moment emotionant a fost cand domnul invatator i-a spus lui Matei ca e prea mare de urs tricotat…si ca are un nume mult prea lung. Eu am intervenit si am explicat ca Nicu Haralambie este un nume al unui om care mi-a fost ca un.bunic, pe care l-am iubit foarte mult si despre care i-am povestit lui Matei, ca sa il cunoasca din povesti. Dl Haralambie a murit acum 10 ani. Ascultand povestea noastra, dl invatator, emotionat, a spus ca e foarte frumos din partea noastra ca onoram memoria acestui om in acest fel.
Abia astept sa ne reintoarcem, pentru ca a fost un val puternic de energie … iar Matei va spune o poezie domnului invatator, la schimb cu Luceafarul .

Gandul meu in acea zi? :”ce pot invata eu de la acesti oameni?”
Atatea povesti mi-a spus dl invatator despre sotia sa, despre serviciu, socrii, Brigada Artistica, facultate, prieteni, etc, incat imi.doresc sa fie sanatos sa continuam povestea in martie.

Ana Borca

Recenzie: „Electric puzzle” de Cezar Pârlog

Despre carte:

„Am remarcat la Cezar Pârlog, de la primele povestiri pe care i le-am citit, pofta de a scrie și de a descrie lumea. Cred că apetitul acesta îl definește structural ca romancier. Micile fragmente din „puzzle”, pe care cei vechi îl numeau „vitraliu”, sau mozaic, compun o imagine unică și coerentă.

Diferența este că autorul de vitralii, artistul, pornește de la imaginea finală șlefuind bucățelele de sticlă, iar jucătorul de puzzle are piese prestabilite de altcineva din care vrea să facă întregul. Prozatorul nostru se distribuie, cu modestie nejustificată, în rolul celui de al doilea. De fapt, eu sunt sigur că vocația și talentul său îl recomandă pentru poziția celui dintâi, a artistului.”Horia Gârbea

Impresiile mele:

,,Electric puzzle” s-a lansat la cea de a 6-a ediție a fEstivalului de cArte și muzică LIBRIS Brașov 2017 fiind o colecție de texte care incită la o analiză, chiar sumară, reconstituind din piese disparate o fotografie a societății de azi.

Parcurgând cele 94 de schițe, amuzante chiar din titlurile lor – de la ,,Ceferistu’ și bondarul”, la „La un ceai cu Charles” sau „La o bere cu Castro” și până la ,,Mici frustrări pisicești” – nu ai cum să nu observi descrieri de situații, locuri sau personaje realizate folosind cuvinte puține dar care provoacă zâmbete.

„Vorbele zboară și se umflă mai ceva ca un aluat cu drojdie în exces, pus la dospit sub vreun ștergar înflorat cu motive naționale. Se mai întâmplă, când bucătăreasa e începătoare.” – din „Lanțul cu slăbiciuni”.

Ideile povestirilor par inspirate din realitatea prezentă sau cea trecută datorită unui simț deosebit pentru detalii, pe care probabil că cei mai mulți dintre noi nu le-am observa. Ele sunt dezvoltate cu umor în texte care incită la lecturare.

Și, ca să vă stârnesc și mai tare curiozitatea, vă propun prima parte a poveştii „La DNA”:

„Cuuum, pe mine mă acuzaţi că, mergînd prea puţin atent şi complet cu capul în nori, deh, griji mari probleme multe, şefi răi şi nedrepţi, bani puţini, părinţi bătrîni, bunici bolnavi, administratorul care fură la întreţinere, soţia cheltuitoare, supraponderală şi plină de bufeuri, copilul care sparge geamuri cu mingea şi trage fetiţele de păr la grădiniţă, asta, fireşte, cînd nu le ciupeşte de fund, pe mine mă acuzaţi că am călcat peste un fir de iarbă, luîndu-i prematur şi violent viaţa, cu toată aspiraţia lui frumoasă şi curată spre soare?!

Şi că tot eu, exact doisprezece paşi mai încolo, am călcat involuntar, umblînd îngîndurat şi prea mecanic, pe o furnică (Lasius niger) puţin obosită şi prefăcută care, plină de indolenţă, n-a mai ţinut pasul cu plutonul perfect aliniat, în coloană cîte trei, aflat înaintea ei?”

Fie că sunteți fani ai prozei scurte, fie că nu ați cochetat încă cu ea, cartea lui Cezar Pârlog este un excelent prilej pentru clipe de amuzament oferite de fragmente din viață, care ne redemonstrează că avem suișuri și coborâșuri pe tot parcursul existenței noastre.

,,Electric puzzle” poate fi achiziționată de pe site-urile edituraneuma.ro sau libris.ro dar și de pe pagina www.facebook.com/Electric-Puzzle-142743546288438/.

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor de proză scurtă, blogger la Adevărul și editorialist la 24 FUN, unde semnează articole din genurile comedy, eveniment, societate, stil de viață, cărți, filme etc. Dacă în unele este prezent un umor fin și foarte captivant, altele sunt serioase, cu accent spre trist însă ambele categorii stârnesc interesul cititorului pentru următoarele apariții.

A debutat în 2014 cu volumul „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte, pentru care a primit Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” 2015, la secţiunea Proză. În 2014 i s-a acordat premiul „Marin Preda” şi premiul revistei „Luceafărul de dimineaţă”. A urmat în 2016 „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte iar în 2017 a publicat volumul Electric Puzzle, despre care autorul, Cezar Pârlog, spune:

„Asta-i cu „Electric puzzle”. O mulţime de piese conectate la o unică sursă de curent. „Un curent alternativ, sugerînd parcursul sinusoidal al existenţei noastre.” Un mozaic de „chestii de viaţă. Scurt, dur, tăios, amuzant.”

Credit foto: Antonela Lungu

„Iubire…bibelou de portelan!”, de Marinela Ciobotaru

La 1 februarie este sărbătorită Ziua Internaţională a Cititului Împreună iar luna februarie este luna iubirii. Aşadar, să ne bucurăm, citind şi iubind!

„Iubire…bibelou de portelan!”
de Marinela Ciobotaru

„Iubire, bibelou de porțelan…”
Ce vers frumos a scris poetul!
La ce s-o fi gândit scriindu-l
Numind iubirea atât de diafan?

Ce gânduri a avut pentru iubire?
Ce sentimente însemnate a nutrit
Când pe ea, iubirea, bibelou a definit?
Ce gânduri i-au rămas în amintire?

Câte întrebări…câtă framântare…
Pentru acest vers, scris la întâmplare..
Ne-a dat ideea, ne-a pus ca să gândim
Cu bibeloul, cu iubirea, să ne războim.

O fi iubirea pentru-o dulce fată,
Sau pentru mama lui, ce- o adora…
Pentru un frate, poate pentru sora,
Sau pentru tata, sau…altcineva….

Cine poate să spună care e iubirea,
Cine poate desluşii astfel misterul
Când poate, nu o ştie nici poetul
Şi ne-a lasat să reflectăm la ea…

Şi, totuşi, poate cineva să spună
Cât de puțin măcar, vom înțelege…
Şi dacă nu, o s-o luam ca pe-o figură
De stil poetic, în a poeziei lege.

Mulţumiri, Marinela Ciobotaru!

Imagine transmisa de Marinela Ciobotaru

„Cutiuța călătoare”: Dãruim cu dragoste din ce avem şi apoi, din ceea ce suntem

O lecție de viață, demnitate și implicare ne-a oferit Ana Maria Borca din Făgăraș. Nu este nici primul și nici ultimul om care se implică în acte caritabile. Prezentă la „Șezătoarea urbană” de la Casa Junilor, Ana Maria ne-a împărtășit ce este „Cutiuța călătoare” (Proiect inițiat de Ana-Maria Borca / IIA Călătoare):

„Cutiuța călătoare este un proiect prin care dorim să dăruim mici bucurii copiilor cu neajunsuri din satele Țării Făgărașului, de ziua lor de naștere, de Paști, de Crăciun.

Cadourile lor provin de la voi, cei care aveți inimile deschise și pline de dragoste. Vă rugăm să cumpărați cadourile în funcție de vârsta și eventual preferința copilului.
Acestea pot fi, spre exemplu: un articol vestimentar, o jucărie, o carte, rechizite, un tort, etc. ( articolele trebuie să fie noi și cumpărate cu gândul de a dărui așa cum ți-ai dori să primești )

Mulți copii poate nici nu știu ce înseamnă „Zi de Naștere”, nu au primit un tort sau un cadou frumos împachetat de ziua lor sau de Crăciun, iar părinții lor sunt prinși de grija zilei de mâine, cu necazuri și multe lacrimi. De Crăciun, 2017, dragostea noastră a tuturor s-a concretizat în multe dovezi și cadouri, aducând multă bucurie și speranță în sufletele copiilor. Pentru ei, pentru bucuria lor și sufletele lor curate vă îndemn să dăruim puțin din puținul nostru și să fim mai buni…nu doar de Crăciun.

Cutiuța călătoare este o cutiuță plină cu daruri, cu dragostea noastră; ea călătorește în timp și spațiu, din inimile noastre spre inimile lor, ale copiilor; din orașe îndepărtate în sate uitate; din brațe de oameni care vor să dăruiască spre brațe de copii ce nu au știut prea des să primească.

Cum spune mereu bunica mea :”De la noi mai puțin, de la Dumnezeu, mai mult!”

Cadourile voastre se vor strânge la Agentia Five Tours, din Fãgãraş de luni pânã vineri între orele 9-17

Agentia Five Tours, str. Vasile Alecsandri, nr. 17 (langa fostul magazin de pantofi Pamela).

Persoana de contact: Cristina Ciuc
http://www.fivetours.ro
#CutiutaCalatoare

Video: YouTube
Credit foto: Dan Străuți

De „La mulți ani!”

De „La mulți ani!”, de Cezar Pârlog

Pe vremea lui nea Iancu şi a Momentelor sale nu erau SMS-uri, iar telegramele sunau cam aşa „Onor.Prim-Ministru.Bucureşci Directorul prefecturii locale Raul Grigoraşcu insultat grav dumnezeu mami. Ameninţat moarte. Viaţa onorul nesigure. Rugăm anchietaţ urgent faptul. Semnat Costăchel Gudurău, avocat, coleg, fost deputat.”

Mi-au plăcut mereu marile sărbători, şi nu doar pentru că se produc pe parcursul mai multor zile care „accidental” devin libere: şi de Paşte şi de Crăciun. Mîncare bună, băutură din plin, bilanţuri şi planuri, depresii aruncate la gunoi şi grămezi de bani aşijderea, toalete simandicoase, lume eminamente binevoitoare, zîmbitoare şi frumoasă; picioare şi tocuri. Şi mai vin şi mesajele alea, cu zecile, trimise de unii la toţi cei din agenda telefonului propriu. De maximă generalitate, fără nimic personal semnate în plus şi de către toţi membrii familiei, chiar dacă tu habar n-ai de ei; las’ să fie acolo, nu se ştie, ca pămîntul!

Ba uneori se mai întîmplă să fie şi repetate, probabil omul o fi fost prins între tocatul cartofilor şi al castraveţilor pentru salata de boeuf, a făcut o pauză să-şi tragă sufletul şi să-şi menţină relaţiile, l-a întrerupt consoarta să-l întrebe dacă a gustat maioneza şi mai trebuie sare, şi a pierdut şirul cu bifări tocmai în dreptul numelui tău. Mai vin şi dintr-alea nesemnate, de parcă ai fi obligat să ai toată cartea aia groasă de Pagini aurii în agenda telefonului.

Cel mai fain a fost cînd am primit un mesaj de la necunoscutul soţ al unei colege, e drept, tanti îmi cam plăcea, dar jur, încă nu demarasem nimic. O trecuse şi pe ea la expeditori şi încă mă chinuiesc să desluşesc înţelesul ascuns: ménage à trois?! Da’ ăla-i cu două fete; oare vreo surpriză plăcută în 2018?!

Interesante sînt şi cele care sosesc cu fiecare astfel de ocazie din partea unor foşti colegi de serviciu cu care te-ai intersectat cu ani buni în urmă, chiar şi atunci doar tangenţial, poate o dată la cîteva luni. Semnate şi ele cu tot cu familia adiacentă. Te detaşezi de toate activităţile şi, cîteva minute bune încerci să identifici fizionomiile în alb-negru pe care le salutai cu vreo zece ani în urmă, pe cînd umblai în salopetă printre halele unor intreprinderi de mult dispărute.

De operele literare în cîteva sute de caractere care îţi parvin ca un MMS, nici nu mai pomenesc; rar am avut răbdarea să le citesc pînă la capăt.

Un timp am răspuns la toate, noblesse oblige sau cei şase ani de-acasă, apoi m-am luminat subit, am îngroşat din obraz şi măcar la cele trimise la întreaga agendă a telefonului, am început să le spun pas. Da, ştiu, de la anul nu voi mai primi nici o urmă de sms.

Totuşi, ca să mă reabilitez şi să nu vă dezamăgesc eu vă transmit de aici că: 

„Vechiul an scris cu amintiri, marcat cu trudă, piperat cu bucurii sau tristeţe, reuşite sau dezamăgiri, parafat cu decizii, îndosariat cu speranţe, a murit. Şi îndrăznim să vă trimitem gîndul nostru că Noul An 2018, să vă aştearnă în cale o potecă netedă, vegheată de steluţe norocoase şi îngeri bălai, să vă vedeţi visele devenind realitate, să fiţi sănătoşi, voioşi, să aveţi parte numai de zile senine, albe şi frumoase ca zapada de pe brad, iar dorinţele voastre toate-toate să vi se îndeplinească cîte una în fiecare zi!!! Sărbători fericite alături de cei dragi şi un AN NOU de poveste! <LA MULŢI ANI 2018!>”

Cum de altfel mi-a transmis familia X, în fapt mesajul cîştigător al aşa-zisei „Zmeure de lemn 2017”.       

            La mulţi ani, prieteni!

Nota: Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Electric puzzle”, Editura Neuma, 2017, „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte, 2016, „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte 2014, Premiul Naţional „Vasile Voiculescu”, 2015.

Scrisoare de Crăciun: Copile drag, de pretutindeni

Săptămâna trecută am scris câteva rânduri pe o felicitare pentru un băiat de 14 ani, căruia sper că am reușit să îi fac o bucurie, cu un cadou mai mult simbolic, făurit cu implicarea mea, a puștiului meu și a părinților mei dar și cu regretul că facem astfel de lucruri doar de Crăciun. Pornind de la ceea ce i-am scris lui, am imaginat o scrisoare către copiii de toate vârstele sau cei care suntem acum adulți:

Copile drag, de pretutindeni,

Dintotdeauna, scrisorile s-au trimis de la tine către mine dar anul acesta îți scriu eu, ție. Eu, Moș Crăciun pe care poate că l-ai cunoscut ca Moș Gerilă, când erai mic. De acum ești mare dar aș vrea să știi că Moș Crăciun există și așa a fost mereu! Și îți spun de unde vine el de fapt: din sufletele oamenilor și din bunătatea lor căci da, oamenii ar trebui să fie buni mereu și nu doar de Crăciun.

Iar una dintre caracteristicile bunătății este modul de a folosi vorbele. Atunci când este rostit, cuvântul poate să mângâie sau să lovească, să aline sau să certe, să acuze sau să scuze, să salveze sau să sperie, să ridice sau să coboare, să caute sau să găsească, să folosească sau să încurce, să unească sau să despartă, să aducă iubirea sau ura, simpatia sau disprețul. Uneori alegem să nu îl rostim ci să îl așezăm undeva într-o cutie, pentru că nu vrem să rănim, tocmai pentru că am fost răniți.

Un alt semn al bunătății sunt zâmbetele pe care le dăruim și cele pe care le primim. Căci ce hrană și leac mai bun există pentru orice supărare sau tristețe a unei zile, în afară de lumina de pe chipul cuiva care zâmbește, fie că este cineva din cei apropiați, cineva dintre colegi sau pur și simplu cineva necunoscut?

Suntem buni și atunci când știm să îl ascultăm pe cel de lângă noi, să îi răspundem, dacă ne cere părerea și să dovedim astfel că ne pasă de el, că nu ne este indiferent. Fiecare ia propria decizie însă îi este de ajutor un sfat sau mai bine zis un strop de căldură.

Așadar, cele trei daruri pe care ți le ofer iar tu la rândul tău le poți oferi nu sunt aur, smirnă și tămâie ci: vorba bună, zâmbetul și înțelepciunea de a asculta.

Urmează-ți cu încredere calea căci dacă ai ales-o, înseamnă că este cea care ți se potrivește! Sărbători cu bucuria minunii că suntem și că ne avem unii pe ceilalți!

Te îmbrățișez cu drag,

                       Moș Crăciun

Credit foto: Antonela Lungu

Ziua Dorului

În 2017 sărbătorim Ziua Dorului pentru al treilea an iar data aleasă este 13 mai. Inițiatorii ei au propus ca ziua să se desfășoare sub emblema dorului de copilărie.

Mi-am amintit astfel că săptămâna trecută, povestind cu câteva prietene, una dintre ele a spus că a urmat școala gimnazială de 3 ori căci are doi copii și cu fiecare dintre ei a mai trecut încă o dată prin materie. Poate că așa este și copilăria: o retrăim cu fiecare dintre copiii care ne sunt în preajmă și totuși… tânjim după ea.

Și nu cred că avem o exemplificare mai elocventă decât versurile lui Mihai Eminescu:

O, rămâi

O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu știu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinț,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri și cuminți;

Și prin vuietul de valuri,
Prin mișcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol

Și privind în luna plină
La vapaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri.”

Astfel zise lin pădurea,
Bolți asupra-mi clatinând;
Șuieram l-a ei chemare
Ș-am iesit în câmp râzând.

Astazi chiar de m-aș întoarce
A-ntelege n-o mai pot…
Unde ești, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?

Credit foto: Dan STRAUTI

Paştele este despre familie şi iubire

Zi de zi trăim momente. Mai însemnate sau mai puţin, mai vesele sau mai triste. Fiecare zi lasă în urmă o amintire, un gând, un sentiment sau o povaţă.

Nu ştiu de ce, dar perioada sărbătorilor înseamnă cumpărături, căruţuri pline, coate date în stânga şi în dreapta pe la cozi, nervi în trafic şi reclame despre pastile pentru bilă şi ficat.

Anul acesta, am „ratat” acest ritual, dar am avut timp să apreciez oamenii. Am avut răbdare și timp să ascult povești și să îi înţeleg pe cei din jurul meu. Sau măcar am încercat asta. 🙂

Am învăţat că sănătatea e cea mai importantă, că iubirea familiei este necondiţionată şi de neînlocuit, că prietenii adevăraţi sunt cei care îţi spun că araţi groaznic şi caraghios, dar sunt acolo, alături de tine. Am învăţat că cel mai frumos lucru din partea unui bărbat nu este un cuvânt, ci un gest. Acum ştiu mai mult… şi totuşi, cred că mai am atât de multe de învăţat.

Dragii mei…Paştele este despre familie şi iubire. Este despre amintiri frumoase, zâmbete şi bucurie.

Vă doresc ca Paştele să fie un moment ideal, de linişte, alături de cei dragi!


Imagine arhiva La pas prin Brasov

‘Ora Pământului’, sâmbătă 25 martie

Trăim într-o societate dominată de consum şi suprainformare.  Apare un model nou de telefon, ne grăbim să-l cumpărăm fără să uităm să luăm şi o baterie de alimentare suplimentară. Am înlocuit dialogul cu privirea aruncată pe ecranul telefoanelor sau al tabletelor. Nu uităm să ne instalăm cele mai noi jocuri şi să facem actualizările necesare aplicaţiilor. Iar dacă ieşim la o bere căutăm un loc pe masă pentru un laptop şi o priză pentru dispozitivele descărcate.

Avem recipiente pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi nu le folosim suficient. Acum câţiva ani, în şcoli şi în societate exista un ABC al celor trei „RRR” (recuperare, recondiţionare, refolosire). Eram învăţaţi să adunăm sticle, borcane, castane, flori de tei, coada şoricelului, hârtie, deşeuri textile, creşteam viermi de mătase sau cum să economisim apa. Folosim din ce în ce mai des în dialog cuvinte provenite din engleză şi nu uităm să ne pocim limba cu un hastag (#) sau să lipim cuvinte care formează o propoziţie. Da, trăim într-o lume dominată de schimbări tehnologice profunde care mai devreme sau mai târziu ne vor asigura existenţa pe alte planete. Până la acel moment să nu uităm să privim în jurul nostru,  să avem grijă de resurse, de mediu.

Sâmbătă, 25 martie, se sărbătoreşte „Ora Pământului” între orele 20.30 -21.30. În acest interval orar, în centrul vechi al oraşului  Braşov se va opri iluminatul public. Fiecare dintre noi poate să îşi aducă aportul la protecţia mediului înconjurător.

În România  „Ora Pământului” se sărbătoreşte din anul 2009 iar în lume din 2007.

Afişul evenimentului este preluat de pe pagina: ora-pamantului.ro